
Cum au adus artiștii renascentiști pornografia în atenția oamenilor
Imediat cum s-a dezvoltat tehnologia, oamenii au folosit-o în a promova erotismul și pornografia. Lucrul acesta s-a manifestat agresiv în era Internetului. Dar nici trecutul mai îndepărtat nu e de neglijat, unde în decursul istoriei „promovarea” s-a făcut de la casete VHS și fotografii până la desene și sculpturi.
Celebrul jurnalist, John Tierney a declarat: „Uneori eroticul a fost motorul care a dus la dezvoltarea tehnologiei și invers. Dar chiar și așa din antichitate până în prezent oamenii au găsit tot felul de soluții ca să aducă această artă cât mai aproape de public.”
În zilele noastre pornografia nu mai e chiar un subiect tabu. Este chiar o industrie înfloritoare. De la site-uri de profil cum este Pornhub (unde oricine poate uploada un video), până la folosirea Instagramului ca unealtă de marketing în promovarea acestor produse, întâlnești conținut dedicat adulților la tot pasul.
În Occident cel mai important pas în distribuția masivă a erotismului a avut loc în anul 1440 când Johannes Gutenberg a inventat presa de tipar. Scopul invenției a fost multiplicarea cărților sacre, în principal Biblia, dar ușor, ușor s-a început și printarea materialelor erotice.
Deși clericii s-au opus cu vehemență și au condamnat aceste lucrări, nu au avut succes și nu au putut opri fenomenul care se crease. Mai mult, oamenii bogați au început să comande picturi erotice de la marii maeștri ai artei, Botticelli și Raphael fiind autorii unora dintre ele.
A fost o perioadă înfloritoare din punct de vedere financiar pentru artiștii renascentiști care erau copleșiți cu cereri pentru lucrări de acest gen.
Aveți aici o galerie cu cele mai populare opere din acea perioadă: