15.000 de mp de artă și știință, Anuala NAC 2024, Neo Art Connect, ediția a doua, la Hala Laminor
30 mai – 2 iunie 2024/
Vernisaj joi 30 mai, ora 19:00
Curatoare Anca Boeriu și Andreea Sandu
Arhitectură expoziție Hildegard Brandl și Anca Brandiburg
Board Horea Avram, Mihai Zgondoiu, Elena Adorian Aronoaie, Ana Negoiță, Roxana Lăpădat, Andrei Bodnar, Emil Ivanescu, Laura Albani
Joi, 30 mai, ora 19:00, la Hala Laminor, se deschid porțile expoziției sinteză a Anualei de artă și știință Neo Art Connect – NAC 2024. Ediția a II-a. Curatoriată inovator, NAC beneficiază în acest an de 15.000 de metri pătrați dedicați artei și științei, peste 100 de artiști români și străini, cunoscuți publicului sau emergenți, instalații interactive, lucrări de realitate augmentată și inteligență artificială, secțiuni noi, conferințe și spectacole. Evenimentul este organizat de galeria Galateca, Asociația culturală NeoArt România și UNITH2B architects.