Expoziția Distopii cromatice cuprinde serii de lucrări create de artistul Farkas Endre, care abordează tematica policromiei și sinesteziei în sculptură și basoreliefuri. Diferite cifre sunt asociate cu anumite culori, iar jocul vizual însumează calcule matematice în două tratări stilistice, de buline și de piese de puzzle. Expunerea de la Galeria Brăteanu din Timișoara ne arată cea mai recentă direcție de cercetare vizuală a artistului, atrăgându-ne cu jocuri de suprapuneri, transparențe, reflexii, combinații cromatice și alternare de forme.
La cuvântul de deschidere, Robert Șerban și Gabriela Robeci vor vorbi despre originile, personalitatea și creația lui Farkas Endre.