În spațiul istoric al Aulei Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bcurești, miercuri 25 septembrie 2024, la ora 17,30, va avea loc Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, cel mai important eveniment al forului reprezentativ al artiștilor vizuali profesioniști din țara noastră.
La manifestare și-a anunțat prezenta doamna Raluca Turcan – Ministrul Culturii, precum și numeroase alte personalități culturale, politice și economice. Vor fi oferite 23 de premii celor mai meritoși artiști plastici ai anului 2023 și de asemenea vor fi înmânate tituri de „Prieten al Artelor” unor personalități și instituții care s-au remarcat în susținerea culturii naționale.