Natura nu e crudă, ea se conservă canibalizîndu-se la nesfîrșit. Orice putreziciune devine compost, orice mușcătură – hrană. Toate hăcuirile naturale sunt grozave doar în ochii omului. El e singura ființă care simte că a avut un accident dement odată cu nașterea. Ceva s-a întîmplat, e într-o arenă cu lei, în care totul e umed, spurcat și roșu. În baza acestei sperieturi inițiale omul încearcă să facă curat în jurul lui, să modifice natura conform cu paradisul minții lui. După toate acestea, cînd monstruozitatea totuși se manifestă (uneori în vis, alte ori în reverii) omul se îngrozește. Pentru că atunci scapă hățurile și zeul își face din nou apariția. (…)
