Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției tematice „Hanurile uitate ale Bucureștilor“, eveniment care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), vineri, 25 august, ora 18.00.
Vizitând noua expoziție, veți descoperi captivanta poveste a unor hanuri bucureștene ridicate în secolele XVII – XIX, astăzi dispărute în mare parte.
Așezate în inima târgurilor comerciale sau în apropierea lor, hanurile au impulsionat activitatea comercială și meșteșugărească datorită fluxului de mărfuri sosite de peste hotare, fiind apreciate din acest punct de vedere drept veritabile bastioane ale comerțului.