„Expoziția ”Colliding” a artiștilor Teodora Gavrilă și Claudiu Lazăr este o incursiune în laboratorul vieții de artist, în cuplu. Expoziția marchează câteva momente-cheie în tranziția dinspre statutul individual la cel al funcționării într-o celulă binomică, cu tot aparatul de provocări pe care îl aduce cuplul de artiști.

A fi artist implică o doză remarcabilă de individualism. Arta, atunci când e practicată cu constanță, devine asemenea unui partener de viață durabil, exigent și pe alocuri, posesiv. Relația unui individ cu puterea creativă care rezidă în propria-i ființă este în sine un protocol de tip „angajament pe viață”. Poate și de aceea clișeul artistului singuratic, izolat de societate, ba chiar singur de-a dreptul și chiar antisocial are atât de mare priză în mentalul colectiv.
Așadar, biografiile artiștilor care și-au legat destinele de prezența altor artiști în imediata proximitate, și mai ales, în cea intimă, sunt cu atât mai interesante, întrucât nasc noi tipuri de dinamici puțin mai complexe. Și mai ales, atunci când ambii parteneri se exprimă în limbaje similare. Un cuplu format dintr-un muzician și un actor este mult diferit unuia alcătuit din doi pictori. Pentru că prezența altui sine cu propriul mecansim de reprezentare în imediata vecinătate a paletei și borcanului de terebentină creează un context de negociere constantă. Cine pe cine influențează, cum își aleg temele, ce le suscită interesul și ce îi separă? De multe ori, cei doi ajung la o influentă reciprocă evidentă (cazul Georgeta Năpăruș & Octav Grigorescu), sau chiar la o colaborare simbiotică (Christo și Jean Claude, Abramovic și Ulay). Unele cupluri rezistă timpului, altele se separă în urma luptei de putere interne.
Teodora Gavrilă și Claudiu Lazăr s-au întâlnit în București. Amândoi practicieni ai picturii pe pânză, la ceva distanță în timp față de mediile universitare, cei doi au început să formeze un cuplu de puțin peste un an. Teodora este un explorator al graficii colorate, atașată de atelier și prezentă în expoziții și licitații cu constanță. Are un motiv repetitiv în modelul păsării, semnficant al libertății, care transpare în compoziții care oscilează între un joc du-te vino între figurativ și abstract. În ultimii ani a experimentat cu volumul prin obiect, extrăgând elemente-personaje din pânzele ei cu puternice referințe către Nanele lui Niki de Saint Phalle.
Pe de altă parte Claudiu Lazăr este “l’enfant terrible” al atelierului, cu oscilații de practică, având un traseu experimental în relație cu materialitatea, fie că este ulei pe pânză sau instalație. Practica rașchetării și reluării obsesive a compoziției, prin stratificarea și epurarea succesivă până la a testa rezistența fibrei de bumbac, denotă o căutare asiduă și extenuantă. Nu e de mirare că procesul lui îmbracă forma unei relații conflictuale cu propriul mediu.
Însă Colliding/Coliziune este un moment de întâlnire și anchetă a celor doi pe terenul atelierului care migrează între trei spații fizice, între care și propria locuință. Și temele sunt despre procesul acesta întocmai: piesa de la care pornește fiecare este același cadru – cei doi întinși unul lângă altul, fără să se atingă – o amintire comună despre un moment într-o garsonieră înfruntând viața caniculară la bloc, în București, întinși pe canapea. Un moment domestic dar atât de relevant, cel al a vieții în comun, unde începe negocierea celor doi ca personalități artistice care ocupă același cadru. Întrucât cum spuneam la începutul textului, nevoia de a lucra este asemenea unui partener în sine care pune deja presiune pe individ, relația de cuplu între artiști se simte ca o relație între mai multe entități, fiecare cu propriul program. Ca să adauge un pic de adrenalină peste tot acest amalgam, apare și personajul Akka, patrupedul canin malinois, o altă personalitate intransigentă, exigentă și posesivă, pe care Teodora o creionează dintr-un singur gest de linie în schițe, iar Claudiu o rașchetează de multiple ori până să-i atingă sinteticul sufletesc pe care îl tot caută cu străruință.
Apoi apar autorpotretele, două subiecte absolut firești în această expoziție și context. Cel al Teodorei este personificarea în simbolul păsării, înconjurată de alte păsări (poate instanțe ale năzuințelor ei, ea proiectată în multiple planuri exploratoare), cel al lui Claudiu este o suprapunere de dimensiuni, peste care planează hieratic o figură translucidă – posibil o dorință de metamorfozare evolutivă?
Al treilea cadru este acela al treimii, în viziunea lui Claudiu ca o post-interpretare a Dejunului în iarbă (interesantă alegere, ținând cont de scandalul pe care l-a iscat lucrarea la momentul expunerii ei în societatea franceză a secolului al XIXlea) de Manet, în care nudul ia forma canină a Akkăi, și cei doi bărbați, care o admiră sunt chiar Claudiu și Teodora. În viziunea Teodorei însă, această treime este petrecută într-o dimensiune aproape abstractizată, ca într-o migrare în Sanjunipero – un program uploadat într-o realitate virtuală cu caracter de ilustrație și de romanticizare.
Expoziția Colliding este garnisită de câteva lucrări mai mici, reprezentări ale unor personaje aleatorii sau cu semnificație din același areal personal – grupul de prieteni și cunoștințe, comunitatea care îmbracă narativ cotidianul celor doi atunci când nu petrec zilele și nopțile simultan în atelier.
Colliding semnifică atât efortul de a conviețui în doi ca artiști cât și mecanismul de vindecare în doi activat atunci când ești înțeles, acceptat și susținut în procesul care se numește „a face artă”.