„Încă din Antichitatea grecească, corpul omenesc a avut un statut ambiguu și problematic. Pe de o parte, el este vehiculul ce ne poartă prin lume în fiecare clipă a vieții noastre conștiente. Pe de alta, el este cel mai adesea pierdut din vedere și uitat. Prin simplul fapt că noi nu ne percepem corpul, dar îl folosim în fiecare zi, el este, în același timp, instrument absolut și absență perpetuă.
Poate fi însă considerat meritul artiștilor de toate felurile, acela de a propune o meditație vizuală asupra corporalității umane, încă dinainte ca filosofii și oamenii de știință să ia în considerare în mod serios corpul ca obiect de studiu. Într-o epocă în care știința căuta să descopere modul de funcționare al sufletului lumii și filosofia medita asupra sufletului omenesc, artiștii renascentiști au fost printre primii care au adus în centrul atenției corpul ca obiect al contemplației estetice, dezvăluind ochilor publicului misterele și, în același timp, farmecul corporalității umane cu toate conotațiile și implicațiile sale. De atunci și până astăzi, corpul a rămas, în același timp, principalul obiect de contemplație al artei și misterul de nedezlegat al existenței umane.
Prin aceasta, arta a adus o corecție a privirii noastre culturale, mutând accentul de pe rațiune pe emoție, de pe mental pe vizibil, de pe imaterial pe materialitate. Lucrările studenților Universității Naționale de Arte reunite în această expoziție propun tot atâtea „corecții corporale” ale privirii omului contemporan și ale preconcepțiilor sale privitoare la corporalitate, la diformitățile corpului uman și la canonul tradițional al frumuseții. Ele readuc în orizontul gândirii privitorului o critică a stigmatizărilor sociale ale corporalității, dar și o reflecție asupra impactului condiției sociale asupra corporalității umane.
Strânse sub un unic dicton, lucrările ce formează această expoziție pun în vizual spusa nietzscheană, conform căreia „există mai multă rațiune în corp decât în cea mai înaltă înțelepciune”. text: Cornel Moraru