Vineri, 25 februarie, s-a deschis expoziția tematică „Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei”, care poate fi vizitată până la data de 22 mai 2022.

Fiind ultima intrată în patrimoniul Muzeului Municipiului București (1992), colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei este găzduită în reședința particulară de secol XX a donatorilor, aflată pe strada 11 Iunie din București, construită în stil eclectic francez. Colecția cuprinde o amplă bibliotecă, un ansamblu de obiecte reprezentative pentru diferite epoci și spații culturale – mobilier, ceramică, sticlă, textile decorative – și o serie de lucrări de artă românească ale unor pictori precum: Ion Andreescu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiață, Lucian Grigorescu, J. Al Steriadi, Iosif Iser, Ion Țuculescu, Marcel Iancu, M. H. Maxy. Acestora li se adaugă și o parte esențială a unor lucrări realizate de artistă.

Ligia Macovei (1916-1998), una dintre cele mai importante femei-artist din România, este cunoscută pentru activitatea sa bogată în domeniul ilustrației de carte, abordând cu predilecție desenele în peniță și acuarelele. Cu un stil fluid, alert, artista se îndreaptă de multe ori spre reprezentări lirice, însoțite de ușoare modulații cromatice ce conduc spre un fovism moderat. Subiectele pe care aceasta le abordează sunt omul și natura; regăsim, de pildă, în foarte multe lucrări ale artistei omul în centru și alături de el un arbore uscat sau o plantă, elemente vegetale care să amintească efemeritatea vieții, perioadele de suferință sau prosperitate, ireversibilitatea timpului.

Dacă în 2019 și 2021 expozițiile tematice s-au concentrat în jurul unei incursiuni în universul poetic al operelor eminesciene („Magia liniei – Ligia Macovei și lirica eminesciană”) și argheziene („Ligia Macovei și lirica lui Tudor Arghezi”), dezvăluind interpretarea imaginarului poetic și meșteșugirea cuvântului transformat prin simplitatea liniei, expoziția tematică de anul acesta are în centru femeia. Realizate în diferite tehnici (monotip cu intervenție de guașă și tuș pe hârtie, tuș și acuarelă pe hârtie, guașă, ulei pe pânză) și perioade (anii 1940, 1960, 1970 și 1980), selecția de 14 lucrări subliniază varietatea creației și a tehnicii, cuprinzând atât anii de tinerețe, cât și cei de maturitate. Prin intermediul selecției se întrevede unitatea operei, la baza căreia se află o iscodire a universului uman, plecând de la forme simple de reprezentare, până la acele revărsări de culoare. Suprapunerea tușelor, contrastele și liniile unduitoare sunt alte elemente pe care le regăsim în creația Ligiei Macovei.

Pe lângă lucrările expuse în holul casei, „Colierul roșu” (1984), „Pălăria înflorată” (1985) și „Dimineață” (1973), construite în aceleași tonalități de albastru cu aspecte decorative, în biroul artistei regăsim alte două lucrări, „Femeie la fereastră” și „Femeie cu mâinile încrucișate”, ce fac parte dintr-o serie în care aceeași femeie este surprinsă în diferite ipostaze. Cele două lucrări sunt exemple ale unei altfel de cercetări a realității. Artista a redat aici lipsurile, a accentuat imperfecțiunile. Prin linii fluide a construit mâini și picioare disproporționate, sugerând astfel puterea. Așadar, pe de-o parte avem eleganța femeii, iar pe de altă parte forța sa.

„Femeia este o sursă infinită de inspirație în viziunea artistei. Personajul contribuie în procesul creator cu o multitudine de stări și subiecte plastice. Artista tratează diferite ipostaze ale femeii în viața de zi cu zi, femeia atunci când este fericită, dar și atunci când este abătută, tristă sau plânge, femeia dimineața, la balcon sau femeia la plajă. Este unică priceperea sa de a se plia pe esențele transmise și de a concepe un joc impresionant de planuri stilistice. Chiar și abordarea artistei diferă, în funcție de contextul creator. Uneori tratează portretul femeii cu o atenție sporită la detalii și elemente structurale bine definite, care confirmă contextul spiritual al personajului, iar alteori preferă o trecere subtilă printr-o scenă compozițională simplă, dar foarte grăitoare”, a explicat Cristina Ioniță, muzeograf și curator.