Expoziția “Incidents of soft care” a artistei Alexandra Boaru, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, se desfășoară la galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara până în 12 noiembrie. Artista prezintă o serie de fotografii analogice, obiecte și o instalație in situ, care are ca temă centrală hibridizarea dintre plante și părul feminin, folosită ca metaforă și substanță pentru un proces necesar transcenderii între diferite specii. Atât prin structura, cât si prin funcțiile sale, părul este un organ viu, care ia naștere dintr-un germen. Celulele se înmulțesc, germenele se dezvoltă, capătând forma unei sfere goale în interior. În interiorul celulei vegetale există, însă, numeroase organite, care îndeplinesc diverse funcții necesare supraviețuirii plantei.
Pe linia filosofiei speculative, pe care o regăsim în întreaga operă a Alexandrei Boaru, o hibridizare de acest tip – în care celula vegetală devine germene pentru foliculul de păr – este nu doar un statement personal, ci un proces neo-alchimic absolut necesar experimentului artistic cu care aceasta operează.
Oricât de absurdă ar părea această ipoteză ea nu este, de fapt, decât o consecință firească de reîntoarcere la conceptul de natură (fie ea umană sau non-umană), în care tema centrală este relația dintre om și mediul înconjurător, într-un moment marcat de un fragil echilibru între forțe (sociale, politice, de mediu etc). Răspunde, în același timp, clivajului obsesiv formulat și de filosoful și antropologul francez Bruno Latour: “Natură/Cultură”, într-o manieră sensibilă și conceptuală.
Natura, privită drept realitate obiectivă non-socială, este conceptualizată, trecută prin filtrul propriei trăiri artistice, internalizată și reconstruită într-o viziune nouă, antagonică și care vine să contrazică paradigmele limitative de tip “om vs. natură”. Procesul de hibridizare este fluid și integrativ, putem spune că Alexandra “colaborează” cu plantele pentru a dezvolta, “împreună” un nou tipar de “a fi în lume”. Acolo unde modernitatea folosește clasificarea și categorisirea, post-modernitatea caută metode noi de “dezvățare” a acestora, o manieră care să anuleze categoriile și distincția de clasă, de identificare a trăsăturilor comune – plantele drept agenți activi ai mediului, care răspund și comunică cu stimuli din jurul lor – atingere, lumină. Anulând paradigma ființei umane situate în centrul lumii, și mergând pe similitudini, este mai mult decât evident de ce artista a ales părul feminin pentru acest această relație simbiotică păr – plantă. Și, la fel de evident, de ce întreaga sa operă explorează și operează sub auspiciile unui experiment imaginativ profund orientat spre simbioză, hibridizare și infinite posibilități de (meta)transformare.