TOP

Expoziția lui Dan Mohanu de la Galeria Romană

Dan Mohanu, pictor și restaurator de pictură murală, licențiat al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București și doctor în arte vizuale, fondator, coordonator și profesor al departamentului de Conservare-Restaurare din cadrul Universității Naționale de Arte, expune o serie de lucrări sub numele „Călător” la Galeria Romană până la data de 5 aprilie 2022.

Expoziția reunește o selecție de peste 30 de lucrări, începând din 1976 și până în 2022, oferindu-ne o privire de ansamblu asupra creației unitare a pictorului. Prin această expoziție, lucrările lui Dan Mohanu ne propun un exercițiu de reîntoarcere la simplitatea vieții, în care fiecare dintre noi să fie „călătorul” propriei încercări de regăsire a armoniei divine. Nefiind vorba despre pictură religioasă, lucrările expuse acum vorbesc despre relația pictorului cu Dumnezeu și despre recuperarea colectivă a „valorilor esențiale”. Foarte departe de a avea o preocupare strict tehnicistă în ceea ce privește restaurarea, prin seria de lucrări se întrevede grija atât a restauratorului, cât și a omului apropiat de Dumnezeu de a păstra memoria colectivă prin arhitectură, dar în același timp și de a arăta prin câteva subiecte încărcate de semnificație (cum ar fi zidul mănăstiresc), măcar pentru o clipă, liniștea pe care o aduc simplitatea și credința. Înzestrate cu monumentalitate, fiecare lucrare pare să fie ea însăși o ctitorie care are în centru, de cele mai multe ori, un cilindru de lumină care concentrează toată esența compoziției, subiectele învăluite în lumină căpătând valențe mistice (Biserica, vița-de-vie, monahul).

Esența picturii sale o explică chiar Dan Mohanu: „Îmi vine în minte, mai dureros și mai fără speranță, o lume a cărei dispariție se desăvârșește sub ochii noștri. În parcursul grăbit al câtorva decenii, lumea încă tradițională a satului, lumea care se contopea odinioară cu natura din jur, prin lemnul, lutul, piatra și varul caselor și al ctitoriilor țărănești, a fost înlocuită cu un hibrid de arhitectură orgolioasă, lipsită de proporție și ritm, etalându-și stridențele într-o risipă de materiale pe care noua piață a construcțiilor o pune la dispoziție cu generozitate. În acest timp, uitate sau abandonate, casele Domnului dispar. Arta își recapătă așadar, pe fondul comportamentului amnezic al omului contemporan, misiunea întoarcerii la darurile și valorile esențiale, un fel de regăsire a memoriei pierdute a umanității în care recunoaștem, după spusele părintelui Ioan Bizău, semnificația «unor imagini evanghelice atât de familiare vieții creștine, precum pâinea, vinul, apa, lumina, mielul, păstorul, muntele, aluatul, bobul de grâu etc.» Regăsirea armoniei divine, cuprinsă în frumusețea de o clipă a lumii, așa cum vedem în redobândirea simplității și statorniciei uneltelor pictorului din studiile grupului Prolog, reprezintă calea firească spre imaginea iconică. Intrat în spațiul eclezial, pictorul nu renunță la darurile sale; «roua conștiinței», cum ar fi spus Paul Gherasim rămâne nealterată, păstrând prospețimea și vitalitatea artei autentice.”

Post a Comment