„Spațiile geometrizate ale lui Vásárhelyi Antal expun o lume compusă, asamblată din module complexe, structuri vizuale hiperordonate care generează un univers imposibil, matematic sesizabil, construibil, dar imposibil de reperat in situ. Seria de suprafețe euclidiene reprezintă de fapt o  succesiune de peisaje, arhitecturi interioare, sisteme geometrice utopice care expun privitorul la un tip de interacțiune de lungă durată, constrângându-l să-și acomodeze printr-un proces temporizat privirea de la detaliu la ansamblu și viceversa. Acest tip de structură vizuală trimite în mod subtil, dar implicit la conceptualismul optic al anilor `70, sau chiar la „anii sălbatici” ai abstracționismului de tip constructivist; sau poate cea mai stridentă și directă referință este cea a utopiilor vizuale escheriene. Doar că lucrările lui Vásárhelyi Antal nu se suprapun peste niciuna dintre mișcările sau soluțiile  artistice amintite. Întemeiate poate în paradigme similare, aceste redau un tip de spațialitate extrem de personală, intimă, iar repetitivitatea conceptuală și formală a acestora  probează întocmai prezența unui ADN vizual unic. Introspecțiile lucide asupra serialității lucrărilor dau impresia existenței unui algoritm intern, binomial matematic-estetic, care generează la infinit posibilități ale unor spațialități total diferite, dar care sunt structurate după o logică comună, cum ar fi identificarea unei ecuații personale, matricială, capabile să descrie prin sisteme complexe infinite structuri spațiale.

Compozițiile sale, prin hisperorganizare, prin claritate, prin simetrie, pentru o mare parte dintre acestea, trimit privitorul la tipologii vizuale renascentiste. Acest lucru este augmentat de  prezență subtilă a unui tip de normare nobilă a volumelor, conform unei geometrii descrisă de o ecuație sacră.

Monocromia, sau cromatica minimală de griuri colorate tonale, hiperdetalierea riguroasă a structurilor  interstițiale, a punctelor de joncțiune, existența unui tip de precizie matematică utilizat în alcătuirea acestor structuri hibrid: geometrico-mentale, definesc o atmosferă similară cu o im-posibilă ilustrație  a unui manual necunoscut de arhitectură sacră. Unele construcții vizuale par monumentale, ca și cum  punerea lor în situ nu ar fi posibilă decât dacă acestea ar fi implementate la dimensiuni hiperbolice. Altele, dimpotrivă, par a descrie spații interstițiale, privite microcelular. Parcurgând traseul unei astfel de expuneri nu ar fi deloc neuzual să nu te gândești la structurile geometrice ale lui Samson Flexor și al său Atelier-Abstração,  sau la dinamica și ritmul geometriilor lui  Damien Gilley.

Lucrările impun privitorului un tip de angajament vizual bazat pe descifrarea detaliului, facilitând demararea unui proces de căutare a algoritmului de bază care generează această hipercomplexitate  euclidiană a spațiilor din pictura lui Vásárhelyi Antal.” Ana Negoiță| curator

Proiect expozițional realizat cu  sprijinul: Galeriei Új Kriterion, Institutului Liszt –  Institutul Cultural Maghiar din București, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii – Universitatea București