TOP

Expoziția Oanei Coșug la galeria Uj Kriterion din Miercurea Ciuc

„Când am văzut pentru prima dată ultimele lucrări ale Oanei Coșug nu m-am întrebat prea mult de ce mi-a venit cumva automat în minte această scenă din Hamlet, poate și pentru că răspunsul părea la îndemână. În multe dintre desenele Oanei, mai ales în atmosfera evanescentă a acuarelelor, personajele sunt mai degrabă contururi de umbre sau de stafii decât de oameni în carne și oase. În plus, un anumit dramatism este explicit în aceste lucrări. Ulterior, am citit într-un articol că Oana proiectează aceste desene pe un fundal tragic ceea ce mi-a confirmat asocierea inițială.

În expoziția de la galeria Uj Kriterion a Oanei Coșug predomină desenul, în timp ce picturile reprezintă mai degrabă excepții. De altfel, pictura este pentru ea mai mult un exercițiu al testării limitelor, desenul rămânând mediul ei preferat de exprimare. Explicația este cât se poate de simplă și ține de modul în care lucrează Oana, mai exact de cum se raportează la timp și la spațiu atunci când lucrează. Deși atelierul este locul unde își petrece cea mai mare parte a zilei, pentru Oana mobilitatea este esențială atâta timp cât spațiul de lucru se poate extinde indefinit. Spațiul exterior devine astfel o prelungire a atelierului, căci pentru Oana este esențial să poate lucra oriunde s-ar afla. În tren, într-un aeroport, în timpul unei ieșiri în oraș – orice loc face parte din atelier atâta timp cât practica desenului, spre deosebire de pictură, îi permite Oanei această luare în posesie/apropriere a spațiului.

Inevitabil, lucrările recente ale Oanei vorbesc, printre altele, și de experiența ultimului an, un an în care creșterea nivelului de tensiune și de anxietate a fost o urmare firească a carantinei și a izolării sociale. Personajele Oanei trec și ele prin această experiență. Spațiile devin prea mici și din acest motiv trupurile se distorsionează sau se lichefiază pentru a putea lua forma recipientelor în care sunt nevoite să încapă. Chiar și așa, nu întotdeauna corpurile umane încap în cuburile, sferele sau cuștile cu gratii în care sunt nevoite să locuiască așa că se poate întâmpla ca o parte din corp să rămână pe dinafară sporind, în mod paradoxal, senzația de claustrofobie, așa cum se întâmplă în In the cage II (2020, 76×56 cm, ulei pe pânză) sau In the cube (2021, 33×25 cm, acuarelă pe hârtie). În acest caz, mesajul e clar: precum pentru Hamlet, lumea întreagă, nu doar Danemarca, este o temniță. Eliberarea din aceste spații-închisoare nu este lipsită de consecințe morfologice. Exagerând experiența  astronauților întorși după câteva luni de locuit la bordul stației spațiale internaționale (experiență-limită a claustrofobiei, de altfel) personajele Oanei au părți ale corpului alungite, așa cum vedem că se întâmplă în Long hands (2021, 32 x 24cm, acuarelă pe hârtie) sau Pink Women (2021, 30×21 cm, acuarelă pe hârtie).

În cazul seriei de lucrări Bubbles, este suficient ca doar o parte din corp să fie în interiorul bulei și nu întâmplător acea parte a corpului este, adeseori, capul. La limită, dacă rămânem captivi intelectual, ca în Each in his own bubble (2020, 76 x 56 cm, acuarelă și cerneală pe hârtie presată la cald), este mai grav decât dacă suntem separați din punct de vedere fizic unul de altul. Bulele Oanei Coșug sunt ilustrarea perfectă a ceea ce, fără legătură cu lockdownul ultimului an, a fost diagnosticat sub numele de echo chamber, cu referire la situația în care devenim prizonierii unui sistem închis de informații care ne reconfirmă propriile credințe și prejudecăți.

În ciuda celor de mai sus, lumea nu se epuizează în solitudine căci tot la Oana Coșug există și o altă serie de lucrări pline de senzualitate și erotism, precum Fusion (2021, 160x140cm, ulei pe pânză) sau Couple II (2020, 76x56cm, , ulei pe pânză). Evident, aceeași bulă poate fi partajată de către doi parteneri precum în Couple in the bubble (2020, 32x24cm, cerneală și acuarelă pe hârtie), tot așa cum întâlnirea cu celălalt se poate transforma într-o Battle of the bubbles (2021, 80×60 cm, ulei pe pânză), atâta timp cât orice relație stă sub semnul lui #itscomplicated.

Și totuși, povestea personajelor din lucrările expuse la Uj Kriterion de Oana Coșug nu consumă nici pe departe miza expoziției. Dimpotrivă, aș zice că planul narativ mai degrabă ascunde un discurs plastic autonom și un artist care stăpânește perfect și exploatează în propriul beneficiu resursele culorii. Acuarelele, tușurile, laviurile sunt folosite cu o tehnică care adaugă un fel de patină lucrărilor într-un contrast surprinzător cu prospețimea și spontaneitatea tușelor. Iar când culorile sunt fixate și vernisurile uscate, în fine, când lucrările sunt ridicate și expoziția este pregătită pentru vizitare, Oana Coșug se retrage, discret, și spune odată cu personajele sale: Here I sit still in silence.” Dan Lazea

 

Post a Comment

X