Expoziția Oanei Tudose de la MNȚRplusC
„Expoziția 𝘊â𝘯𝘥 𝘵𝘳𝘶𝘱𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘰𝘣𝘰𝘴𝘪, 𝘳ă𝘥ă𝘤𝘪𝘯𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪 𝘢𝘤𝘢𝘴ă (𝘞𝘩𝘦𝘯 𝘰𝘶𝘳 𝘣𝘰𝘥𝘪𝘦𝘴 𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘰𝘯𝘦, 𝘵𝘩𝘦 𝘳𝘰𝘰𝘵𝘴 𝘸𝘪𝘭𝘭 𝘸𝘦𝘭𝘤𝘰𝘮𝘦 𝘶𝘴 𝘩𝘰𝘮𝘦 ) aduce în spațiul generos al galeriei 𝗠𝗡Ţ𝗥𝗽𝗹𝘂𝘀𝗖 lucrările artistei Oana Tudose. Suntem invitați la o reflecție în ceea ce privește originea, aprecierea și exploatarea unor materiale diferite, alăturate paradoxal și care construiesc într-un echilibru surprinzător opere fragile și elegante.
Lâna este materialul preferat al artistei, adusă și achiziționată de la ciobanii din Novaci, un oraș din nordul Olteniei, zonă cu care artista are o legătură specială. Oana Tudose are o experiență extensivă în a lucra cu lâna, cunoscând și utilizând procese precum cele tradiționale, de la torsul lânii la împâslirea cu apă. Legătura cu materialul este una profundă, la originea aceste relații aflându-se bunica artistei, din satul Boca, zona Gorjului, cea de la care a învățat primele utilizări ale acestui material. Comunitatea bunicii a fost foarte importantă în a recupera tehnicile de lucru cu lâna, Oana Tudose lucrând și cu vopsea acidă, dar colorând și cu ajutorul plantelor naturale. Culorile sunt create de asemenea de artistă. Țesutul, brodarea, cusutul, lucrul cu materialele textile, cu lâna în acest caz, toate aceste activități au fost de-a lungul timpului realizate de femei, reprezentând o legătură ce trece dincolo de generații de femei.
În lucrările Oanei există o legătură profundă între material și tematicile abordate. Textura materialului, pădurea și ființele la care face trimitere sunt interconectate. Lâna este omniprezentă în societatea românească, chiar dacă urbanizarea, globalizarea, multitudinea de materiale alternative sunt fenomene contemporane, lucrările din lână sunt surprinzătoare.
Artista propune explorări care pot fi considerate intermediare ca materialitate, între materialul crud și obiecte decorative sau haine. Temele pe care Oana Tudose le preferă sunt legate de folclorul local din nordul Olteniei, în special din poveștile comunității bunicilor. Poveștile și personajele rămân și sunt readuse în joc, moarte și reînviate, ființele magice purtând cu ele atât moartea cât și viața din poveștile bătrânilor. Figurile ghicite devin atemporale, ne invită la o reflecție detașată și ușor ludică asupra unor simboluri și personaje care erau atât de importante pentru strămoșii noștri. Chiar în cadrul poveștilor transmise oral, magicul se împletește cu lumea reală: există istorisiri în care vecinii și rudele participă în aventuri mai mult sau mai puțin norocoase alături de creaturi fantastice, precum Ielele, Pricoliciul, Zmeul sau Moroiul.
Privirea Oanei asupra poveștilor din comunitatea bunicii, povești cu un farmec aparte, oferă o interpretare caldă, o renarare, o readucere în prim-plan a unui univers mitic cu origini păgâne. Fețele celor pociți reprezintă teamă și uimire, cei care au văzut ielele nu mai sunt aceeași, mor, se transformă. Moartea, transformarea, dispariția și procesul trecerii reprezintă pilonii semantici puternici ai practicii Oanei, în care lucrările apar ca o explozie colorată sau ca esențializări și explorări, asociind chiar lâna cu un material considerat încă prețios în societatea contemporană.
În societatea actuală, suntem familiarizați cu o varietate largă de amestecuri de materiale, prin hainele pe care le purtăm zilnic, care ne ating pielea. Industria textilă (a modei) este a doua cea mai poluantă global în momentul actual, de aceea nenumărate inițiative de responsabilitate socială la nivel local/regional atrag semnale de alarmă asupra efectelor ei pe termen îndelungat. Selecția lucrărilor expoziției de față operează și cu extracte-opriri asupra detaliului, în care artista ne relevă un stadiu intermediar, ne oferă ocazia de a privi o operă 𝘪𝘯-𝘣𝘦𝘵𝘸𝘦𝘦𝘯, nici-prea-copt, nici-prea-crud. Comentariile asupra materialului natural al lânii capătă un caracter totdată ecologist, în contextul hiperindistrializării și hiperglobalizării.
Video-ul Alinei Tofan, în care artista prezintă un performance în natură, are rolul de a sublinia imixtiunea abuzivă a activităților umane în ecosistemul natural. Artista face și o trimitere la unul dintre materialele care a fost inventat și exploatat în secolul XX, plasticul, un material ce a înlocuit produsele create de meșteșugari și care, sub pretextul minimizării costurilor de producție și cu o versatilitate recunoscută, a devenit unul dintre principalii poluatori, fiind prezent până și în viscerele umane.
Cu o abordare conceptuală influențată și inspirată de artiști precum 𝗟𝗼𝘂𝗶𝘀𝗲 𝗕𝗼𝘂𝗿𝗴𝗲𝗼𝗶𝘀 (1911, Paris, Franța – 2010, NY, SUA), recunoscută pentru instalațiile și sculpturile sale de mari dimensiuni imbinate cu o poetică a traumei autoreferențiale, Oana Tudose asociază mici poeme unor lucrări cărora a simțit să le adauge cuvintele, lucrând cu formele, materialul, dar și cu poezia.
Titlul expoziției 𝘊â𝘯𝘥 𝘵𝘳𝘶𝘱𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘰𝘣𝘰𝘴𝘪, 𝘳ă𝘥ă𝘤𝘪𝘯𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪 𝘢𝘤𝘢𝘴ă (𝘞𝘩𝘦𝘯 𝘰𝘶𝘳 𝘣𝘰𝘥𝘪𝘦𝘴 𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘰𝘯𝘦, 𝘵𝘩𝘦 𝘳𝘰𝘰𝘵𝘴 𝘸𝘪𝘭𝘭 𝘸𝘦𝘭𝘤𝘰𝘮𝘦 𝘶𝘴 𝘩𝘰𝘮𝘦) are o trimitere directă către temele care o interesează pe Oana Tudose, plecată din București din 2011 și stabilită momentan în Copenhaga, Danemarca.”
În lucrările Oanei există o legătură profundă între material și tematicile abordate. Textura materialului, pădurea și ființele la care face trimitere sunt interconectate. Lâna este omniprezentă în societatea românească, chiar dacă urbanizarea, globalizarea, multitudinea de materiale alternative sunt fenomene contemporane, lucrările din lână sunt surprinzătoare.
Artista propune explorări care pot fi considerate intermediare ca materialitate, între materialul crud și obiecte decorative sau haine. Temele pe care Oana Tudose le preferă sunt legate de folclorul local din nordul Olteniei, în special din poveștile comunității bunicilor. Poveștile și personajele rămân și sunt readuse în joc, moarte și reînviate, ființele magice purtând cu ele atât moartea cât și viața din poveștile bătrânilor. Figurile ghicite devin atemporale, ne invită la o reflecție detașată și ușor ludică asupra unor simboluri și personaje care erau atât de importante pentru strămoșii noștri. Chiar în cadrul poveștilor transmise oral, magicul se împletește cu lumea reală: există istorisiri în care vecinii și rudele participă în aventuri mai mult sau mai puțin norocoase alături de creaturi fantastice, precum Ielele, Pricoliciul, Zmeul sau Moroiul.
Privirea Oanei asupra poveștilor din comunitatea bunicii, povești cu un farmec aparte, oferă o interpretare caldă, o renarare, o readucere în prim-plan a unui univers mitic cu origini păgâne. Fețele celor pociți reprezintă teamă și uimire, cei care au văzut ielele nu mai sunt aceeași, mor, se transformă. Moartea, transformarea, dispariția și procesul trecerii reprezintă pilonii semantici puternici ai practicii Oanei, în care lucrările apar ca o explozie colorată sau ca esențializări și explorări, asociind chiar lâna cu un material considerat încă prețios în societatea contemporană.
În societatea actuală, suntem familiarizați cu o varietate largă de amestecuri de materiale, prin hainele pe care le purtăm zilnic, care ne ating pielea. Industria textilă (a modei) este a doua cea mai poluantă global în momentul actual, de aceea nenumărate inițiative de responsabilitate socială la nivel local/regional atrag semnale de alarmă asupra efectelor ei pe termen îndelungat. Selecția lucrărilor expoziției de față operează și cu extracte-opriri asupra detaliului, în care artista ne relevă un stadiu intermediar, ne oferă ocazia de a privi o operă 𝘪𝘯-𝘣𝘦𝘵𝘸𝘦𝘦𝘯, nici-prea-copt, nici-prea-crud. Comentariile asupra materialului natural al lânii capătă un caracter totdată ecologist, în contextul hiperindistrializării și hiperglobalizării.
Video-ul Alinei Tofan, în care artista prezintă un performance în natură, are rolul de a sublinia imixtiunea abuzivă a activităților umane în ecosistemul natural. Artista face și o trimitere la unul dintre materialele care a fost inventat și exploatat în secolul XX, plasticul, un material ce a înlocuit produsele create de meșteșugari și care, sub pretextul minimizării costurilor de producție și cu o versatilitate recunoscută, a devenit unul dintre principalii poluatori, fiind prezent până și în viscerele umane.
Cu o abordare conceptuală influențată și inspirată de artiști precum 𝗟𝗼𝘂𝗶𝘀𝗲 𝗕𝗼𝘂𝗿𝗴𝗲𝗼𝗶𝘀 (1911, Paris, Franța – 2010, NY, SUA), recunoscută pentru instalațiile și sculpturile sale de mari dimensiuni imbinate cu o poetică a traumei autoreferențiale, Oana Tudose asociază mici poeme unor lucrări cărora a simțit să le adauge cuvintele, lucrând cu formele, materialul, dar și cu poezia.
Titlul expoziției 𝘊â𝘯𝘥 𝘵𝘳𝘶𝘱𝘶𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘰𝘢𝘴𝘵𝘳𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘰𝘣𝘰𝘴𝘪, 𝘳ă𝘥ă𝘤𝘪𝘯𝘪𝘭𝘦 𝘯𝘦 𝘷𝘰𝘳 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪 𝘢𝘤𝘢𝘴ă (𝘞𝘩𝘦𝘯 𝘰𝘶𝘳 𝘣𝘰𝘥𝘪𝘦𝘴 𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘰𝘯𝘦, 𝘵𝘩𝘦 𝘳𝘰𝘰𝘵𝘴 𝘸𝘪𝘭𝘭 𝘸𝘦𝘭𝘤𝘰𝘮𝘦 𝘶𝘴 𝘩𝘰𝘮𝘦) are o trimitere directă către temele care o interesează pe Oana Tudose, plecată din București din 2011 și stabilită momentan în Copenhaga, Danemarca.”
Oana Tudose
