„Sub presiunea totalitarismului comunist, Europa de Est a generat în perioada postbelică un set politetic de atitudini specifice în lumile ei artistice, de la auto-cenzură la protest mai mult sau mai puțin disimulat, de la retrageri în turnuri de fildeș la dizidențe tolerate sau chiar încurajate, de la compromis la colaborare propagandistică, de la negare la ironie, de la exiluri exterioare la exiluri interioare.

O dispoziție atitudinală care pare să fi infuzat amplu producția artistică românească din epocă, devenind concomitent poziționare existențială și atmosferă interioară, poate fi cel mai bine definită ca repliere. Replierea e în același timp un repertoriu tactic și o poziționare în existență. În ea sînt implicate deopotrivă anxietate imprecisă, prudență, curaj, reflecție, escapism donquijotesc, interiorizare, scrutare idiosincratică a realității, îndrăzneli imprecis eroice, precum și tacite, tensionate resemnări.

Dincolo de statutul social concret, ce poate varia de la „favorit” al puterii politice la „suspect” în ochii acesteia, o anumită consubstanțialitate întru difuză angoasă generează improbabile similitudini, în spectrul tactic al replierii, între artiști ale căror opere pot fi acut diferite, stilistic sau tematic. Sînt artiști care își configurează adesea sinele în ipostaze identitare stranii, de la cele vag eroice la cele eliptic evazive și care structurează imagini și obiecte vizuale, în care elementele realității exterioare ajung de multe ori să fie reasamblate după o logică străină contextelor din care provin.

Câte o întreagă lume pare să despartă, pe mai mult axe, colajele lui Bârlădeanu, de cele fin structurate de Hasan; desenele lui Bertalan vibrează pe alte frecvențe spirituale și psihologice decît lucrările cu încărcătură spirituală, cu seducător, dar vag iz mitologic, ale lui Antik; revolta e distilată într-un estetic brut granulat la Mihălțianu, în timp ce în lucrările lui Maitec, estetismul e hegemon absolut; dramatismul e resemnat la Mitroi, metafizic la Damian, liric sublimat la Mereuță. Totuși, ici și colo, cîte un detaliu, un indiciu, un fragment de obiect, un accent de atmosferă, un element fragmentar, amintesc privitorului că toate aceste opere de artă și demersuri de sofisticată repliere aparțin întrucâtva aceleiași lumi, aceluiași frivol, împovărat, serios, inaccesibil, existențialist și fermecător Est european al unei ere tiranice.” (Bogdan Iacob, fragment din textul curatorial)