Expoziția „The Sound of Silence” prezintă explorările din ultimii trei ani ale ValentineiȘtefănescu, pentru care artele textile au reprezentat mereu o modalitate de sondare a ființeiumane în relație cu natura. Numeroasele teme care derivă din această relație sunt redate cu multă sensibilitate în lucrări, cu un gust pentru rafinament și tactilitate. Dar poate cea mai evidentăproblematică, tema acoperitoare este cea a conexiunii reale, autentice, dincolo de cuvinte, dincolo de zgomotul de fond al cotidianului. Acele legături profunde, acompaniate de liniște, dătătoare de speranță și copleșitoare deopotrivă, par a fi evocate prin multiple mijloace în expoziția care împrumută titlul unei melodii celebre din anii ’60. Sunetul liniștii – un paradox – este și o metafora pentru nevoia de a percepe ceva dincolo de aparențe, ceva ce răzbate din ape mai adânci, din gânduri mai profunde, din intuiții nerostite.

Revin la temele pe care le-am întrevăzut dincolo de “liniștea” lucrărilor. Conexiunea șiintercondiționarea, în antiteză cu înstrăinarea și izolarea. Chipurile cenzurate de un strat textil, ca o barieră între individ și lume, sunt reconectate prin elemente vegetale, broderii cu flori și frunze, ramuri care emerg din zona pieptului. În alte cazuri, pasărea devine element al restabilirii raportului cu mediul înconjurător. Chipurile există, le bănuim, dar nu le vedem întru totul. Însă detaliile pe care Valentina Ștefănescu le-a ales pentru a însoți prezența umană înlesnesc aceastăreconectare.

Creșterea, germinația, autogenerarea, acumularea, sunt concepte la care te duc cu gândul obiectele textile nonfigurative, reliefuri moi, care din punct de vedere estetic explorează contrastul materialităților, suprafețelor și geometriilor. Unele fac trimitere, într-o manieră poetică, la picurii de ploaie, altele evocă organicitatea excrescențelor vegetale.

O viziune originală și proaspătă asupra ideii de feminitate domină galeria pseudo-portretelor.Chiar dacă nu au trăsături individualizate, finețea textilelor folosite, delicatețea execuției fixează fără echivoc  genul figurilor reprezentate. Fragilitatea, grija și îngrijirea sunt sugerate de detalii precum cuibul păsării în pieptul femeii. Cuibărirea este o metafora splendidă pentru capacitatea feminina de a proteja. O figura suavă, fragilă din valuri transparente își metamorfozează corpul în adăpost pentru o altă ființa.

Modul neconvențional în care Valentina Ștefănescu lucrează cu textilele, predilecțiea pentru a experimenta prin combinarea materialităților diferite, tehnicilor diferite, pendularea între figurativ și nonfigurativ, toate aceste aspecte fac ca expoziția să fie relevantă pentru manifestărileartelor textile contemporane. Valentina Ștefănescu reușește să depășească decorativul fără a-l submina întru totul, să construiască imagini puternice folosindu-se de materiale ușoare, de transparențe și fluidități. Își asumă vulnerabilități, la propriu și la figurat, pentru “a da consistență liniștii” într-un demers artistic articulat și coerent.

Text: Maria Orosan-Telea