
Gravuri și litografii semnate de Jacques Herold la Muzeul Literaturii
Jacques Herold : Gravuri și litografii în ediții bibliofile
„Colecționarul de cultură” caută mult mai mult decât plăcerea posesiunii – caută un sens profund al efortului de cercetare, de sistematizare, de înțelegere, un sens al încântării pe care o resimte, dincolo de stăpânirea unor obiecte ale dorinței. Scopul si satisfacția ultimului deceniu, în care preocuparea mea pentru avangarda de sorginte românească s-a transformat în căutarea pasionată a edițiilor rare, bibliofile, ilustrate de artistul Jacques Herold, a fost cel al descoperirii unui artist uimitor. Herold a fost un artist plurivalent – pictor, desenator, ilustrator, gravor, sculptor, poet și filosof, unul dintre cei mai importanți suprarealiști târzii si un stralucit reprezentant al abstractionismului liric.
Colecția de gravuri și litografii originale semnate de el, cele mai multe incluse în ediții bibliofile, este un omagiu adus acestui exceptional artist , mult mai cunoscut în spațiul francez decât în cel românesc, în afara cercetătorilor și iubitorilor avangardei de sorginte română și a unei singure expoziții cu opera sa pictată – și sper că prezentarea sa în România să familiarizeze publicul iubitor de artă cu opera grafică a lui Herold.
Colecția cuprinde atât carte rară și veche, din perioada „cristalină” a lui Herold (Cahiers d Art, 1947, La Vanille et la Manille, 1950, La Terre Habitable, 1951, Le Soleil Placé en Abîme, 1954), cât și ediții de lux, pe hârtie specială, cum sunt faimoasa ediție Bataille/Herold, „L’Archangélique” (le Nouveau Cercle Parisien du Livre, 1967, publicată într-un tiraj de 150 exemplare, fiecare dintre acestea personalizat), albumul DiAmants (Jean Clarence Lambert /Herold , editat în 1974, în doar 65 de exemplare), superbul in-folio „Des Siecles de Folie dans les Calèches Étroites” (Michel Bulteau/Herold, 1975, tipărit in 119 exemplare) sau albumul de serigrafii „Traces„, publicat în 1980 de revista Opus International în 100 de exemplare.
« Expoziția de față ne reamintește fulgurant perioada cristalizărilor, ne reamintește de metaforizarea din Le Crystal amoureux (1934) sau din Le Germe de la Nuit (1937), dar, de asemenea, ne anunță ironic detașarea de media burgheză ca ilustrare sarcastic-cinică a Cravatei lui Rimbaud (1947) ori de babelica lume din Le tourbillon des signes (1947), care vor face trecerea spre Eléments 1960, ori spre reinvestirea lumii cu un sens sacru, din acel intersitițiu creator, fertil, propice intensității imaginative : noaptea lichidă, La nuit est liquide (1972). Ceea ce vedem în ilustrarea din cartea rară expusă este o lume măruntă, dar care are coerență, are substanță, are materialitate. În ciuda unei metode bazate pe decompoziție formală, descompunerile florale semnate de Jacques Hérold recompun o imagine coerență ”a corolei de minuni a lumii” – cum ar spune Blaga – deoarece compozițiile aerate ale pictorului rețin plutirea, o imaginează, o reinventează pagină de pagină. Poemele florale semnate de Hérold sau, mai exact, ilustrațiile la DiAmants (1974), volumul poeziei lui Jean-Clarence Lambert readuc substanțialitatea lumii, restaurându-i misterul. Culoarea deține rolul suprem, ea este materialitatea în primeitatea sa organică, este substanța, energia, nu doar semnul formal pictural care se încheagă pe suport. Culoarea lui Jacques Hérold este petală, este broderia vegetalului surprinsă în catifelarea și sclipirea aurită a tesăturii ea însăși prețioase a hârtiei de Japonia. Astfel culori-petale, femme-fleur sau fleur-femme, metaforele conceptuale suprarealiste aparținând lui Hérold ne dovedesc faptul că imaginea se motivează ca semn, ea deține rolul de obiect estetic autonom, validat de convergența acțiune a poemului, a logosului germinativ, specific suprarealist. », notează Prof. Univ. Dr. Rodica Ilie, analist al avangardei române, despre expoziție.
Alături de gravurile (aquaforte și xilogravuri), litografiile și serigrafiile originale, semnate, numerotate și publicate în ediții de lux, bibliofile, precum si de cele incluse in tiraje limitate sau de masa, colecția include și litografii, afișe, invitații la vernisaje și alte volume ilustrate de Herold, unele dintre acestea aparute in editii bibliofile, incluzând litografii și serigrafii, semnate între alții de Odysseas Elytis, Victor Segalen, Alain Jouffroy, Yvonne Caroutch , Pierre Dhainaut, care completează colecția și imaginea de ansamblu asupra operei grafice a lui Jacques Herold.
Titlul expozitiei, Restitutio, se referă la actul redării operei lui Herold spațiului și publicului din România. Această colectie va fi prezentată anul acesta, în formule diferite, la Muzeul de Arta Timișoara, în luna mai, și la Muzeul de Artă din Cluj, în luna iulie.”
Cristina Simion, colecționar și curator
Foto: Roland Pangrati