„Artistul Iulian Mereuță (1943-2015) a fost și rămâne o personalitate de excepție, atestată tardiv și revelația operei sale, complexă și elaborată, este semnificativă. Artistul s-a poziționat de la început ca gânditor mentor, nu era nimeni mai bun decât el, iar renașterea lui nu prea are legătură cu ideea întoarcerii fiului risipitor. Fără îndoială legat de spiritele avangardiste de origine română, el s-a dezvăluit târziu ca un artist major al unei arte care a fost inițial conceptuală, dar care s-a ramificat constant între experiment și poetica individuală.
Din păcate, nu și-a făcut un nume în Occident (după ce a părăsit țara printr-un gest iconoclast în 1978), și este (re)descoperit în cele din urmă, în România, unde încearcă astăzi câțiva actori culturali să-l plaseze pe o orbită simbolică și să-i asigure un loc binemeritat în panteonul avangardelor din Est. Motivele eșecului carierei sale în timpul vieții sale sunt multe, dar un numitor comun le unește, este poziția sa de etern neînțeles și luptător neobosit cu morile de vânt care l-au rănit și l-au handicapat în ceea ce privește recunoașterea și evaluarea.
Un aspect subteran al operei sale este obsesia morții, dimensiune de ordin existențial si fenomenologic pusa constant in scena. Creatiile artistului sunt ordonate ciclic, unele grafice, altele spațiale și temporale, în regim de instalație sau „performative” – cum e proiectul de arhitectură din scenariul performanței Prison for one, care amintesc, vizual și literar Procesul lui Kafka, fiind totodată nucleul proiectatei performanțe collective pe web, The law of reciprocal Melancholy. Opera lăsată de Mereuță se situează intre diverse categorii estetice, caracterizata de gustul pentru mișcare, dramatizare, si melancolie in sensul de reacție normală la sentimentul de pierdere, atât pe plan uman sau emoțional sau ideal. Iar prin această subsumare, ea se situează ca expresia contemporană a unui comportament care transgresează clasificarea convențională, si se manifesta ca si condiția sau alchimia neliniștii creative. In ciuda sentimentului său patetic de insuficiență în explorarea profunzimii, unde ne-am putea descoperi arhetipul sau secretul episodicei prezențe telurice, opera lui Iulian Mereuță se dezvaluie ca o exemplara asiduitate a artistului, în efortul de a face vizibil – după expresia lui Klee – cu uneltele artei, un domeniu al experienței ideatice.” Ami Barak, Curator