Contemporan Hair Space

Mimi Ciora este artista care de lună plină a lui Mai 2021 vine să însemne cerul, căile noastre și spațiul Contemporan Hair Space cu o punere în scenă de senzație. Culoarea e numărul ei și lungimea șuviței de păr dă tonul. Este vorba despre culoarea amintirilor, roz și purpură, și aceea à viselor albastru cerulleum și à visării albastru mangan.
Curatoare, coordonatoare, concept și text: Raluca Ilaria Demetrescu

„Zorele
Încă de la începuturi, de pe vremea când eram nomazi în căutare de lucruri de primă necesitate, până-n zilele noastre, când ne plimbăm în turnurile dreptunghiulare împărțite în apartamente și ne numără pașii diferite aplicații descărcate pe dispozitive electronice, am fost și vom fi într-o mișcare permanentă, repetitivă, aproape ritmică.
Ca om de rând în lumea contemporană, mă bazez mult pe aceste dispozitive inteligente, care au calitatea de a reprezenta sau de a sugera mișcarea într-un mod științific, însă latura mea artistică preferă reprezentarea mișcării printr-o imagine. Acest mod de reproducere este mai stimulativ, pentru că scopul reprezentării mișcării poate fi mai important decât mișcarea în sine.
Deseori îmi revin în minte flashback-uri dintr-o copilărie care pare foarte indepartate, amintiri care par blocate într-un nor al trecutului din care rareori poti distinge realitatea de memorii închipuite.
Cu toate astea, spațiul meu mental strânge laolaltă reziduuri de amintiri în care apar mâinile în prim plan. Multe din gesturile mâinilor sunt de fapt niște reprezentări ale unor mișcări comune,
banale, de exemplu: întinsul cu un cuțit al margarinei pe o felie de pâine, spălatul, clătitul și storsul rufelor în ligheanul de tablă, smulsul buruienilor din grădina, mângâierile de dinainte de somn, pieptănatul părului în diminețile somnoroase.
Sistemele de memorie fac selecție între miile de stimuli din mediul înconjurător, iar unele rămân codificate în minte ca memorii permanente, altele își pierd calitatea de amintire și trec ca printr-un filtru în lumea reală, devenind rutine neimportante ale vieții, dar de fără care nu ne-am putea duce existența.
**
O cameră mică, care pare imensă.
O cameră cu geamuri înalte, pe jumătate afundate în pământ.
O cameră cu un pat cât o corabie, plină de perini pufoase în care te poți pierde pentru totdeauna.
Trezindu-mă din somn îi văd silueta, văd razele de lumină ce se pătrund prin fereastră, văd praful care coboară încet dar sigur spre un sfârșit necunoscut.
O văd pe ea!
Îi văd mâinile încrețite, care fac mișcări lente, întinzându-se. Degetele își găsesc destinația, ating peria de păr; cu o mișcare hotărâtă o ridică și o duce în dreptul capului.
Ea îmi este afișată din spate, văd milioanele de fire de păr negre, gri și argintii, care își duc existența deja prea obosită pe această extremitate superioară, fire de păr care coexistă tăcut pentru a o bucura încă.
În fiecare dimineață ritualul este același, zi de zi părul ei de o lungime inimaginabilă este periat, aranjat, împletit. Părul este coroana ei capilară pe care o poartă cu atâta mândrie!
Îmi închid ochii și văd grădina plină de zorele, văd râuri interminabile de păr, te văd pe tine!” Mimi Ciora