„Power and Fragility”, expoziția Marinelei Ciobanu de la Galeria de Artă “Victoria” Iași
„Experiența recentă, a omniprezenței extincției umane, indiferent de locul de pe glob, în urma pandemiei, a fost în același timp hrănită dar și îmblânzită mediatic de poveștile fericite ale naturii ce părea că își recuperează teritorii. Nevoia speranței în puterea acesteia de a fi suficient de puternică încât să se ridice asupra distrugerii la care este supusă continuu, a ridicat un nou mod de a privi, romanța sau chiar măslui realitatea. Specii de păsări plutind pe apa mult mai curată a Veneției, elefanți ori girafe plimbându-se prin satele pustiite alături de multe alte forme de viață ale naturii ce păreau că își redescoperă habitatele originare, marcau triumful vieții sălbatice în fața celei digitalizate, hrănind încrederea în ciclul vieții, în recalibrarea echilibrului natural. Desigur, multe s-au dovedit a fi exagerări mediatice, recuperările fiind prea minuscule pentru a face o știre în sine.
Marinela Ciobanu pune sub semnul întrebării granițele dintre om, cultură și natură. Lumea ilustrată de artistă este una dintre prezent, viitor și trecut, cu aluzii la o lume post-apocaliptică în care animalele coexistă cu rămășițele existenței umane, printre ruinele a ceea ce a fost cândva viață. Reprezentările sale nu sunt distopice, ci o explorare intuitivă a relației dintre materie și memorie, dintre permanența iluzorie și fragilitatea imanentă. Tocmai de aceea, interioarele părăsite, create de om, ne sunt familiare prin fiecare obiect de mobilier, prin tablourile ce atârna în fundal, prin fragmentele de intimitate, odată însuflețite. Amestecul dintre inert si organic, dintre acumulările materiale, obiectele realizate de om (artificialia) și cele preluate din mediul natural (naturalia), transformă fiecare interior într-o menajerie, în care metamorfozarea omului în corespondentul mamifer contopește în discursul artistic meditațiile cu privire la sistemele de putere cu istoriile și miturile fondatoare ale unei lumi prinsă în cădere liberă, cu o evoluție ce ar putea să devină o lecție reală.
Surprinse de la distanță, privite asemenea unor cadre ce se desfășoară independent de voința observatorului, relațiile ce se stabilesc între creaturile naturii și cadrul pe care îl tranzitează sau domină, pun sub semnul întrebării bazele ideologice ale modurilor noastre de a face și de a gândi. Proiectul gândit de Marinela Ciobanu dezbate, prin personificări, chestiuni ce țin de reziliență și adaptare, fără injoncțiuni de întoarcere la modelele vechi, cunoscute, de existență, ci mai degrabă de a inventa alte tipuri de relații cu mediile noastre, pe baza a ceea ce învățăm din istorie, antropologie, sociologie, ș.a.. Aceasta se traduce printr-o inversare a drepturilor și a îndatoririlor în sferele vieții, o contestare a dominației umane, o reconsiderare ca subiect și nu obiect a naturii și, per total, prin instaurarea unui nou ecosistem de relații, cu accent pe echilibrul dintre natura instinctuală a ființelor, indiferent de specie, și construcțiile sociale ce le definesc, unde prioritare nu sunt sistemele de putere ci experiențele individuale.
Omul, specie pe cale de dispariție ca urmare a auto-devorării coloniale, își devolează propria fragilitate prin muzeificarea obiectelor ce îi definesc existența. Marinela Ciobanu transferă atenția dinspre calitatea de trofeu (cerbul în mărime naturală de pe televizor), dinspre simbol mitic (lupul), dinspre fabulă a actanților înspre capacitatea lor de a oglindi și de a stratifica istoria. Adaptabilitatea la lumea hiperdigitalizată, la problemele de mediu, la schimbările geo-politice și sociale este văzută în paradigma vulnerabilității, adaptarea fiind, după caz, salvare ori prăbușire. Aparent introspectivă, chestionarea Marinelei Ciobanu a ceea este “viu”, deci rezilient la schimbare, este în fapt o descriere plastică a dinamicii globale, fără poli definiți ca puteri, doar cu amprentele întipărite în spațiu ale unor existențe ce își caută balanța între putere și fragilitate.
Claudiu Ciobanu, artist invitat, aduce pe simeză o narațiune vizuală ce potențează vulnerabilitatea în timp ce chestionează percepția și interpretarea. Animalele sale, ce trezesc inițial amintiri nostalgice ale unor apariții asociate copilăriei, omniprezentele bibelouri de porțelan al căror rol decorativ cu accente artistocratice s-a banalizat prin consumul în masă, nu sunt reproduceri fidele nici ale speciei, nici ale unui posibil obiect. Artistul asamblează un bestiar al puterii introducând părți anatomice ce se joacă cu teme simbolice contrastante, combinându-le. Oprindu-le într-un moment de timp, într-un spațiu depersonalizat, Claudiu Ciobanu explorează expresivitatea mișcării, a ipostazei, conectând reprezentarea cu interpretarea, între vanitas și memento mori. Concepte precum memorie, iconografie, viață, moarte, prețiozitate încep să se suprapună vederii. La granița dintre natural și artificial, rinocerul, ghepardul, căprioara sunt alter-egou-ri umanizate ale tipurilor de relații, politice, sociale, religioase, creând în parametrii contemporaneității digitizate, noi semnificații.
Dacă la Marinela Ciobanu observi prin dispariția omului instaurarea unei noi ordini naturale, a suveranităţii naturii în care intervenţia de orice fel ȋn noua rânduire este inutilă, la Claudiu Ciobanu lumea pare a fi una post-naturală, sticloasă precum porțelanul, reflectând fără a absorbi ambientul. Ambele la fel de adevărate, metaforice fără a fi utopice, lumile celor doi artiști tulbură prin puterea lor de a stârni și releva adevăruri despre noi, astăzi.”