TOP

Retrospectiva Constantin Artachino de la Art Safari

„Originea exotică a familiei sale a imprimat operei lui Constantin Artachino un specific aparte, artistul fiind permanent atras de lumea orientală și de cea balcanică.

Familia pictorului provenea din portul Artachi, de la Marea Marmara (Imperiul Otoman), tatăl artistului, Domenico Artachino, fiind un comerciant care se bucura de mare succes. În timpul Războiului de Independență, în anul 1877, întreaga familie a plecat din Giurgiu, unde se stabilise inițial, mutându-se definitiv la București.

La Școala de Belle-Arte, Constantin Artachino a fost elevul lui Theodor Aman, al lui George Demetrescu Mirea și al lui Ion Georgescu. În paralel cu studiile de artă de la București a urmat, conform tradiției familiei, și școala de comerț. După absolvirea acestor instituții de învățământ, Constantin Artachino a primit o bursă din partea bancherului Christofi Zerlendi și a plecat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julian, studiind cu Alfred-Henri Bramtot (1852-1894), Henri Lucien Doucet (1856-1895) și William-Adolphe Bouguereau (1825-1905). La Paris a fost coleg de studii cu Nicolae Vermont şi cu Ștefan Luchian. În Franța, artistul a lucrat în satul Barbizon, dar și în pădurea Fontainebleau, urmând exemplul lui Nicolae Grigorescu, pentru care avea o foarte mare admirație. Se pare că a studiat pentru puțin timp și la Académie Colarossi, tot la Paris. A călătorit la Londra, la Milano și la Veneția, dar s-a deplasat și în zonele estice ale continentului european, ajungând inclusiv la Istanbul. Revenit în ţară, Artachino a participat, în anul 1894, la Expoziţia artiştilor în viață de la Ateneul Român, alături de Kimon Loghi și de Ștefan Luchian. Artistul s-a deplasat adeseori în Bulgaria, la Sofia, Silistra și Balcic, lucrând foarte mult și în Dobrogea sau pe malurile Dunării, având o locuință la Turtucaia.

În anul 1896, Ștefan Luchian a inițiat la București Expoziția artiștilor independenți, concepând cu această ocazie și un manifest în favoarea unei noi picturi românești, care să corespundă mișcărilor europene ale momentului. După modelul artiștilor francezi, Luchian a expus alături de tinerii care fuseseră refuzați de juriul Salonului Oficial din București. Printre aceștia se număra și Constantin Artachino, dar și Alexandru Bogdan-Pitești sau Nicolae Vermont. Expoziția artiștilor independenți a fost deschisă în paralel cu Salonul Oficial și a fost o importantă realizare pentru tinerii artiști din epocă.

Încă din perioada studiilor de la Paris, Constantin Artachino a devenit bun prieten cu Ștefan Luchian, organizând împreună cu acesta și cu Nicolae Vermont, după întoarcerea în țară, în anul 1897, Societatea „Ileana” – o asociație creată pentru dezvoltarea artelor din România. A fost, de asemenea, membru fondator al Tinerimii Artistice, înființată în anul 1901, unde a activat alături de alți artiști importanți ai epocii, precum: Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu sau Gheorghe Petrașcu. După anul 1920, Kimon Loghi a fost ales în conducerea Tinerimii Artistice, alături de Ary Murnu, Oscar Spaethe, Constantin Artachino și Ipolit Strâmbulescu.

În tinerețe, Artachino s-a remarcat prin eleganța și prin atracția pe care o simțea pentru viața mondenă a epocii, luând parte la bătăile cu flori de la șosea, dar participând și la plimbările cu bicicleta, foarte la modă pe atunci în rândul tinerilor bucureșteni. Cu timpul, a reușit să se impună și în fața apărătorilor artei clasice, primind, în anul 1913, Medalia clasa I pentru Pictură, la Salonul Oficial.

Tot alături de Ștefan Luchian, Artachino a pictat două biserici. Este vorba despre Catedrala Ortodoxă Sfântul Nicolae din Tulcea și despre Catedrala Sfântul Alexandru din orașul Alexandria.

Dar cariera lui Constantin Artachino a atins un alt apogeu în perioadele în care a fost profesor de desen după natură și antic la Școala de Belle-Arte din Iași și, apoi, după ce a fost transferat, la Școala de Belle-Arte din București, unde a activat între anii 1920 și 1935. A fost profesor pentru artiști importanți, precum: Nutzi Acontz, Aurel Băeșu, Gheorghe Naum, Adam Bălțatu, Ion Popescu-Negreni, Iosif Fekete sau Anatol Vulpe. Pentru meritele sale excepționale, ca pictor și ca profesor, a fost decorat de regele Ferdinand în anul 1915 și de regele Carol al II-lea în 1931. Tot regele Ferdinand i-a acordat Ordinul Coroana României în grad de ofițer, în anul 1922.

Din punct de vedere stilistic, Artachino a debutat sub auspiciile simbolismului, preluând influențe și din zona academismului, dar și ale postimpresionismului. Întreaga sa creație a rămas însă sub semnul execuției extrem de elegante și de echilibrate, în linii și contururi clare, perfect armonizate. Picturile artistului dau adesea impresia de monocromie, în sensul în care se observă reducerea semnificativă a contrastelor cromatice la o singură culoare dominantă.

Constantin Artachino a fost receptat, în istoria artei autohtone, ca un maestru al portretului, dar și al peisajului, acestea fiind și genurile pe care le-a abordat cu predilecție.

După Cel de-Al Doilea Război Mondial, artistul a rămas în țară. Pentru a putea fi acceptat la expozițiile din anii ʼ50, cum ar fi cea anuală de la Sala Dalles, din 1951, în plină afirmare a realismului socialist, Artachino a pictat una dintre cele mai controversate lucrări ale sale: o muncitoare citind ziarul Scânteia.

Artistul s-a stins din viață în anul 1954, pe 9 februarie, la 83 de ani.”

Curator Dr. Elena Olariu

 

 

Post a Comment