
Cristina Venedict: “Portretul este fascinant, irepetabil și imprevizibil”
Mai întâi de toate, felicitări! Ai obținut, de curând, Romania National Award, în cadrul Sony World Photography Awards. Din câte știu, e o “recidivă”: ți s-a întâmplat același lucru în 2016. Cât de importante mai sunt premiile, pentru cariera unui fotograf? Îți crește prestigiul, îți crește cota, te asaltează clienții după? Sau e o chestiune de satisfacție personală și cam atât?
Mulțumesc pentru apreciere și interviu! Este foarte important pentru un artist ca munca să-i fie prețuită. Pe mine mă stimulează câștigarea unui premiu important și mă face să vreau mai mult de la mine. În legătură cu avantajele, cred că obții un pic din fiecare, dar cel mai important este faptul că îți vezi munca apreciată. Faptul că acest premiu l-am mai câștigat în 2016 mă bucură și îmi dovedește că lucrurile bune se pot repeta. Cel mai important este să fii dedicat pasiunii tale.
Te axezi cu precădere pe fotografie de portret. De ce ai ales asta, ce are portretul irezistibil pentru tine?
Iubesc fotografia și îmi place să fotografiez, cu diferite ocazii, și alte genuri. Fac fotografie de produs, îmi place să fac și fotografii la festivaluri sau alte tipuri de evenimente relaxante și emoționante. Portretul este un mister, până acum nu am reușit să mă plictisesc și de fiecare dată descopăr ceva nou. Este fascinant, irepetabil și imprevizibil.
Ce e cel mai dificil de obținut, într-o ședință foto? Și ce cauți neapărat să eviți?
Fiecare sesiune este unică și captivantă, dar sunt anumite momente memorabile, în care simți armonia perfectă. Să empatizăm și să reușim să transmitem o trăire interioară neexteriorizată până atunci, asta mă împlinește și mă face să-mi doresc tot mai mult să am parte de experiențe noi.
Ai studiat psihologia. În ce mod te ajută acest background pentru a scoate la iveală mai mult din personajul pe care-l fotografiezi?
Psihologia mă ajută sa comunic mai ușor cu persoanele pe care le fotografiez. Fiecare persoană este unică și faptul că suntem imprevizibili mă încântă.
Mai există, printre fotografi, genuri considerate minore? Mă gândesc, de pildă, la fotografia de nuntă sau cea comercială. Poate unora li se pare că nu acolo e “marea artă”…
Poate unii le consideră minore, eu nu. Fotografi care fac artă și sunt dedicați pasiunii lor există în toate genurile de fotografie.
Ce înseamnă compromis în munca unui fotograf? Cât de des ești nevoită să-l accepți și peste ce n-ai putea trece niciodată?
Am învățat să fac și compromisuri, dar, dacă ceva îmi displace sau simt că nu se leagă, refuz, spre binele ambelor părți.