
Daniel Rădulescu despre succesul Pavilionului României la Expo 2020 Dubai
Daniel Rădulescu este reprezentant al României la Expo 2020 Dubai. La acest uriaș eveniment dedicat artei, culturii, creativității și inovației participă 192 de țări, fiecare cu propriul pavilion. În luna noiembrie, România a câștigat cei mai mulți vizitatori și a avut parte de o expunere fantastică datorită contribuției și talentului lui Daniel. Pe lângă prezentarea a trei opere concepute special pentru acest eveniment, care au avut un succes imens, sculptorul a venit cu idea de a internaționaliza pavilionul nostru, inspirat de tema Expo 2020, „Connecting Minds, Creating the Future”. Astfel, toți vizitatorii care au trecut pragul pavilionului României au fost invitați să participe activ în expoziție și să deseneze operele celebrului Constantin Brâncuși, desene pe care le-au putut expune apoi în pavilion. Fiind singura expoziție care încorporează atât de vizibil ideea de interacțiune între țări și culturi, Daniel Rădulescu a primit aprecierea publicului și a ministrului de stat al Emiratelor Arabe Unite.
Propagarta l-a întrebat pe artist, într-un scurt interviu, despre experiența lui de la Expo 2020 Dubai, despre cum i-a venit ideea fantastică de a crea un workshop internațional și despre sculpturile pe care le-a dus acolo, să fie reprezenantele artei contemporane românești.
Povestește-ne puțin despre cum ai ajuns să fii implicat în acest proiect uriaș și despre cum ți-a venit ideea atelierului mondial pentru Brâncuși, pe care le-ai coordonat la Expo 2020 Dubai.
Selecția a fost făcută de către Ministerul Afacerilor Externe și agenția Backstage Production. Spre surprinderea mea, știau foarte multe despre lucrările mele și m-au ales datorită unei experiențe asemănătoare, dar la scară mai mică, care a avut loc în Franța, în orasul Roublaix, acum 4 ani, unde am fost unul dintre cei 6 artiști români invitați la evenimentul Braderie de l’art. Ideea atelierului a venit din dorința de a implica toate țările, ca o reprezentare practică a temei expoziției “Connecting Minds, Creating the future” și de a face ceva ce nu s-a mai făcut: Brâncuși să fie desenat de întreaga planetă, lucru care a propulsat pavilionul României ca fiind singurul din cele 200 pavilioane care a implicat în mod activ toate țările. Mai mult, cu acest panou plin de desene create de vizitatori, ei au șansa de a face parte și de a expune alături de noi toți. Nu asta înseamnă de fapt conexiunea și unitatea? Cred că dialogul acesta prin limbajul desenului a unit vizitatorii cu expozanții și a întregit mesajul expoziției.
Ai conceput trei opere pentru expunere în cadrul pavilionului, în luna noiembrie, și toate au fost special făcute pentru acest eveniment. Care este povestea din spatele fiecăreia și ce ai vrea să transmită către sutele de mii de oameni care le-au văzut deja?
Asa este, toate cele 3 sculpturi au fost făcute special pentru pavilionul nostru. Sculptura “Reassembling Yourself” a fost prima pe care am facut-o și este dintr-o serie care are la bază acest puzzle mental, interpretat prin layere masive din otel, aflându-se într-o luptă constantă de căutare a echilibrului. A doua sculptură “Soul Identity” reprezintă căutarea perfecțiunii, unde mesajul lucrării se citeste de jos în sus, ca o istorie a trăirilor: chipul ușor agonizat trece prin această metamorfoză până la cubul aparent perfect, pe care dacă îl privim mai atent îi observăm colțul ciobit. A fost sculptura cu care s-a empatizat cel mai mult dintre cele 3. Ultima din serie, “All for Unity”, este lucrarea centrală, dar și sculptura care a influențat acest întreg workshop dedicat lui Brâncuși, unde cele 12 brațe întinse formează un cerc perfect care simbolizează toate țările de pe glob, iar sufletul lui este deschis pentru ca prin el să se poate vedea peretele gigant cu desene, toate dedicate și inspirate de Constantin Brâncuși. Când o privesc și îi observ pe vizitatori că desenează cu cărbune, murdărindu-se pe mâini, cot la cot, fiecare din țări diferite, îmi dau seama cât sens și emoție capătă. Asta e artă: un mix de frumos de simbolistică și trăiri. Misiunea lor aici e îndeplinită, dar povestea lor continuă.
Ai spus, prin platformele tale online, că ai întâlnit oameni extraordinari, artă minunată și arhitectură nemaivăzută. Ce te-a impresionat cel mai mult din toată această experiență minunată?
Mult prea multe lucruri m-au impresionat, eu sunt și genul care trăiește intens și mă las copleșit. Au fost locuri unde mi-au dat lacrimile și chiar m-au emotionat. Expoziția îți creeaza sentimentul că faci o călătorie în jurul planetei într-un timp foarte scurt, descoperind interpretările vizuale ale punctelor de referință pentru fiecare țară participantă și ești constant surprins, pentru că apare mereu ceva nou. Totusi ce m-a impresionat în mod special a fost paleta cromatică și modul impecabil de a prezenta un concept sau o idee. Cât despre oameni, toți sunt extrem de primitori și dornici să-ți povestească despre cultura lor și să afle despre cultura ta. Ai putea spune că expoziția este si o platformă socială, dar una fără pixeli și doar cu frumos. Iar profesional vorbind, lista de doritori de sculptură s-a triplat, iar 2022 o să fie un an tare interesant, cu oportunități noi. Este mai mult decât o experiență, pentru că e o oportunitate de a interacționa cu mai multe culturi și viziuni, care îmi vor influența modul de a face o expoziție și modul de a transmite un mesaj.
Vio Ciucanu
Felicitări!