Diana Matilda Crișan este o artistă care lucrează în București. Arta ei a ajuns deja de două ori în expunere la Muzeul Național de Artă Contemporană. Mediul ei principal de expresie este arta textilă, un mediu cu o istorie feminină, prin care Diana încearcă astăzi să rescrie raporturile de reprezentare feminin-masculin și să calibreze coordonatele actuale ale imaginii femininului și eroticului. Ne-a povestit despre parcursul ei artistic și despre experiențele care au declanșat pornirile ei creative, dar și despre discursul din spatele țesăturilor sale.

Care a fost parcursul tău, în dezvoltarea ca artistă, până ai ajuns să fii reprezentată de cele mai importante galerii din București?

Am studiat pictura la Unarte, dar cel mai mult în dezvoltarea mea a contat pauza de trei ani dintre licență și master, trăită la Paris printre galerii și muzee, acolo unde mi-am format gusturile în materie de artă. Pandemia a fost un factor important, una dintre cele mai productive perioade. Am început să postez mai mult pe social media din ceea ce lucram, astfel am reușit să fiu remarcată în contextul revalorizării artelor textile de pe scena contemporană prin lucrările de broderie.

De unde a venit pasiunea ta pentru arta textilă și când ai început să lucrezi primele piese?

M-a surprins prezența viguroasă a artelor textile pe scena internatională, a început ca un soi de curiozitate, apoi a ajuns să fie mediul de exprimare artistică în care mă simt cel mai confortabil. Prin tehnica utilizată – broderia, se produce o descărcare emoțională imediată. Transform personalul în mitologie, iar temele cu multă încărcatură autoreferențială nu sunt alese aleatoriu, ci merg mână în mână cu valoarea cathartică a acestei tehnici. Louise Bourgeois spunea: ”The act of sewing is a process of emotional repair”. Una dintre cele mai tandre amintiri din copilărie este prima lecție la mașina de cusut, când mama mă învăța să îmi cos o pernă roșie în formă de inimă, umplută cu vatelină.

Cum crezi că este perceput tipul acesta de artă în România? Cumva, arta textilă, deși practicată de sute de ani, este mult mai rară, în paleta artei contemporane.

Mă bucur să văd acest mediu câștigând din ce în ce mai mult teren. Observ că sunt din ce în ce mai multe artiste/artiști care lucrează cu textilul, iar asta este un semn bun, un curent este mai puternic decât un individ.

Universul feminin pare să fie tema centrală a creației tale. Femei-demoni, utere, sânge și flăcări roșii; ce ai vrea ca privitorii să culeagă, în primul rând, din arta ta?

Țes în jurul unor mitologii personale, abordând teme precum identitatea de gen, transgresiunea erotică, scenarii BDSM, extinderea esteticii corpului queer și poziția femeii în lumea artei, subiecte de care mă lovesc în viața cotidiană atât în calitate de femeie artist, cât și ca individ. Personajele feminine pot căpăta valențe mitologice de sirenă, vrăjitoare, sau demon. Incerc să aduc un comentariu dublului standard vizavi de corpul feminin, utilizat constant atât în media cât și în artă, pe când clitorisul, adevăratul organ sexual feminin, ramane practic invizibil. Sunt interesată de latura educativă a artei, nu doar de cea estetică, îmi doresc să rescriu reprezentările societății actuale ale eroticului printr-o viziune feminină, în raport cu dihotomia masculin-feminin, jocul de rol, fantezii și tabuuri. Fără a trece sub tăcere puternicele rădăcini ancorate în feminism, mă focusez mai curând asupra conceptului de transgresiune văzut printr-o lentilă queer feminină. Din acest motiv am fost ținta unor reacții furtunoase pe social media, reușind să ating un un nerv adânc în mintea privitorului, întărind astfel rolul artei, care este acela de a învinge tabuurile și prejudecățile. Atacurile personale și ofensele primite în urma scandalurilor din decursul acestui an, după ce două dintre lucrările mele au fost expuse la MNAC, nu au făcut decât să întărească încă o dată valoarea transgresivă a lucrărilor și vidul lăsat de lipsa educației sexuale.

Povestește-ne despre proiectul “Cu chiloții la vedere”. Cum ai ales în mod specific acest obiect vestimentar “vintage”, băbesc, și ce poate însemna el în actualitate?

Prin acest proiect are loc o răsturnare a modelelor învechite, concentrându-mă pe anatomia feminină ca unitatea artistică pentru începuturile artelor textile. La final de 2017 pe când locuiam la Paris, am trăit o experiență extrem de neplăcută, un scandal monstru, pentru că cineva mi-a vazut o pereche de ”chiloți la vedere”. Revenită în București, mi s-a părut metoda perfectă de a reacționa la scandal, lucrând la acest proiect cu simboluri feminine brodate pe chiloți. M-am folosit de propriile resurse ca să mă răzbun – “Art is my weapon”, iar alegerea chiloților tetra amintește de primele mele experiențe sexuale cu o fată, care aveau loc prin acești chiloți pe care ea îi purta.

Ai studiat pictura. Cum îmbini cele două medii artistice? Vom vedea curând, poate, o expoziție cu picturile tale?

Momentan nu simt că m-aș putea întoarce la alte medii sau tehnici, deși apreciez faptul că au mai existat alte etape în dezvoltarea mea ca artistă.