Ce te determină să începi o anume lucrare?

Sentimentul care mă face să creez poate fi descris ca „o intuiție arzătoare”: în mintea mea roiesc permanent nenumărate teme și idei, iar după ce le las la pritocit o perioadă, rămân doar o parte dintre ele. Acestora le ofer energia mea și aleg să exprim în tehnica pe care mi-o cer – uneori pictură, alteori colaj sau desen.

Am mai multe direcții pe care le mențin constante, însă, de cele mai multe ori, mă ocup de cel puțin 3 lucrări în paralel. Încerc să am lucrări începute care să fie diferite și ca tehnică: dacă într-o zi mă plictisesc să pictez într-o anumită manieră, pot să fac un switch la ceva care se potrivește mai bine stării de moment.

Ești un artist conștiincios, lucrezi după program fix, de la care nu te abați, sau îți permiți libertăți care țin și de orar?

Am fost un artist al hazardului orar pentru multă vreme: în sensul că am lucrat când venea inspirația și când aveam timp. Aveam și joburi full time care îmi consumau o bună parte din energia creativă. Odată ce am renunțat la ele, am hotărât să îmi disciplinez programul. Acum, de câțiva ani, lucrez și ca profesor universitar cu jumătate de normă la o universitatea de artă din Tourcoing, Franța, iar asta mi-a permis să am un program destul de liber în mare parte a săptămânii – tot acest timp îl dedic creației: îmi place să profit la maximum de fiecare zi în atelier. Munca asta este un privilegiu și o responsabilitate: m-am hotărât să îmi acord perioade netrunchiate (fără telefon mobil și internet), pentru a facilita lucrul, și am devenit extrem de productiv. Restul sunt scuze pe care le pot inventa ca să evit să lucrez. Strategia programului „fix” nu funcționează pentru mine, așa că am ales să pictez un anumit număr de lucrări în fiecare lună și o anumită cantitate totală pe an. Asta mi-a sporit mult productivitatea și inspirația, iar colecționarii mei au remarcat – oamenii devin atenți atunci când artistul e conștiincios: știu că se pot baza pe el.

Ai prin preajmă ceva de care nu te poți lipsi, când lucrezi? Din filmările tale rezultă că asculți muzică, în timp ce pictezi… Mai există și alte ”elemente ajutătoare” (anumite unelte, vreun port-bonheur, flaconul cu vitamine :-)) ?

Ascult muzică aproape de fiecare dată când lucrez. În rest, o ceașcă de ceai este mereu alături de mine. Ceai de mentă, de obicei. La capitolul unelte am un nou fetiș cu o rolă de tipografie, pe care o folosesc pentru a întinde culorile pe pânză. Îmi place efectul pe care îl creează, așa că a devenit indispensabilă pentru moment.

Cum se întâmplă, de obicei: lucrările se comportă așa cum te-ai aștepta, se dezvoltă cuminți după planul inițial? Sau poate au o ”voință” a lor, astfel că te trezești, pe parcurs, purtat încotro o cere un anumit tablou…

Acum ceva vreme, lucrurile se întâmplau destul de previzibil: aveam un plan și știam cum îmi doresc să arate lucrarea. În ultima perioadă am adus neașteptatul în creația mea: pornesc cu o idee și o dezvolt pe parcurs. Nu știu exact cum va arăta la final și asta îmi place foarte mult: am și libertatea de a încerca tehnici neașteptate, care mă duc în direcții diferite. La fel lucrez și cu studenții mei, aici, în Franța: îi încurajez să permită hazardului să se manifeste pe pânza lor – hazardul e manifestarea intuiției, a inconștientului.

Toată lumea a auzit de ”writer’s block”. Există un echivalent, în cazul pictorilor? Ai experimentat astfel de perioade sau ești norocosul absolut?

De obicei, writer’s block-ul meu e doar o scuză. Am o listă cu lucrările pe care urmează să le pictez, așa că nu e niciodată lipsă de subiecte. Un blocaj se întâmplă atunci când nu am deloc chef să lucrez și se întâmplă atunci când ceva foarte dramatic domină peisajul meu emoțional. Anul 2020 a fost anul în care m-am tratat de writer’s block – am ales să exprim mai mult în lucrările mele: tumultul și vâltorile emoționale… Și a funcționat. Am dezvoltat strategii eficace pentru a depăși situațiile tensionate: ies la o plimbare sau la un film, dorm câteva ore sau meditez o oră. Meditația funcționează foarte bine, mai ales atunci când mi se încarcă mintea cu liste de „to-do”… un blocaj poate veni și din hiperactivitate.

Ți s-a întâmplat să privești o lucrare terminată și să fii convins că nu e ce trebuie? Sau, dimpotrivă, să ai certitudinea că va fi un succes? Până la urmă, cine decide că o lucrare e gata, tu sau ea?

Am avut nenumărate lucrări terminate care nu erau ce trebuie. În astfel de cazuri, le las să se odihnească chiar și mai mulți ani și apoi continui lucrul dintr-odată. O astfel de lucrare poate să devină fundal pentru o alta sau poate fi continuată, până când devine bună. Sau și mai proastă. :-))

Am avut și cazuri de lucrări pe care le consideram neterminate, dar care și-au găsit proprietar înainte să apuc să le finalizez. Le-am dat voie să plece în lume, întrucât mi-am dat seama că viziunea mea despre ceea ce poate însemna „gata” e subiectivă. Mă interesează să descopăr sensuri și interpretări neașteptate, prin ochii celor care îmi privesc lucrările.