Horea Avram este istoric de artă, teoretician media și curator independent. Cercetează și scrie (mai ales) despre artă și cultura vizuală în relație cu noile tehnologii. Predă la Departamentul de Cinematografie și Media, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

Ce părere ai despre NFT-uri? Putem vorbi despre o nouă avangardă artistică în mediul digital?

Dacă acceptăm încă utilizarea termenului de avangardă, după paricidul postmodernist, atunci, poate da. Însă trebuie să nuanțăm lucrurile din capul locului: fenomenul NFT e mai degrabă un nou mod de a vinde artă, iar nu o nouă modalitate de a face artă! Complicatele-i mecanisme de vânzare și cumpărare, de garantare a originalului și a accesului la el țin cu precădere de o anumită ideologie economică și o dezvoltare tehnologică specifică. Nu de o mișcare artistică nouă.

Chiar dacă presupune inovații pe tărâmul digitalului, de fapt arta NFT nu aduce – vizual și spectatorial – nimic nou. Ne aflăm tot în paradigma imaginii bidimensionale, a unei logici vizuale determinate de cadru și de limita ecranului și a unei experiențe spectatoriale pasive, unidirecționale. Adică, soluții devenite deja tradiționale, consacrate în limbajul cinematografic și cel al artei video. Deci, arta NFT nu pare deloc preocupată să inoveze în câmpul mediatic, al capacităților de imersiune și interacțiune și a limitelor perceptuale ale imaginii. Noutatea rămâne ceva care se consumă în limitele date (de mediu), în parametri estetici deja larg validați.

Mai  mult: preocuparea obsesivă a lumii NFT pentru obiectul digital formulat în termeni definitivi este un indicator al faptului că, cel puțin în parte, NFT merge în contra principiilor artei digitale, așa cum au fost acestea exprimate până acum, adică împotriva filosofiei interactivității, a ideii de open source, free access, file sharing etc. Cu alte cuvinte, chiar dacă imaginile „originale” din lumea NFT pot circula liber în formă de cópii, avem de-a face cu o fetișizare a originalului și a formatului „închis”, aspecte care contrazic însăși ideea de lucru în rețea sau in situ bazat pe variabilitate, reproductibilitate, remedializare și remix.

Și totuși…. Putem vorbi de o „nouă” estetică a NFT, sau măcar o anumită specificitate? Desigur, fenomenul e prea nou pentru a trage concluzii tranșante, însă putem identifica o oarecare dominantă vizuală, anumite trăsături comune multor imagini, acestea fiind conținutul absurd pseudorealist, GIF-uri caleidoscopice, abstracții glitchy bazate pe bruiaje vizuale, sau scene fantastice colorate pastelat, de cele mai multe ori realizate în volume îngrijite și modelaje atent executate. Ecouri ale esteticii digitale retro-futuriste de tip Vaporwave, sau trimiteri către imagistica unor platforme precum DeviantArt sau ArtStation, pot fi identificate în tonul și abordarea imaginilor NFT.

Pentru a înțelege fenomenul și în ce măsură reprezintă o noutate, e important să notăm și câteva repere ale genealogiei artei NFT: readymade (pentru problematizarea originalului, căutarea conceptului în defavoarea obiectului și a manualității), Arta Pop (pentru preocuparea comună pentru comercial, iconic și serialitate), Arta Conceptuală (ceea ce contează pentru ambele e în primul rând contractul sau documentul mai mult decât obiectul), Critica instituțională (căci eludează infrastructurile expoziționale, strategiile tradiționale de achiziții ale instituțiilor), Cyber-arta anilor ’60-’70 (e vorba de opțiunea exclusivă pentru imagine computerizată, lipsa manualității, încrederea într-o estetică a mașinăriei și tonul utopist) și, în fine, „net.arta” anilor ’90 (în ceea ce privește logica distributivă a internetului, dimensiunea exclusiv digitală și faptul că in ambele cazuri, lucrarea nu există în afara mediului digital care a produs-o și circulat-o).

Fascinația pentru „arta originală” este un cârlig destul de bun pentru marketingul NFT-urilor?

Întotdeauna originalul atrage atenția, vinde și garantează calitatea. Așa e și aici. Dar dincolo de dimensiunea comercială a „originalului” aici trebuie subliniat un aspect extrem de important în plan estetic. Odată cu arta NFT, apare din nou în prim plan – cu bune și cu rele – problema unicității obiectului de artă și, astfel, obsesia modernistă asupra originalității. Sunt voci care afirmă chiar că, odată cu NFT și mecanismele de blockchain, „aura” pierdută a imaginii reproduse mecanic sau în alt fel, deplânsă de Walter Benjamin, se întoarce legitim în câmpul artei.

Nu întâmplător, chestiunea readymade-ului revine în acest context. Însă într-un mod paradoxal. Până la un punct, lucrurile par a sta la fel: precum în cazul readymade-ului duchampian, pentru imaginile NFT ceea ce contează e conceptul, demersul, actul alegerii și contextul expunerii lucrării și nu caracterul obiectual, manual al acestuia. Însă, există importante diferențe: readymade-ul e un obiect eminamente material, pe când imaginea NFT există doar virtual. Apoi, dacă obiectul readymade e luat „de-a gata”, lucrările de tip NFT presupun o muncă de producție laborioasă, chiar dacă nu dezvoltată manual, așa cum cer, suspină și deplâng mulți critici ai fenomenului. Și încă ceva: arta NFT chiar e unică (chiar dacă doar virtual), spre deosebire de readymade, obiectul uzual recrutat și transformat în lucrare de artă care poate fi oricând înlocuit.

Se poate spune că Arta Media (în special Arta Digitală) beneficiază de o atenție mai mare în această perioadă datorită tranzacțiilor financiare făcute cu criptomonede?

Unul dintre principalele beneficii pe care le aduce mediul NFT este că circulația unor lucrări de artă greu colectabile, dificil de muzeificat așa cum sunt lucrările în formate digitale a devenit mult mai facilă. Tranzacțiile de tip NFT oferă o bună oportunitate de promovare și distribuire a acestui tip de artă reprezentând un nou câmp de posibilități care se adresează unei zone practic ignorate de mainstream până acum. Niciodată nu a fost mai ușor să colectezi artă digitală, niciodată nu a fost mai ușor pentru artiști să vândă artă digitală, mai ales că traseele și procedeele vânzărilor sunt transparente și accesibile tuturor.

Deschiderea pe care o presupune lumea NFT indică alte importante beneficii pentru artă și anume descentralizarea circulației, democratizarea accesului și un oarecare control al artistului asupra propriei producții. Într-o oarecare măsură, acest fenomen sparge monopolurile instituționale consacrate și ale relațiilor de putere și influență pe care acestea le exercită. Aceste aspecte – sau mai bine zis, combinația lor – sunt, într-adevăr, fără un precedent similar și purtătoarea unui real potențial de schimbare. Desigur, accesul la piața de artă NFT nu e gratuit și de cele mai multe ori nici nu e ieftin. Dar măcar e mai la îndemână.

Care crezi că sunt avantajele aduse de aceasta tehnologie și cum crezi că va schimba această tehnologie lumea artei?

O parte dintre aceste avantaje le-am formulat mai sus. Dar trebuie spus și că fenomenul NFT poate deschide un spațiu conceptual și un teren de explorare tehnologică unor noi realități și relații artistice cu un impact semnificativ asupra modului în care definim o lucrare de artă, în care concepem ce înseamnă originalitatea (ei) și ce constituie proprietatea cuiva asupra acesteia.

Pe lângă acestea, aș îndrăzni să afirm, (sau să anticipez, poate) că arta NFT poate fi creuzetul unor colaborări rețelizate interesante care pot facilita noi posibilități de utilizare de software, de producție și de experimentare vizuală, de diversificare spectatorială, în spiritul și circumstanțele tehnice a ceea ce începem să denumim Web 3.0, adică, computare distributivă sau „edge computing” [stocarea și prelucrarea datelor la locația utilizării dispozitivului], rețele de date descentralizate și inteligență artificială localizată.

Care crezi ca sunt slăbiciunile acestei tehnologii?

Asupra slăbiciunilor tehnologiei nu mă pot pronunța, însă asupra efectelor ei în acest context, da. Una dintre problemele semnalate încă de la începutul acestui „boom” este că, în pofida orizontalizării și accesibilizării, procedeele de minting și de înscriere a unei lucrări pe platforme specializate nu doar că nu sunt gratuite, ci sunt mai degrabă scumpe. Cu toate acestea, există o hiperinflație de imagini, cu efecte nu doar asupra prețului lucrării, dar și a capacității de formare a unei piețe secundare și stabilirea unei anumite grile de valori artistice. Iar nu doar numărul lor e problematic, ci și calitatea lor, multe imagini fiind produsul unor contorsiuni tehnice și echilibristici vizuale, dacă nu a unor viziuni ce frizează de-a dreptul kitschul.

Apoi, să nu uităm că cei care cumpără nu sunt neapărat colecționari sau instituții, ci mai ales investitori, a căror preocupare nu vizează calitatea artei, ci vandabilitatea ei. Aceștia caută valoarea ei financiară, nu estetică, istorică ori conceptuală. În fond, așa cum nota curatorul Kevin Buist în Artforum, „ce anume vând aceste piețe? Nu vând opere de artă; vând certificate de proprietate digitale.”

Un alt minus mi se pare rigiditatea formatului care, așa cum spuneam mai sus, contrazice flexibilitatea, variabilitatea și hibriditatea specifice artei digitale. Și asta atrage după sine o altă problemă: obsolescența tehnică – fenomen care, chiar dacă nu e specific doar mediului NFT, are în acest caz consecințe particulare: mai exact, învechirea tehnică și mediul restrictiv pun sub semnul întrebării capacitatea deținătorului „originalului” de a menține accesul neîntrerupt la interfețele, la documentele și contractele acestuia, ca să nu mai vorbim de accesul la imaginea însăși.

Ai urmărit piața de NFT-uri? Sunt artiști digitali pe care i-ai remarcat si crezi că vor face carieră?

Sincer, nu mă prea interesează piața NFT ca atare, valorile atribuite și dinamica prețurilor. Mă uit însă foarte atent la conținuturi, la aspectele artistice și preocupările estetice exprimate în aceste lucrări. Aș aminti, dintre extrem de numeroasele prezențe online: Ondrej Zunka (CZ/UK), Michael Marczewski (UK), Peter Tarka (PL/UK), Blake Kathryn (US), Aeforia (CA), Elodie Chiper (RO/UK), Hackatao (IT), Alima Lee (US), Harm van den Dorpel (NL/DE), Gabriel Rud (AG), Sara Ludy (US), Ezra Miller (US), Zebbler (US), Caincaser (UK), Auriea Harvey (US), Andrew Benson (US), dar și artiști deja consacrați în zonele realității reale, dinainte de fenomenul NFT: Jon Rafman (CA) Damien Hirst (UK), Pussy Riot (RU), Zach Lieberman (US), Vanessa Beecroft (IT), etc. etc. Dintre artiștii români activi în zona NFT trebuie amintiți (deocamdată) kinema ikon (iată, mereu în avangardă!), Mihai Grecu, Irina Bako,  Ioan Florea, Nephronik, Wanda Hutira, Afterfuture, Eurosadboy, unii dintre aceștia din urmă identificați atât ca ilustratori cât și ca artiști în sensul tradițional al cuvântului.

Închei spunând că e greu, totuși, să faci ierarhii stabile și să pariezi pe diverși artiști fără oarecare riscuri, datorită faptului că NFT e un fenomen extrem de nou, în plină mișcare și, cum spuneam, fără un set de valori cristalizat. Cert e că, în pofida dimensiunii hiper-comerciale și a fragilității conceptului de „original” articulat exclusiv în mediul digital, fenomenul NFT are potențialul de a se transforma dintr-un miracol al pieței de artă într-o mișcare artistică reală, chiar dacă forma și expresia acesteia e greu de anticipat. Eu zic să mai avem răbdare și să nu formulăm încă verdicte.