Picturile tale, de multe ori dintr-o lume fantastică, au totuși ceva cât se poate de real. Parcă te fac să îți spui: „da, îmi transmite ceva foarte familiar”. Cât de mult te inspiră lumea în care trăiești și/sau lumea în care visezi, adică lumea ta interioară?

Compozițiile mele sunt revelații vizuale, conluzii și întrebări filozofice. Imaginația este un generator de lumi, nu pot spune că am un univers interior anume ci mai degrabă o matrice creatoare și convertoare a realității. Procesul creativ, pentru mine, este o comunicare cu necunoscutul ce ne înconjoară și ne compune.

Ai studiat la Universitatea de Artă din Cluj, școala care ne-a dat foarte mulți artiști extrem de talentați și extrem de apreciați în toată Europa, printre care te numeri. Ce te-a determinat să pleci la Berlin?

Plecarea mea la Berlin nu este definitivă, practic trăiesc între Cluj și Berlin. Venirea mea în Germania a fost motivată de începerea tranziției, aici am acces la hormoni și doctori deschisi, în plus nu este așa multă homofobie și transfobie în Vest. În România, Biserica Ortodoxă și alte secte creștine fac ravagii, invățând oamenii doar să urască și să se mintă…bisericile sunt fabrici de neolegionari…este trist!

Faci mai ales pictură, dar lucrezi și cu multe alte medii artistice. Cum ai început să experimentezi cu ele? Sunt poate, idei pe care le ai și le vezi direct într-un anumit mediu, de exemplu o instalație?

În ultimii ani am produs mai mult pictură însă lucrez și în alte medii. Când eram Mihuț Boscu produceam în mare parte doar instalație și obiect, în facultate am studiat la doua secții în paralel, ceramică sticlă-metal și sculptură în bronz, lemn, fier, piatră etc. Liceul l-am petrecut ca și ucenic în diferite ateliere de sculptură și pictură, fiind foarte activă în pictura religioasă, pregatirea mea artistică este consistentă, însă pictura îmi este aproape de suflet, prin ea îmi pot reprezenta visele și viziunile cel mai bine.

Lucrările tale sunt construite în jurul dualității complementare. Știință și spiritualitate, puternic și sensibil, realitate și legendă, yin și yang. Cum reușești să găsești echilibrul pe care îl cauți în arta ta?

Singuratatea mă echilibrează, oamenii mă agită, îmi place să stau cu gandurile mele, doar așa pot lucra! Zilele sunt prea scurte pentru a le împărtăși iar tinerețea toată mi s-a scurs în ateliere deja…singura opțiune este să lucrez până la moarte…fiind prea târziu pentru orice altceva!

Cum simți că s-a schimbat arta ta, de când ai trecut de la Mihuț, la Hortensia Mi Kafchin?

Datorită hormonilor am devenit mult mai sensibilă și conștientă. Paleta îmi este mai vie și ador culorile pastelate. Schimbarea numelui nu înseamnă mare lucru căci eu nu mi-am dat un nume în sinea mea niciodată…Am început tranziția împinsă de corpul meu însă spiritul nu are gender.

Care au fost cei mai importanți ani pentru formarea ta artistică? Unii spun anii de școală, alții vorbesc despre primele expoziții. Tu când ai simțit că începi să formezi cu adevărat o legătură cu publicul?

Prima expoziție personală am avut-o în clasa a 11-a la Muzeul de Artă din Galați. Înainte de asta am participat la multe concursuri și olimpiade de artă, apoi, în timpul facultății am avut expoziție personală la Muzeul din Cluj, urmând apoi să expun în Fabrica de Pensule, prin Europa și MNAC București, totul fiind posibil datorită oamenilor ce au crezut în mine! Acum expozițiile sunt o rutină, însă mă solicită enorm de fiecare dată! Îmi place să fac artă, dar urăsc să apar în public!

Ce proiecte pregătești pentru ultima jumătate a lui 2021? Vom vedea curând, poate, o nouă expoziție Hortensia Mi Kafchin?

Deocamdată sunt focusată pe lucru, nu plănuiesc o expoziție prea curând, particip constant în show-uri de grup, sunt multe artiste și artiști talentați în România acum și îmi place când sunt invitată. Înainte de pandemie aveam câte o personală pe an, din păcate este prea mult, cel puțin pentru mine.