Am stat de vorbă cu Mădălina Andronic într-o conferință pe Zoom. Am întrebat-o despre universul ilustrațiilor ei, cu zâne, fete frumoase și povești care te fac să zâmbești. Ne-a povestit despre parcursul ei ca artistă, despre cum a ajuns să locuiască într-un colț de rai, în Italia și, bineînțeles, despre shop-ul în care investește atât de multă pasiune și dragoste.

Ai studiat artele la Londra. Spune-ne mai multe despre parcursul tău, despre inițierea ta ca artist. Când ai știut că asta vrei să faci?

Am ajuns unde sunt acum începând de foarte mică. În familia mea nu există artiști, părinții mei sunt amândoi ingineri, deci nu avea nimeni nicio treabă. Cred că în ultimul an de grădiniță ne-a dus doamna educatoare la Palatul Copiilor, unde erau tot felul de cursuri pentru cei mici. Toate tipurile de activități, de la cor la pictură la teatru. Am încercat mai multe lucruri, dar cumva în timp lucrurile s-au cernut și am rămas cu pictura. Coșmarul părinților mei, practic. Mi s-a zis să nu mă fac pictoriță, cântăreață sau dansatoare. Surprise! Am continuat până în clasa a XII-a, până la urmă. Am făcut și un liceu de arte, după ce am reușit să îi conving pe ai mei să mă înscriu. Apoi am dat la graphic design în București, la UNArte, iar masterul l-am făcut la Londra, în ilustrație. Mi s-a părut că nu era suficient pentru mine graphic design, pentru că am mai multe de povestit și așa am ales să fac ilustrație. Când am ajuns acolo nu știam, oricum, care e treaba, pentru că în România nu se studiază ilustrație. Plecasem cu gândul că voi rămâne la Londra, dar cumva nu m-a prins și circumstanțele au făcut să mă întorc. Am venit acasă și nu am vrut să mă îndepărtez de artă, așa că am început să fac freelancing. Am avut și noroc că am lucrat cu niște clienți destul de mari. Primul client a fost ING. Uite așa, bulgărele s-a rostogolit și am ajuns la ceea ce fac acum.

Ești stabilită în Puglia, Italia. Este, poate, un loc care te inspiră mai mult decât România? Cum te-ai hotărât să pleci din țară?

După ce m-am întors în România, am rămas 7 ani, apoi m-am reorientat către Puglia, Italia.  Nu a fost propriu-zis o hotărâre luată. A fost spontan. Pur și simplu așa s-au aranjat lucrurile. Împreună cu Daniel, cu soțul meu, am fost în vacanță aici în mai 2018. Știi cum e, când îți place undeva te întrebi hmm, cum ar fi să stau aici? Daniel a fost mai mult „motorul” din spatele acestei plecări. Eu nu am crezut că voi pleca până cu o seară înainte, când a trebuit să facem bagaje. Întâmplător, însă, mi-a venit o propunere de proiect aici în Puglia, pentru care a trebuit să vin și să fac ilustrații. Cumva planetele se așezau. Inițial era vorba să stăm o lună, apoi trei luni. Nu pot să zic că am avut un motiv anume să plec din România. Lucrurile mergeau bine pentru mine, aveam colaborări, aveam atelier. Când am plecat, în mintea mea era ca în filme, când pleacă artistul, stă în alt loc, se inspiră, creează și după se întoarce acasă. Am ajuns acolo și după o săptămână am zis…eu nu cred că mai plec de aici. Ne-a plăcut de la început foarte mult. Se vede că mă inspiră locul, pentru că, așa cum am observat și eu și cei care mă urmăresc, au rămas două mari zone în care se împarte ilustrația mea: folclorul românesc și la dolce vita.

Te ocupi de propriul business, care există în mare parte în online, sub forma unui shop foarte chic. Cum ai luat decizia de a-ți deschide un astfel de magazin și de a te reprezenta singură, ca artist?

Din nou, Daniel a fost cu ideea. Ce fac eu se împarte în două, în principiu: proiecte personale, în care intră în mod evident shop-ul, cel mai important, și proiectele pentru clienți: cărți, ilustrații de publicitate și altele. Partea de shop a început timid cu niște tricouri și niște ceramică, pe care le vindeam pe Facebook. Mă vedeam pe ici, pe colo, prin diferite locuri cu oamenii și făceam schimbul, la început. Prin 2015-2016 am închiriat primul atelier și oamenii mă mai vizitau acolo. Apoi soțul meu a avut ideea cu site-ul. De la an la an l-am crescut, am adăugat produse, iar clienții au început să apară. Acum site-ul este, într-adevăr, afacerea familiei, pentru că Daniel se ocupă de administrare și comenzi, iar eu mă ocup de frumos. E un sentiment foarte plăcut să nu depinzi de nimeni și nu aștepți să vină cineva către tine, ci ieși tu direct cu propunerile tale.

Ai o comunitate foarte mare și frumoasă, pe Instagram. Cât este de importantă, în opinia ta, relația cu clientul/publicul și cum te-a ajutat în business această comunicare?

Evident că relația cu clienții este foarte importantă și m-a ajutat foarte mult. Pe de altă parte, nu o să ascund faptul că este destul de obositor. Este un job în sine să fii mereu conectat cu oamenii și este un efort zilnic pe care îl fac. Comunitatea nu se crește singură, e important să fii acolo. Rar îmi permit vacanțe cu totul de la relaționarea cu clienții. Am și un nucleu de oameni pe care îi cunosc de mult, care au fost cu mine de la început, dar sunt și mulți oameni noi, lucru care mă bucură. Până la urmă, pe lângă faptul că este vorba despre artă, despre frumos, site-ul este un magazin, oferă un produs. El trebuie să funcționeze și să fie client-friendly. Mai este, sigur, și satisfacția pe care o am când îmi scriu oamenii lucruri extrem de personale pe care le regăsesc în lucrările mele, care sunt inspirate și ele din experiența mea personală. Schimbul acesta este fantastic.

Vedem în lucrările tale fete frumoase, zâne bune, crăiese, flori, feți frumoși și animale protectoare. Pare că trăiești într-un univers de basm și ilustrațiile tale transmit imediat o stare de bine. Ce te inspiră cel mai mult? Ai avut momente în care nu ai reușit să te conectezi acestui univers?

Nu am avut momente în care nu am reușit să mă conectez. Pentru mine este foarte important să păstrez acest univers așa cum este. Se poate vedea cu ochiul liber că nu sunt un artist care se hrănește cu angoasă. Asta nu înseamnă că eu ca om nu trec prin alte stări, ca toată lumea. Aleg, însă, să nu le rezolv prin arta pe care o fac. Ce fac eu pornește din mine și vrea să ofere privitorului un loc desprins de realitatea asta cotidiană. Vreau să rămână un loc de evadare, în care intri și uiți de lumea de afară. Mă interesează în mod special să fac frumos și să hrănesc oamenii care au nevoie de frumos.