Pe Adnana Grecu am descoperit-o de curând printre expozanții celei de-a IV-a ediții Kompus, grup format din studenți și absolvenți ai UNArte, care au lucrat sub îndrumarea lect. univ dr. George Moscal. Arta Adnanei relevă o chestionare fină a realității și, în același timp, o călătorie interioară prin care își scoate la iveală fațete menite să conducă către o sinceră autoportretizare. Experimentele cu diferite tehnici și materiale se înscriu în demersul ei de autocunoaștere. Adnana ne-a introdus în universul său, povestindu-ne despre parcursul artistic, seria „Nu mă uita”, lucrarea „Timpuri noi” prezentată la expoziția Kompus, legătura dintre tehnicile și materialele folosite cu ideea unei lucrări  și, bineînțeles, sursa ei de inspirație.

Ai absolvit de curând Pictura la Universitatea Națională de Arte din București. Care este povestea ta cu arta? Cum a început parcursul tău artistic?

Pasiunea pentru artă a fost prezentă în mine de când m-am născut. Îmi plăcea să desenez, să fac colaje și chiar să construiesc locuințe pentru păpuși din cutii de pantofi. Deși am simțit mereu că ceva mă cheamă spre zona artistică, ajunsă la școală, am încercat să îmi găsesc alt drum în viață. Profesoarele de desen din școala primară și cea gimnazială m-au încurajat să îmi urmez pasiunea pentru artă. Observând această înclinație, și părinții m-au îndemnat să lucrez cu acest talent. Am fost înscrisă de aceștia la două cluburi de desen la care, totuși, am renunțat rapid.

Ajunsă la liceu, începusem să evit această chemare. Credeam că desenul și pictura vor rămâne doar niște hobbyuri din copilărie. Toți cei din jurul meu aveau înclinații diferite. Atât prietenii, cât și membrii familiei. Am încercat și eu să îmi găsesc alt drum, dar pictura mă chema din ce în ce mai tare.

Am reînceput să desenez în clasa a X-a. Întâi, asta a reprezentat un mod de a-mi exprima sentimentele adolescentine. Rapid nu m-am mai putut opri. Văzându-mi pasiunea cu care lucram, părinții mei m-au încurajat din nou să primesc îndrumare. Am început să iau cursuri de desen, pictură și istoria artei în fiecare săptămână. Timp de doi ani am urmat și cursurile de pregătire de la UNArte.

Mi-am dat seama că asta vreau să fac. Am încercat să fug de pictură, dar ea m-a prins din urmă.

Am absolvit Colegiul Național Elena Cuza în anul 2021. În toamna aceluiași an am intrat la Facultatea de Arte Plastice, secția Pictură la Universitatea Națională de Arte din București. Mi-am dat licența în pictură în vara anului 2024. Îmi doresc să continui să îmi dezvolt această chemare, așadar, în prezent, sunt studentă în primul an la master pictură.

Ai o serie pe care ai intitulat-o „Nu mă uita”, trimitere la floarea cu acest nume. Dintre toate cele cinci lucrări, doar una ilustrează florile. Povestește-ne despre semnificația acestei serii, care este firul comun care leagă cele cinci lucrări?

Seria de lucrări „Nu mă uita” face referire la bine cunoscuta floare de Nu Mă Uita sau Myosotis. La baza acestei teme abordate stă ideea că florile reprezintă acel lucru constant din viața noastră care delimitează începutul și finalul celor mai importante etape.

Aș spune că ele în sine sunt chiar viața. Începând de la sămânță, apoi rădăcina, tulpina, frunza și floarea, planta trăiește până ajunge la maximul ei de frumusețe. Odată ce este ceea ce omul dorește, este smulsă până la rădăcină și oferită în dar. Își continuă moartea lentă și trecerea treptată de la frumos la urât.

Titlul seriei evidențiază importanța etapelor marcate de această ofrandă. Momente unice și memorabile prin care trecem sau am trecut deja.

Picturile par șterse și neclare pentru a da impresia de vis sau de amintire. Prin ele îi ofer privitorului ideea că a trecut deja prin toate aceste etape din viața sa. Chiar dacă încă nu au fost parcurse, acestea sunt știute. De când suntem copii ni se povestește despre ele. Să fim „pregătiți”. Nu o să putem fi pregătiți niciodată și cred că acesta este farmecul vieții.

Am ales să nu reprezint fizic florile în toate lucrările. În momentele pe care le-am înfățișat în tablouri, buchetele de flori nu reprezintă un element central. Poate nici nu ne dăm seama că sunt prezente. Suntem înconjurați de ele fără să știm. Ne gândim la flori doar dacă le vedem. În rest, sunt cele mai tăcute spectatoare.

Lucrările cuprind nașterea și moartea, nunta și divorțul și prima și ultima zi de școală. Ultima lucrare din această serie este cea în care vedem pentru prima oară reprezentate florile. Este înfățișată o femeie în vârstă ce vinde flori la colțul străzii. Momentul nu reprezintă un început sau o încheiere a unei etape majore. Este o practică cu care ne întâlnim constant în viața noastră, ca și florile în sine. Și, deși am specificat că nu semnifică o etapă anume, am redat simbolic viața femeii care se scurge prin pictarea florilor. Acestea sunt realizate infantil, negru pe alb, desen de linie. Un desen des întâlnit în lucrările copiilor.

„Nu mă uita” cuprinde cinci lucrări pe pânză în tehnică mixtă. Reprezintă un colaj realizat din hârtie termică și vopsea acrilică.

Anul acesta, la expoziția Kompus, ai prezentat lucrarea „Timpuri noi”, parte a seriei „Treaba strică graba”. Patru personaje redate parțial se află în punctul de a ieși din cadru, fiind preocupate să ne privească iscoditor. Revenind la seria din care face parte această lucrare, titlul ne atrage atenția asupra inversării celor două cuvinte de la începutul și finalul expresiei, din „graba strică treaba” a devenit „treaba strică graba”. Ce ai vrut să transmiți prin această lucrare și, implicit, serie?

Seria „Treaba strică graba” face referire la bine cunoscuta expresie românească „Graba strică treaba”. Deși, până și propoziția anterioară pare a fi o expresie de dicțiune, am ales să inversez cuvintele pentru a evidenția iuțeala. Pare că persoana ce spune titlul s-a grăbit și s-a încurcat. Îmi doresc să transmit acest sentiment de confuzie încă din prima clipă.

Analizând expresia, pare că nu te poți grăbi deoarece ai treabă de făcut. Scopul tău este să te grăbești, dar treaba reprezintă un obstacol. Nu are sens și asta caut. Ceva fără sens. Ceva ce te face să îți pui întrebări.

Nu am știut niciodată cum să îmi calculez timpul. Nu știu când să mă grăbesc și când să am răbdare. Nu știu ce înseamnă să mă grăbesc și să am răbdare.

Această serie de lucrări a reprezentat o provocare pentru mine. A fost un experiment. Îmi place să lucrez în haos. Nu știu să planific și nu reușesc să fac schițe lucrărilor. Pentru aceste tablouri mi-am propus să am „răbdare”. Am vrut să văd cum iese treaba fără grabă.

Tablourile mă fac să mă simt mică. Mă simt vulnerabilă în fața lor. Exprimă exact ceea ce simt, iar asta mi se pare ciudat. Pare că mă uit într-o oglindă făcută din pânză de bumbac. Reflexia mea este redată doar de niște sentimente făcute din praf de cărbune și culori de ulei.

Creațiile mele mă judecă. Se uită insistent la mine, țipă și mă arată cu degetul. Le-am dat prea multă putere și au învățat cum să o folosească împotriva mea. Cinci dintre aceste lucrări sunt realizate pe pânză pătrată. Consider că acesta este motivul pentru care personajele nu mă acaparează în totalitate. Le-am limitat puterea. Le țin captive într-un pătrat cu marginile negre.

Lucrările făcute pe pânză de dimensiunea 200 x 100 cm nu îmi transmit aceeași agitație. Sunt liniștite. Oferă starea de grabă doar prin simbolurile utilizate: foarfeca ce îmi taie părul și fabula în care sunt prezenți iepurele și broasca țestoasă.

Întreaga serie de lucrări reprezintă un autoportret. Vizual, personajele îmi poartă sclipirea din ochi, ridurile de expresie, dinții, mâinile, picioarele și degetele. Este un autoportret și prin sentimentele transmise. Este un colaj al stărilor prin care trec, gândindu-mă la timp.

Experimentul a fost un succes. Nu am lăsat graba să îmi strice treaba.

Observ că folosești diverse tehnici, de la acrilic, ulei, cărbune, la tehnici mixte. Ideea pe care o ai pentru o lucrare îți dictează și tehnica în care o vei realiza?

Nu îmi place să planific. Aleg să mă las purtată de spontaneitatea ideilor pe care le am în timp ce lucrez. Îmi place să mă joc și să experimentez cu diferite tehnici și materiale. Vreau să descopăr ce îmi face plăcere și ce mi se potrivește cel mai bine.

Îmi place să pictez. Totuși, de curând, mi-am descoperit și fascinația de a lucra cu cărbunele natural pe pânză. Îmi place să mă murdăresc. Îmi place să îmi plimb degetele peste pânză și să observ petele pe care le-au lăsat în urmă.

Un alt material care se regăsește des în lucrările mele este hârtia termică (bonul fiscal). Aceasta își capătă culoarea când se întâlnește cu o sursă de căldură. Îmi place să experimentez. Mă fascinează felul în care lucrarea se colorează. Încă nu știu să o controlez. Nici nu știu dacă vreau să o controlez.

Câteodată nici nu pot decide ce materiale să folosesc pentru lucrări. M-am îndrăgostit de toate. Îmi place să jonglez cu ele și, uneori, să le combin.

Îmi place să îmi ascult lucrările și să îmi dau seama de ce au nevoie.

Lucrările tale sunt rodul unor meditații îndelungate asupra sinelui, vin ca un răspuns și, în același timp, o rezolvare a întâlnirii tale cu exteriorul. Care este cea mai mare sursă de inspirație în momentul actual?

Inspirația mea a provenit mereu din experiența anterioară. Redau ce simt.

Lucrările mi-au devenit jurnale. Sunt formate din amintiri, locuri și sentimente care au fost și, poate, încă sunt prezente. Îmi place să capturez momente ce au avut un impact emoțional pentru mine.

Ca și mine, lucrările sunt un colaj al tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit și a tuturor emoțiilor pe care aceștia m-au făcut să le simt. Tablourile îmi poartă cele mai mari dezamăgiri, pierderi, bucurii și chiar iubiri.

Așadar, deoarece lucrările îmi formează portretul emoțional, de cele mai multe ori, aleg să îl poarte și pe cel fizic. Autoportretul meu se regăsește în majoritatea tablourilor. Eu îmi sunt cea mai bună sursă de inspirație.

Ne poți spune la ce lucrezi în prezent?

În prezent abordez un subiect nou pentru mine. Am ales să fac o pauză din a-mi reprezenta autoportretul.

Lucrez la o serie de tablouri în care înfățișez amfibieni: broaște și șopârle. Experimentez moduri în care le pot reda textura corpului cât mai bine. Inspirația pentru aceste lucrări provine din vacanțele avute în sud-estul României, unde am avut parte de întâlniri cu aceste vietăți. Deși nu este vizibil, și această serie de lucrări reprezintă o altă pagină din jurnalul meu metaforic.

Deoarece îmi place să mă folosesc de spontaneitatea ideilor ce apar în timp ce lucrez, tablourile sunt realizate pe dimensiuni și în tehnici diferite. Sunt colaje realizate din cărbune, vopsea și hârtie termică. Încă nu știu câte tablouri și în ce tehnici vor fi realizate lucrările din această serie. Abia aștept să aflu.