Povestește-ne puțin despre începutul tău în artă. Cum ai apucat pe acest drum și ce te-a convins să faci o carieră din asta?

Mi-a plăcut să desenez de când mă știu, însă până la 14 ani nu mi-am pus problema că aș putea face asta „când voi fi mare”. Nu aveam exemple de artiști în jur și părea o meserie foarte îndepărtată și abstractă. Când am primit confirmare din partea unor profesori de desen că ar trebui să studiez arte plastice, am fost cea mai fericită fată din lume. A contat mult pentru mine încurajarea lor. Îmi dau seama că văd schimbarea asta de traseu din viața mea într-o lumină foarte romantică, dar încă o simt ca pe un fel de mare cadou de la univers.
După ce am intrat la Tonitza, nu mi-am imaginat că aș putea face vreodată altceva, pentru că nu am descoperit un alt domeniu care să mă atragă mai mult.

Știm că abordezi mai multe medii artistice. Cum jonglezi între ele și care ar fi un mediu pe care ți-ar plăcea să îl încerci sau să îl aprofundezi?

Cred că dorința de a experimenta cu mai multe medii vine din nevoia de a mă exprima mai bine, încerc să văd dacă un material sau un limbaj plastic are ceva mai mult de oferit în sensul acesta. Mie îmi place să meșteresc, și mi-ar plăcea să lucrez mai mult în zona de textil, ceramică sau să modelez în lemn.

Pe lângă numeroasele colaborări pentru care ai creat ilustrații, conduci și un magazin online, unde putem găsi art prints, dar și piese originale. Cum reușești să balansezi creația și managementul?

Aveam de mult în plan să am un shop al meu, unde să îmi pot vinde lucrările, sub diverse forme. Pe mine mă relaxează să mă ocup de shop, pentru că e o pauză de la ce fac de obicei. Mi se pare refreshing să fac uneori lucruri foarte repetitive, care n-au treabă direct cu creația. Plus că e un mod palpabil de a măsura admirația oamenilor față de munca ta, așa că e un efort de care mi-e drag și pe care mă bucur să-l pot integra în programul meu.

Ai creat multe ilustrații care vorbesc despre teme sensibile: efectele divorțului, sănătatea psihică atât de fragilă, ignoranța societății în ceea ce privește educația fetelor asupra propriului corp și a funcției sexuale, printre altele. Care sunt alte subiecte delicate/tabu despre care ți-ar plăcea să faci câteva desene? Sau ce idei crezi că ar trebui să normalizăm în societatea noastră?

Deși s-a întâmplat să fac ilustrație editorială pe teme mai complicate, nu am ales eu să merg în zona asta dark, însă nici nu m-am ferit de ea. Pentru mine nu cred că există subiecte tabu și de aceea îmi e greu să îmi dau seama ce consideră ceilalți subiect tabu; mi se pare că ar trebui să se poată discuta deschis despre orice, atâta timp cât ne ajută să ne înțelegem mai bine (pe noi și între noi) și să ne simțim mai puțini străini față de lumea din jur sau de noi înșine.

În general, îmi place să desenez despre lucrurile prin care trec în viață, care, din fericire, pentru mine nu sunt extrem de greu de gestionat: desenez pornind de la sentimente, senzații sau stări pe care le am în diverse situații, despre singurătate, prietenie, iubire, anxietate etc, în încercarea de a înțelege ceea ce trăiesc și de a merge mai departe.

Ce urmează pentru tine în următoarele luni? Poți să ne spui despre un proiect la care lucrezi?

Momentan încerc să mă concentrez pe un update în shopul online, voi avea câteva ilustrații noi, disponibile ca printuri și, ceva mai încolo, obiecte personalizate cu (sau pornind de la) ilustrațiile mele.
Îmi doresc să pictez mai mult și să creez lucrări noi, pentru că în ultima vreme viața m-a sustras de la distracția asta :))
Toamna asta voi participa la o expoziție colectivă despre ilustrația editorială, organizată de Tuan Nini și Bucharest Graphic Days, iar în paralel pregătesc o lucrare mai complexă în zona de textil, cu care voi face parte dintr-o expoziție pop-up colectivă, la NAG 2022.