Bogdan Ciocodeică este un arhitect ce lucrează atât macro (proiecte de spații și clădiri) cât și micro (design de mobilier), capturând fiecare emoție și înglobând-o într-un design care devine tot mai inconfundabil. Are și un studiou de succes, care îi poartă numele și cu care a câștigat nenumărate premii, printre care menționăm: Big See Interntional Design Award, Ljubljana, Slovenia – 2018 sau Anuala de Arhitectură București – Arhitectura de Interior, HoReCa – 2020.

Cât de mult crezi in teoria “form follows function”?  

Cred că e mai nuanțată un pic situația. În principiu da, form follows function, dar acum depinde în ce context și la ce ne referim. Dacă ne referim la o clădire, cu siguranță funcțiunea trebuie să primeze și un gest formal nu are cum să fie motorul din spatele unei clădiri, deși există arhitecți pentru care doar volumul e important. Cred că e foarte importantă funcțiunea și relația dintre utilizatori și clădire, raportul care se formează între aceștia. O clădire de succes răspunde nevoilor utilizatorului. 

Dacă vorbim de un interior, atunci lucrurile devin mai subiective și permisive pentru că poți să trăiești într-un interior în care să ai obiecte care sunt pur formale, nu au o funcțiune. Dacă mergem și mai zoom in și vorbim despre un obiect în sine, gradul de libertate e mult mai mare în corelația asta de formă și funcțiune. O piesă de mobilier poate fi un taburet sau un soclu sau o lucrare de artă de sine stătătoare. 

În principiu cred în form follows function dar depinde în ce context și la ce scară. 

De la ce pleci atunci când incepi un proiect? Ce te inspiră cel mai adesea?

Plec de la beneficiar, de la discuția pe care o am cu el, nevoile lui și proiecțiile pe care și le-a făcut pentru acel spațiu. Asta se întâmplă cumva foarte cerebral. Altfel, depinde foarte mult de tipologia proiectului, dacă vorbim de un proiect de retail, sursele de inspirație pot fi din zona artei, cinematografiei, teatrului. Dacă vorbim de un proiect rezidențial, direcțiile sunt diferite. Întotdeauna cred că cel mai important este omul care va folosi spațiul și se va bucura de spațiul respectiv, după care vine procesul creativ al arhitectului de a adăuga lucruri la acea discuție. 

Rolurile unui arhitect sunt multiple. Acesta ajunge să facă împreună cu beneficiarul planul de proiect și îl ghidează, deci devine un partener de drum și atunci, chiar dacă inițial pare că nu există niște limitări, este important să le găsească împreună. Este foarte important să trasezi un drum clar. 

Când și mai ales cum ai realizat ca asta este ceea ce vrei sa faci?

Eu consider că am fost foarte norocos. Sincer, nici în cea mai proastă zi a mea nu mă văd făcând altceva. Nu e ceva ce am știut sau am putut să anticipez, pur și simplu a fost un noroc. În școala generală la un curs de orientare în carieră am aflat despre nișa asta. Deși eu studiasem pictură încă de la 5 ani și mă visam mare artist, am realizat că mai există un drum. În timp am realizat că asta este cu adevărat ceea ce veau să fac, nu au mai existat alte opțiuni. Am intrat la facultatea de arhitectură, am terminat-o, am lucrat timp de zece ani în birouri, la proiecte de mari dimensiuni și la un moment dat niște prieteni au venit cu rugămintea să îi ajut cu design-ul de interior al apartamentului lor. Am făcut, mi-a placut și am realizat că elimina comunicarea cu autoritățile locale, luucru de care am fugit după 10 ani. De asemenea, fiind un om destul de nerăbdător, devenea destul de frustrant să aștept ca un proiect de arhitectură să se termine pentru că durează în jur de 3-5 ani și depinde de mai mulți factori, pe care eu nu pot să îi controlez. Un proiect de interior e gata într-un timp mult mai rezonabil, iar rezultatul muncii tale e vizibil. Design-ul de mobilier a pornit din dorința mea de a face lucrurile și mai în detaliu. 

⁠Care sunt clișeele la modă, de care designul interior din România s-ar putea lipsi?

Nu mă focusez prea tare pe ce se întâmplă în Romănia. Eu cred că dacă îți dorești să ajungi la un anumit nivel trebuie să te uiți la oamenii ăia. De asta eu nu m-am comparat și nici nu m-am informat foarte mult în legătura cu piața din România, având niște repere din afară. Îmi e foarte greu să îți spun un clișeu de care trebuie să ne debarasăm. Cred că piața este cea care la un moment dat se educă și realizează singură ce ar trebui să dispară.  Există categorii diferite de clienți pentru categorii diferite de arhitecți.

⁠Ai vreo piesa iconică de design favorită? 

Greu de zis, am foarte multe piese. Dacă ar fi să aleg așa cu pistolul la tâmplă o singură piesă ar fi Wassily chair făcut de Marcel Breuer, care anul viitor împlinește 100 de ani și care din punctul meu de vedere este ruptura definitivă din lumea design-ului. Cred că este o piesă, cum de altfel toate piesele bune ar trebui să fie, actuală – își păstrează atemporalitatea. Vorbim totuși de 1925, este o piesă modernistă, dar nu e chiar, e un statement. Se rupe total de mobilierul secolului 20. O sută de ani mai târziu, ar fi putut să fie făcut ieri și ar fi fost în continuare valabil. E foarte greu de explicat dar este o piesă foarte comodă pentru că e foarte bine studiată în ceea ce privește proporțiile și ergonomia. 

Wassily chair

Povestește-ne întâlnirea ta cu ultimul proiect de arhitectura care ti s-a părut memorabil/ remarcabil

Mie îmi place foarte mult Carlo Scarpa. Ceva ce am văzut recent este Fondazione Querini Stampalia, magazinul Olivetti din San Marco, am mai fost dar revin cu foarte mare plăcere. Aș zice că Scarpa la Veneția este cea mai recentă interacțiune care mi-a adus bucurie. Tot în Veneția, pe Canal Grande, am avut noroc să merg și să văd o expoziție a galeriei Negropontes care folosește ca spațiu pentru galerie o casă de Scarpa.

Ele nu rămân ca o inspirație directă, ci ca o senzație, o trăire pe care o descoperi și mai apoi o poți implementa.