Gabriela Mateescu a discutat cu artiștii Mihai Toth și Paul Baraka Marat, co-fondatori încă din anul 2013 ai spațiului Baraka din strada Popa Șapcă nr. 5, Timișoara, despre cum au înființat spațiul, care era delimitarea între atelier și „galerie”, cum s-a transformat de-a lungul timpului și colaborarea cu Facultatea de Arte din Timișoara.

Paul Baraka este absolvent al Facultății de Arte din Timișoara, la secția Pictură. Creând artă hiperrealistă reprezentând subiecte considerate șocante și imorale în cadrul unui anumit sistem de valori, dezvoltarea lui Baraka este atât iconoclastă, cât și iconofilă, scoțând la suprafață banalitatea răului cu sarcasm și jucăuș tandru.

Mihai Toth (n.1990) este doctorand al Facultății de Arte și Design din Timișoara, cu o teză intitulată Vidul – Între transcendență și reprezentare și manifestă o afinitate pentru investigarea diferitelor mecanisme și sisteme algoritmice de tip conceptual pe care le compune în diverse cadre vizuale pornind dintr-o poziție performativă. În 2015 și-a susținut lucrarea de disertație la Facultatea de Construcții de la Universitatea Politehnica Timișoara, secția Măsurători terestre și cadastru, după care a studiat pictură în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara. Pe lângă practica sa artistică de natură multimedia, dezvoltă un interes aparte pentru explorarea unor forme de apropiere, comunicare și mediere ale fenomenului cultural artistic raportat la publicul nișat, dar și la mediul social general. În activitatea sa este preocupat de sisteme referențiale de tip colectiv în care cooperarea și coordonarea în grup primează în fața mecanismului individual.

Gabriela Mateescu, artistă, curatoare și redactor revista ARTA, continuă cercetarea începută în 2022 în Revista ARTA numărul 54-55 pe tema spațiilor coordonate de artiști în România. De data aceasta, Gabriela a decis să contacteze mai multe spații din Timișoara și să discute cu coordonatorii lor despre provocările pe care le-au întâmpinat de la înființare și în unele cazuri închidere.

Această investigație își dorește să aducă la lumină o serie de aspecte importante legate de organizarea evenimentelor culturale în astfel de spații, cum au evoluat de-a lungul timpului – evidențiind istoricul lor, de ce s-au închis, cum reușesc să supraviețuiască, sau cum s-au adaptat la schimbările socio-culturale. Nu în ultimul rând, cercetarea urmărește modul în care aceste spații au influențat și contribuit la dezvoltarea comunității artistice din Timișoara, sprijinind artiștii emergenți și proiectele culturale locale.

Cercetarea se va materializa printr-o serie de interviuri ce vor fi publicate pe 3 platforme diferite: Revista ARTA, Propagarta și Spam-Index.

Puteți să ne povestiți cum a luat naștere spațiul Baraka, erați mai multe persoane la început?

Paul Baraka Marat: În primul an de facultate, pentru o mai multă intimitate pe care atelierul de la facultate nu mi-o putea oferi, am cutreierat împrejurimile Facultății de Arte Plastice din Timișoara și printr-o generozitate a universului am găsit un spațiu dezafectat – fosta sală de sport a căminelor militare – care, la momentul respectiv, nu era prea ofertant pentru nimeni, dar care pentru mine avea să însemne, pentru următorii ani, casă, la modul cel mai sincer cu putință. Aici am creat un spațiu unde colegi de la facultate mă vizitau, iar trei dintre ei s-au apropiat de mine și așa s-a creat un grup de tineri care aveau să dea naștere proiectului Baraka. Anotimpurile reci le trăiam singur în această clădire, fără căldură, dar câinii mi-au fost tot timpul alături.

Mihai Toth: Facultatea de Arte din Timișoara a oferit contextul inițial de întâlnire cu colegii mei. În 2013 am absolvit Facultatea de Construcții din Timișoara și am început să iau contact cu persoane interesate de artă. Astfel, decizia de a aplica la Facultatea de Arte a venit firesc. Eu eram din Timișoara, colegii mei, Adrian Popa, David Iancu și Paul Feier (între timp și-a schimbat numele în Paul Baraka Marat și ceilalți doi colegi s-au mutat în Germania din 2019), veneau din Arad și când ne-am intersectat la facultate, ne-am dat seama că avem un punct comun, nu înțelegeam arta contemporană. Practic, prietenia noastră s-a consolidat pe parcurs discutând și analizând diferite practici artistice de pe scena de artă internațională. Pe la jumătatea semestrului I din anul întâi, am descoperit un spațiu în apropierea facultății, care avea să devină Baraka Artist-run space. Arăta ca o baracă, era inevitabil să numim astfel spațiul. Nu cunoșteam detalii despre statutul spațiului, am văzut o poartă deschisă și am intrat. Erau și niște oameni ai străzii acolo. În 2014, am aflat că spațiul aparține Universității de Vest din Timișoara, iar noi fiind studenți în cadrul universității am inițiat o colaborare, dar care nu avea o durată concretă, iar acest aspect ne-a surâs și am îmbrățișat ideea incertitudinii.

Devenise atelierul vostru?

PBM: În perioada respectivă nu reușeam să mă întrețin într-o chirie sau cămin și încetul cu încetul am început să-mi mut lucrurile în această clădire care a devenit cunoscută azi, Baraka. Situată în spatele facultății de Teologie, în vecinătatea penitenciarului Popa Șapcă și a Muzeului Revoluției. Aici aveam să lucrez tot mai mult și așa am început să mă detașez de atelierul din facultate.

MT: Din 2014 până în 2019, activitatea s-a desfășurat sub umbrela grupului Baraka Artist. Privind retrospectiv, cei 5 ani de activitate ai grupului au fost dominați de un tip de expresie plastică influențată de condiția și stadiul spațiului în care ne desfășuram atelierul comun, respectiv incertitudinea locului, degradarea clădirii, obstacolele și neajunsurile contextului ce băteau permanet la poarta de la intrare.

Eu personal, tot timpul am văzut spațiul acesta mai mult decât un simplu atelier. Datorită pregătirii mele în afara circuitului artistic, pentru mine acest spațiu a reprezentat un loc inițiatic în care am descoperit diferite aspecte legate de mediul în care îmi desfășuram activitatea, printre care și anumite subtilități ale noțiunii de spațiu. Așa am ajuns să fiu interesat de instalațiile site-specific. La început, spațiul era locul nostru de întâlnire unde discutam, lucram, experimentam și făceam curățenie.

Cum s-a transformat spațiul de-a lungul anilor?

PBM:  Pentru mine personal, pot susține că a fost unul dintre cele mai emoționante momente ale vieții, deoarece Baraka – după care mi-am luat și numele – nu a fost doar un atelier, a fost casa mea unde am locuit timp de 11 ani și unde am putut să-mi desfășor activitatea artistică fără niciun fel de preconcepții, cenzură sau limitare.

MT: 2013 putem să o numim perioada de squatting. Acea perioadă era lipsită de o infrastructură bine definită a scenei de artă contemporană locală, iar spațiile de expunere și de ateliere erau extrem de reduse ca număr și erau activate de anumite cercuri restrânse de artiști. Astfel, totul a început dintr-o necesitate, respectiv dorința de a dispune de un context în care să ne dezvoltăm un discurs colectiv la nivel de grup și unul individual fiecare dintre noi, un spațiu fără compromis în care să ne simțim degajați să experimentăm și să greșim în încercările noastre de a ne contura un demers. La început nu am știut ce este un artist-run space, abia după trei ani ne-am dat seama că ne aflăm cu spațiul nostru pe o hartă a acestor spații de tip artist-run, un concept destul de răspândit în alte țări în acea perioadă. Știam de Fabrica de Pensule din Cluj și modul în care artiștii de-acolo au colaborat dezvoltând acel ecosistem artistic complex sub forma unui centru de artă contemporană, un cadru reper pentru modul în care ne-am demarat propria versiune a spațiului.

Anul 2014 marchează începutul colaborării cu Universitatea de Vest din Timișoara, iar cei 10 ani de activitate a spațiului Baraka Artist-run space, pe lângă alți factori, se datorează și nivelului de deschidere și încredere pe care Universitatea de Vest din Timișoara ni le-a oferit în tot acest timp.

Cu toate acestea, din 2013 până în 2017, spațiul de atelier se află într-un stadiu de peșteră, fără curent sau alte utilități. Tocmai în 2019, clădirea a fost racordată la electricitate.

În 2017 are loc prima colaborare, prin expoziția „Instalart/Sculptură 000”, proiect organizat de Marius Leonte, în urma căreia este inițiată o nouă colaborare cu firma de construcții din Timișoara, Constructim. În urma acestei colaborări apare primul grup sanitar în spațiul de la Baraka Artist-run space și în 2018 prin susținerea firmei Constructim, se dezvoltă un spațiu expozițional în Baraka Artist-run space. Acest spațiu a fost și este folosit pentru proiecte colaborative cu artiști din generația noastră sau studenți cu o practică la început de drum care simt nevoia de a experimenta și de a-și demara un proiect într-un context de cercetare. Printre proiectele expoziționale realizate atât cu intervențile noastre, cât și cu alți artiști invitați în acest spațiu, sunt amintite: „Noiembrie 24”, grupul Baraka Artist, 2018; Restricted Area, gr. Baraka Artist, 2019; You’ll Never Walk Alone, Norica-Ioana Popescu și Andreias Welther, 2021; Insectarium Show, Mihaela Meral Ahmed, 2022; The Essence of the Art World, Oana Maria Bulimar Henciu, 2022; I Forgot My Ruler, curator Mihai Toth, proiect parte din Platforma complementara a Bienalei Art Encounters 2023.

Unul dintre programele cele mai succes, începute din 2020 este un program de rezidență dedicat artiștilor la început de drum, prin care se pune la dispoziție o serie de instrumente, respectiv spațiu de atelier, unelte, spațiu de expunere, dar și un sistem de suport și conectare  cu privire la scena de artă locală. Această secțiune s-a dezvoltat într-un mod organic, iar prin poziția de rezident în spațiul nostru, artistul este încurajat să experimenteze și să exploreze diferite subiecte pe care le alege într-un timp relevant lui. Printre artiștii rezidenți se numără:  Andreias Welther și Norica Ioana Popescu, Mirela Cerbu, Gene Tanta, Tudor Mutrescu. Tot în 2020 a luat naștere Asociația Culturală Baraka Artist, pentru a ne facilita aplicațiile la proiecte de finanțare.

Deoarece nu am avut un plan bine determinat pentru gestionarea spațiului, totul s-a dezvoltat treptat. Încă de la început ne-am dat seama de potențialul clădirii, care avea o anumită compartimentare, care se putea împărți în mai multe secțiuni. În timp am reușit să dezvoltăm un secțiune pentru atelier, o zonă de arhivare, un spațiu expozițional și un loc de întâlnire, discuție și dezbatere. Rezidența a venit puțin mai târziu, un program care a fost dezvoltat în perimetrul locului de întâlnire. Un alt aspect important în această ecuație a fost timpul, contextul locului ne-a oferit posibilitatea să nu ne grăbim, în felul acesta am putut experimenta inclusiv pe partea organizării și funcționării spațiului.

Obișnuiați să organizați mai multe evenimente la început și s-au rărit pe parcurs, pe măsură ce ați început să vă dezvoltați personal ca artiști. Ce înseamnă să te ocupi de un artist run space?

PBM: Personal nu sunt familiarizat cu termenul de artist run space sau cel puțin nu consider că Baraka este un artist run space – cum am menționat mai sus – a fost atelierul și casa.

MT: Cursul evenimentelor a rămas dinamic și astăzi. Fiecare perioadă a avut parte de abordări diferite în construcția evenimentelor pe care le-am gestionat conform percepției noastre care pe parcurs a căpătat tot felul de nuanțe. În timp, ne-am dat seama că spațiul nu se rezumă la delimitări arhitecturale și câțiva pereți, ci am ajuns la concluzia că spațiul suntem noi. A gestiona un spațiu de tip artist-run este de fapt o muncă cu tine. Luând în considerare condiția clădirii în sine, de fiecare dată când povestesc despre activitatea noastră în acest loc, specific faptul că 80% din timp a fost dedicat întreținerii spațiului și 20% în dezvoltarea proiectelor. Așadar, această întrebare e diferită de la caz la caz în funcție de povestea fiecărui artist-run space. Din 2019 până în prezent au fost dezvoltate discursurile individuale ale fiecăruia dintre noi, iar colaborările rămân astăzi în gestionarea spațiului Baraka Artist-run space. Din anul acesta am început să activez în paralel într-un nou spațiu din cadrul unei fabrici din Timișoara. Acest proiect este la început de drum, dar are toate șansele să devină un nou spațiu pe harta artist-run space-urilor din Timișoara. Va fi un spațiu gestionat diferit față de Baraka Artist-run space, însă activitatea Asociației Culturale Baraka Artist se va manifesta în ambele locații.

Cum ați simțit că vă afectează spațiul timpul dedicat artei voastre? Ați reușit să vă împărți timpul între practica de atelier și rolul de „curator” al spațiului?

PBM: Eu m-am ocupat de arta mea, iar Mihai Toth s-a ocupat de gestionarea evenimentelor ce s-au desfășurat în galeria spațiului.

MT: Munca cu spațiul m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine practica individuală. Gestionarea unui astfel de spațiu este o responsabilitate complexă, iar în cazul de față a implicat dezvoltarea unui demers al grupului, a unei practici personale, întreținerea dialogului cu colegii de generație și nu numai, asigurarea aportului educațional prin organizarea de ateliere și alte activități, dezvoltarea unui dialog relevant cu publicul și așa mai departe. Această muncă diversă m-a ajutat să mă dezvolt până în prezent, și anume: am învățat cum să colaborez cu alte organizații în producția și logistica unei expoziții, ce înseamnă mediere și tururi ghidate, cum să lucrez în ateliere cu elevi și studenți, cum pot dezvolta o relație constructivă cu un curator în raport cu practica pe care o demarez, cum îmi pot valorifica dialogul cu alți artiști, cum pot recepta actualitatea sau contemporaneitatea și cum mă pot raporta la acestea prin demersul artistic personal, etc. E o responsabilitate care, de fapt, îmi îmbogățește practica artistică și-mi oferă energia necesară de a-mi continua propria cercetare.

Cum se realiza selectarea proiectelor, pe baza de prietenii, de sugestii de la alți artiști?

PBM: De câteva ori am sugerat niște artiști pe care îi consider și de viitor precum Norica Popescu și Andreas Wealther.

MT: Dezvoltând un cadru degajat, am adoptat o abordare deschisă, iar fiecare colaborare se dezvoltă treptat, natural, fără un plan premeditat. Pe parcurs, drumul ne-a scos în cale artiști deosebiți de implicați în ceea ce fac, iar acest aspect contează cel mai mult.

Cât este de important pentru un artist să aibă acces la un spațiu avantajos din punct de vedere financiar și cum v-ați descurcat cu banii în întreținerea spațiului?

 PBM: Trebuie să menționez de la bun început faptul că prin marea generozitate a conducerii Universității de Vest – am dispus de această clădire, fără să plătesc chirie, curent, apă sau orice alte costuri aferente unui spațiu. Datorită avantajelor pe care mi le-a oferit neplata utilităților, puținii bani de care dispuneam îi direcționam exclusiv către propria arta.

MT: Între 2014 și 2016, am aplicat la programul work and travel, 4 luni pe an în SUA, pentru a putea gestiona întreținerea spațiului și a susține partea materială a experimentelor grupului Baraka Artist. Auzisem anumite zvonuri legate de ideea implementării unei asociații cu care se poate aplica la diferite platforme de finanțare, însă toate aceste instrumente erau la început de drum în acea perioadă, mai ales în sfera cultural artistică. Consider că un atelier la un preț avantajos reprezintă un aspect important în traseul unui artist, atât pentru dezvoltarea artei sale, cât și pentru realizarea unui dialog cu ecosistemul artistic.

Din punctul meu de vedere, un artist la început de drum nu trebuie să rămână demoralizat dacă nu reușește să obțină un spațiu de atelier. Ideea de atelier în mediul artei contemporane poate dezvolta noi nuanțe, respectiv un caiet de lucru poate fi considerat spațiu de lucru sau chiar o bancă în parc poate deveni un loc în care-ți poți demara practica, depinde de fiecare. Așa cum Lia Perjovschi menționează într-un interviu: „creativitatea este educație, cultură, capacitatea de a te informa, iar responsabilitatea artistului este de a găsi soluții relevante”.

*Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″.

Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.