TOP

Diana Serghiuța: „Delăsarea și “boemia” nu sunt chiar o opțiune pentru modul în care funcționează scena artistică actuală”

DIANA SERGHIUȚĂ născută în Brașov în 1985, artist vizual, traiește și lucrează în Arad, România. Este absolventă a Facultății de Arte Plastice și Design secția de Pictură. A obținut Masteratul în 2010 și Doctoratul în 2016, în cadrul aceluiași departament. În lucrările sale, Diana Serghiuță explorează teritoriul complex, fragil al psihicului uman, imagini ale unor trăiri complexe, transfigurate, aflate la limita între real și ireal. Lucrările sale devin noi realități evocatoare, spații dotate cu note puternic personale, narațiuni misterioase pe cale să se desfășoare. Elementele din traiectoria istoriei sale personale sunt re-contextualizate într-un mod originar feminin, contemporan.

Descrie-ne traseul tău profesional plecând din Brașov (orașul natal) la facultate de Arte din Timișoara, apoi în Arad. Cum de ai rămas în zona de vest a țării?

Traseul meu aș zice că este unul destul de clasic pentru un “absolvent de arte”. M-am născut în Râșnov, un oraș din apropierea Brașovului și am terminat Liceul de Arte din Brașov la secția de Artă Monumentală. Am urmat apoi Facultatea de Arte și Design din Timișoara, secția Pictură la clasa profesorului Carol David. Masteratul și Doctoratul le-am facut tot la Timișoara și tot cu același profesor.

Copilăria a fost una tipică pentru un copil dintr-un cartier muncitoresc din anii ’90, pentru cineva care a facut parte din generația cu cheia la gât. Părinții mei nu au avut o pregatire în acest domeniu dar au avut grijă să mă încurajeze și să mă suțină în permanență.

Singurul detaliu “interesant” ar putea fi faptul că am reușit să ratez înscrierea din clasa a IX-a de la Liceul de Arte și am facut un an la un alt liceu, la un profil de Real, la bio-chimie mai exact. In clasa a X-a nu mi s-a perims să mă transfer așa că am dat din nou examen pentru clasa a IX-a. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată și am avut un mare noroc că părinții mei nu s-au opus.
L-am cunoscut pe Laurian Popa, pe soțul meu, în 2007 când eram studentă în anul 3. El este motivul pentru care în 2010 m-am mutat la Arad și nu am mai plecat de aici. Simt că am fost asimilată de acest oraș, că am fost acceptată ușor de scena artistică de aici și cred că și eu m-am adaptat repede la ea.

Sunt foarte multi artiști buni, chiar excepționali în Arad care activeză atât pe plan național cât și internațional. Există foarte mult potențial în zonă dar din nefericire dezinteresul autorităților pentru cultură și lipsa de susținere din partea acestora, în mod special pentru artă se resimte.

Imediat după terminarea studiilor universitare, care a fost principala ta activitate? Ai intrat direct în câmpul muncii, sau ai continuat studiul în atelier?

Lucrurile au mers, atunci ca și acum, în paralel. Studiile mele nu s-au oprit la licență. Am facut Masteratul imediat după facultate și după o pauză de doi ani am făcut și Doctoratul. În tot acest timp am pictat, am expus, am lucrat și am facut un copil. Prima mea expoziție personală a fost la galeria Calina din Timișoara în 2011, imediat după ce am terminat masterul.

Am intrat în învățământ când încă eram la masterat dintr-o pură întâmplare, nu a fost ceva ce am plănuit. O prietenă ce lucra la Palatul Copiilor de aici urma să intre în concediu matern și aveau nevoie de un suplinitor pentru următorii 3 ani. Am acceptat să o înlocuiesc, așa că la nici 23 de ani, în 2009, mi-am început cariera în învățământ. Încet, încet am descoperit că îmi place, dar mi-am dorit să predau unor copii care doresc să urmeze facultatea de arte așa că următorul pas a fost Colegiul de Arte, unde am și rămas. Din pictat nu m-am oprit niciodată indiferent ce am făcut. Studiul din atelier se întâmplă în permanență chiar dacă se schimbă mereu raportul pe care îl am cu atelierul fizic. Sunt perioade în care am mai mult timp pentru pictură și ajung mai des la atelier și perioade în care nu am la fel de mult timp, dar mintea mea nu se oprește niciodată. Interesul pentru artă nu scade și o cercetare se întâmplă în permanență chiar dacă etapele nu sunt neapărat cele mai coerente. S-a intâmplat des să citesc articole în tramvai sau în pauzele dintre ore, să urmăresc ce fac alti artiști și să ii studiez în timp ce stau cu fetele în parc, să merg să vad expoziții împreună cu copii de la scoală sub pretextul unei excursii, etc. Dar cred că asta se întâmplă oricum cu toată lumea acum. Toată lumea e implicată în mai multe proiecte odată și totul se face cu o viteză mult mai mare. Accesul la informație îți oferă șansa să rămâi conectat chiar dacă timpul nu este de partea ta, cu condiția să existe un interes pentru asta.

Cum se împacă meseria de pedagog (Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad) cu cea de artist și (mai nou) de mamă?

Nu este ușor și cu siguranță timpul este o resursă extrem de prețioasă în acest moment. Totul se reduce la timing. Absolut tot ce fac trebuie să se potrivească cu timpul pe care îl am în perioada respectivă. Nu pot accepta decât proiecte pe care le pot duce la bun sfârșit și care se pot încadra în timpul pe care îi am eu la dispoziție.

Din fericire am descoperit că există răbdare și întelegere din partea celor cu care colaborez, dat fiind faptul că mulți trecem prin situații asemănătoare, fie că e vorba de copii sau de joburi care ne ocupă mult timp.

Maternitatea mi-a oferit o nouă perspectivă și îmi ocupă prea mult mintea să o pot ignora așa că inevitabil și-a pus amprenta și asupra artei pe care o fac. De la nașterea primului meu copil, care a fost subiect principal pentru o serie importantă de lucrări până în momentul acesta, perspectiva maternă își face simțită prezența în permanență. A existat o schimbare mare de percepție între cine eram înainte și cea care sunt acum. Nu spun că sunt mai mult sau mai puțin acum, ci doar că raportul pe care îl am față de ce e în jurul meu e altul și lucrul asta se transpune automat și în ceea ce lucrez.

După cum spuneam și mai sus, lucrurile pentru mine merg în permanență în paralel și încerc să mă împart cât pot între cele 3. Sunt perioade în care primează una sau alta. Fară îndoială maternitatea este cea care îmi ocupă cel mai mult timp pentru că nu pot amâna chestiunile ce țin de copii. Nu pot spune “Le dau copiilor să manance maine!”…dar pot spune “O sa pictez maine!”.

Fetele mele au vârste diferite, distanța dintre ele fiind de 6 ani. După prima naștere a fost extrem de greu să fac și doctoratul și să pictez dar cu timpul am reușit să mă organizez mai bine. În momentul în care a venit cea de-a doua fetiță am ales să mă opresc din tot ce fac timp de aproape 2 ani și să mă dedic complet copiilor pentru a evita frustrările și stresul din prima experiență. Chiar dacă am mai lucrat și după ce s-a născut ea, abia acum când are aproape 3 ani pot spune că mi-am reluat cu adevărat activitatea.

Toate lucrurile trebuie să se “alinieze” ca să zic așa. Faptul că predau în preuniversitar are anumite beneficii care în momentul ăsta contează foarte mult. Să am același program cu fetele, să am și eu vacanță atunci când au și ele, a fost unul dintre motivele principale atunci când am ales Colegiul de Arte. Tot datorită vacanțelor am și mai mult timp pentru atelier.  Din păcate sunt foarte foarte puțini artiști care se pot lăuda că trăiesc din artă și majoritatea jongleză între artă-familie-job. Cred că din acest motiv „timpul” și disponibilitatea sunt puncte nevralgice pentru  mulți dintre noi. Asta e cel mai greu: să poți rezista și persevera în ciuda lipsei de timp.

Există și artiști foarte buni care predau cu mine la liceu, cum sunt Nita Mocanu și Moldovan Cosmin, care pe lângă faptul că sunt niște artiști extraordinari, încearcă să facă o diferență ca pedagogi și caută mereu să actualizeze ceea ce predau. Aș putea spune fără nici o reținere că Nita Mocanu este cea care mă ajută cel mai mult să înteleg arta media și noile tehnologii, către care îmi pot îndrepta orice nelămurire legată de acestea.

Un punct important în toată schema asta, poate cel mai important, este soțul meu, Laurian Popa, artist și el, omul cu care îmi împart viața și responsabilitățile domestice, care nu doar că mă susține, dar mă ajută foarte mult și mă ține la curent și conectată la scena artistică.

Interesul tău pentru hiperealism atât în pictură cât și în desen îți definesc oarecum creația. Ai în plan să explorezi și alte zone plastice/estetice, sau vrei să aprofundezi și mai mult direcția actuală?

Indiferent ce o să fac mai departe nu cred că voi putea să renunț vreodată la desen. E o preocupare care funcționează ca o terapie pentru mine. Cu sigurantă voi încerca și alte medii și alte moduri de exprimare, dar modul în care funcționez eu în general nu îmi permite să trec mai departe până nu ard niște etape, până nu simt că pot înțelege și controla ceea ce urmează să fac.  Deși îmi doresc foarte mult să explorez și alte zone, să experimentez mai mult și sunt sigură că acest lucru se va întâmpla inevitabil, momentan încă mă joc cu figurativul.

Cât de actuală mai este astăzi pictura? Se mai poate „reinventa” după sute de ani de producție?

Este cu siguranță cât se poate de actuală. Mereu există previziuni legate de moarte picturii dar mereu reușește să se resusciteze. La fel poate fi vorba de sculptură, ceramică, arte decorative, arte textile etc Există interes și dezinteres în anumite perioade, după care artiști cu „minți proaspete” reușesc să le readucă în vizorul publicului și să stârnească interesul pentru ele. Sunt o multime de pictori contemporani fantastici care dovedesc asta.

Pentru că ești familiarizată destul de bine cu tehnologia și artele media, ce crezi despre „Metavers” & „Inteligența Artificială”? Cât de mult vor impacta viitorul artei?

Sinceră să fiu, nu știu în ce măsură sunt familiarizată cu arta media dar încerc să mă actualizez în permanență și să înteleg cât pot de mult despre ea.

Există avantaje și dezavantaje pentru orice tip de artă practicată și mai mult ca oricând avem o libertate foarte mare de exprimare, lucrul care nu poate fi decât pozitiv, pentru că putem trăi experiențe complexe, experiențe noi prin intermediul noilor tehnologii.

Poate e mai greu pentru noi să ne imaginăm un viitor în care noile tehnologii vor deveni elemente cheie în artă și nu ceva de “nișă”, cum se întâmplă încă în România, pentru că există o anumită reticiență a publicului față de artă în general și cu atât mai mult față de noile tehnologii, dar aceastea sunt deja aici. Odată cu apariția NFT-urilor și a cryptomonedelor e clar că va urma mai mult și întreaga lume se va adapta la ceea ce urmează. Folosim tehnologia zi de zi, de la comunicare la tranzacții bancare, divertisment etc, de ce ar fi arta diferită? Arta, ca orice alt domeniu este un organism viu, este într-o permanentă mișcare și adaptare.

Tinerii sunt preocupați de noile tehnologii și pentru ei latura aceasta este mult mai intuitivă. Acestea sunt foarte prezente în arta contemporană și cu siguranță vor fi și mai importante în viitor, pe măsură ce știința va avansa și încorporarea ei în artă este inevitabilă . Artiștii, arhitecții, designerii, au reusit mereu să includă și știința în ceea ce fac și pe măsură ce se familiarizează și publicul cu arta media și cu noile tehnologii cu siguranță prezența lor în galerii va deveni noua normă, noul normal, pentru că ele oferă un nou tip de experiență.

Cryptovoxels este una dintre platformele care ne dovedesc deja ca tot mai mulți oameni au un interes pentru Metavers dincolo de divertisment și că există chiar și un public consumator pentru asta. Odată ce există cerere va exista și o ofertă care se va diversifica constant.

Un lucru care m-a surprins plăcut și care dovedeste faptul că deschiderea publicului e tot mai mare, a fost faptul că una dintre cele mai puternice lucrări de la Bienala de la Veneția din 2019 a fost „Can’t Help Myself” (2016-19) a artiștilor Sun Yuan and Peng Yu care a devenit virală. Acel braț artificial care încerca fără succes să strângă uleiul, a reușit să emoționeze o întreagă lume și oamenii au reușit să empatizeze cu un braț mecanic.

În cariera ta artistică ai avut parte de extravaganțe? Dacă da, ne poți împărtăși și nouă una dintre ele?

Nu cred că pot numi ceva din ce fac sau ce trăiesc extravaganță. Și daca ar fi nu cred că aș sti să o recunosc ca fiind extravaganță, pentru că ceea ce mi se întâmplă, ceea ce fac, oamenii pe care îi întâlnesc, sunt lucruri care se află în zona mea de confort, zona în care mă simt în largul meu și în care mă regăsesc. Chiar și ceea ce poate mi s-a părut la un moment dat extravagant mai devreme sau mai târziu a devenit noul normal și poate ceea ce ar părea extravagant pentru unii mie mi se pare perfect normal.  Până la urmă “extravaganța” ține de fiecare în parte și de modul în care este percepută.

Să presupunem că nu ați fi ales domeniul artelor vizuale și că ar fi trebuit să profesați altă meserie, care ar fi fost aceasta?

Singura profesie pe care am luat-o în considerare în afara cea de artist, a fost cea de medic. Dar imi dau seama că interesul meu pentru medicină ține mai mult de propria mea ipohondrie decât de altceva. În ceea ce mă privește, arta a fost de departe cea mai bună alegere.

Ce sfaturi le poți da tinerilor artiști de azi? Cât de simplă/complicată este „meseria” de artist?

E foarte greu pentru mine să dau sfaturi în general, dar dată fiind natura meseriei de pedagog mă găsesc foarte des în postura în care tebuie să discut cu tineri. Nu știu dacă aș spune că dau sfaturi, ci mai degrabă că încerc să abordez anumite probleme care mă deranjează, cum sunt percepțiile eronate pe care le au foarte mulți când vine vorba de artă și artiști în general. Incă se mai propagă ideea că artistul este un muritor de foame, alcoolic care e imprăștiat și boem, un om care nu stie mare lucru, dar știe să deseneze. Un om care nu trebuie să fie plătit pentru că ar trebuie să faca orice, pentru orice doar pentru că “arta este viața lui” și are ocazia “să fie promovat” și să aibă “vizibilitate” deci trebuie să lucreze gratuit. Cred că mulți părinți au această teamă și o transmit mai departe. Lucrurile aste sunt departe de adevăr și mie personal îmi este cât se poate de clar că lucrurile nu stau deloc așa și cred că asta ar trebui să înteleagă în primul rând și ei. Unii dintre cei mai buni artiști sunt cât se poate de inteligenți, unii chiar geniali, calculați, riguroși și perseverenți când vine vorba de ceea ce fac. Cercetarea nu se oprește niciodată în acest domeniu așa că delăsarea și “boemia” nu sunt chiar o opțiune pentru modul în care funcționează scena artistică actuală. Toată lumea pretinde seriozitate, coerență și consecvență artiștilor.  Până și viciile și „extravaganțele” trebuie să fie calculate de multe ori în așa fel încăt să nu interfereze cu traseul carierei.

Arta cere multă inteligență pentru că este nevoie de multă deschidere pentru a putea asimila permanent și de a putea experimenta ceea ce ne oferă arta.

Din păcate școala, asa cum e structurată acum, transmite în cea mai mare parte mesajul că arta este încă împărțită în “arte majore” și „arte minore” când de fapt interdisciplinaritatea ar trebui să fie cuvântul de bază pentru noile generații. Trebuie să existe o deschidere către toate tipurile de arte, de științe și nu numai.

La ce proiect lucrează în prezent artista Diana Serghiuța?

Cel mai important proiect pentru mine este expoziția personală pe care o pregătesc pentru Galeria Alfa de aici din Arad.  Va fi a doua de acest gen din Arad, prima fiind Melancolia din 2015 de la Muzeul de Artă. Am realizat că prefer să expun oriunde numai în Arad nu și mi-ar plăcea ca prezența mea pe scena locală să fie mai evidentă.

Am participat la MAFA (Media Art Festival Arad), un proiect curatoriat de Călin Man (reVoltaire) și Ileana Sălăjan, unde am avut ocazia să expun alături de o mulțime de artiști grozavi: Adrian Ganea, Alexandra Drăgulinescu, Alexandra Irimia, Ana Conțu, DARV collective, Dan Chiș, Dilmana Yordanova, Dora Huiban, Dragoș Dogioiu, Ema Motea, Emanuel Ștefan, Floriama Cândea, Georgiana Cojocaru, Ioana Dumitrescu, Irina Bako, Jasmine Pop, Josepha Blanchet, Justin Barbu, Laurian Popa, Marian Codrea, Mihaela Kavdanska, Mihai Păcurar, Mihai Zgondoiu, Minitremu, Nita Mocanu, Radu Pandele, Selina Yilmaz,  Suzana Dan, Thea Lazăr și Toma Ștefănescu.

Un alt proiect pe care tocmai l-am încheiat este muralul la care am colaborat cu Radu Pandele și Popa Laurian. Proiectul a fost organizat de echipa de la Citizenit, niște oameni fantastici care transformă vizibil orașul. Alături de Ioana Popa,  Rudolf Veres și Robi Gîț am reușit să finalizăm cu succes muralul. Cei de la Citizenit au în general proiecte grozave și am colaborat nu doar personal ci și împreună cu elevii de la scoală. Anul trecut am coordonat un Atelier de Artă Murală pentru elevi care s-a materializat prin niște picturi murale pe un zid de pe Malul Mureșului. Proiectul a fost în cadrul festivalului Particles la invitația designerului Ildiko Biro.

Fac parte și din proiectul „Post educația. Pedagogii ale crizei”, acesta “este o componentă a Knowledge Fields, parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, implementat de Niță Mocanu alături de IndecisMinitremuKinema Ikon și Asociația Doar Mâine. Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

 

 

Post a Comment