Florin Ștefan este manager cultural şi artist. Profesor universitar doctor la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, a studiat Master (DESS) la Université Paris III Sorbonne Nouvelle, Relations Interculturelles, Politiques Culturelles Internationales et Gestion des Arts (2000 – 2001). A fost rezident al statului elvețian la Museo Vela din Ligornetto, prin programul guvernamental ArtEst (1995). A înființat Fundația Culturală Intact (2000) şi în 2011 a lansat și coordonat la Fabrica de Pensule proiectul-pilot al fundației, SPAȚIU INTACT, și spațiul de rezidențe Atelier Intact, pentru promovarea tinerilor artiști români. A organizat, produs şi curatoriat expoziții și conferințe cu invitați internaţionali de prestigiu: Ami Barak, Frank Demaegd, Klaus Obermeyer, Luc Tuymans, Michael Borremans, Matthias Weischer, Adel Abdessemed, Eric Baudelaire, Hito Steyerl, ORLAN, Alfredo Pirri, Valentina Valentini, Pascal Beausse, Yann Toma și alții. În 2017 a cofondat Centrul de Interes, şi este președinte și director executiv al Federației Centrul de Interes. A fost curatorul pentru România al bienalei Jeune Création Européenne, Montrouge – Paris (2017, 2019). Din 2016 este reprezentat de galeria Anne-Sarah Bénichou, Paris (expoziţii personale „FaceTime”, 2016 şi „This Is Not a Love Song”, 2018). 

În anul 2021 a fost decorat cu titlul Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres al Republicii Franceze. Artistul a fost recenzat în ArtPress, Artension, Beaux-Arts magazine, Artribune, Revista Arta, Vogue, Haaretz și Artmagazin.

Descrie-ne traseul tău profesional plecând din Baia Mare (orașul natal) la facultate în Cluj Napoca. Ce te-a determinat să rămâi definitiv în inima Ardealului?

M-am născut la Batiz, în județul Hunedoara, unde tatăl meu era preot. Mi-am petrecut copilăria la Remetea Chioarului, un sat din proximitatea Băii Mari, părinții mei mutându-se la scurt timp după nașterea mea acolo. Ulterior  ne-am mutat din nou în Baia-Mare. Îmi amintesc că de la început îmi plăcea mult să desenez, lucru remarcat de părinți și de apropiați ai familiei mele. În cele din urmă ai mei au luat decizia de a mă transfera la școala de artă din oraș. Asta se întâmpla odată cu împlinirea vârstei de treisprezece ani. Au fost doi ani  foarte frumoși acolo, plini de magie și plini de provocări în care am avut parte de un grup de colegi  foarte  talentați și pasionați de pictură, lucrul acesta dându-mi impulsul de a învăța să mă exprim liber și fără complexe. Anii petrecuți la școala de artă de la Baia-Mare m-au marcat decisiv și nu am avut o altă opțiune care să-mi schimbe destinul. Pe parcursul vieții am avut și alte  pasiuni sau hobby-uri, dar care nu au avut decât rolul de a-mi întări convingerile legate de artă. Din păcate liceul de arte din Baia-Mare s-a desființat chiar în anul în care am ajuns acolo, reducându-și programul la gradul de școală gimnazială. Statul comunist avea nevoie de furnici și nu de greieri, se spunea atunci. Acest fapt trist mă aducea în pragul renunțării la profilul artistic sau în a alege să continui într-un alt oraș mai mare care să aibă un liceu de artă. Șansa mea s-a numit Silvia Onișa, o doamnă pictoriță din Baia-Mare care m-a pregătit și m-a convins să merg mai departe pe traseul artistic. Am ales Clujul, oraș universitar care era cel mai aproape de Baia-Mare și care m-a cucerit în scurt timp. După ce am ajuns aici, la vârsta de șaisprezece ani, nu am mai părăsit orașul acesta niciodată. Știu că mai târziu, Silvia Onișa a continuat să susțină și să îndrume tineri talentați fondând o asociație artistică în acest scop, descoperindu-l astfel pe tânărul Adrian Ghenie și alți artiști tineri care și-au continuat parcursul artistic la Cluj şi dincolo de el. Consider că astăzi trebuie să-i fim cu toții recunoscători și să ne aducem aminte despre crezul, inspirația și sacrificiul ei de atunci. Poate că acesta este exemplul major care m-a determinat să susțin și eu mai departe tinerii artiști prin programul de rezidențe și expoziții de la Atelier Intact și SPAȚIU INTACT pe care îl desfășor de peste zece ani.

Este cunoscut faptul ca ai terminat facultatea la clasa profesorului Maxa. Cât de mult te-a marcat întâlnirea cu acest artist-pedagog ardelean?

Profesorul și pictorul Florin Maxa, era un intelectual desăvârșit, un om cu o cultură imensă, un iubitor al literaturii, al filosofiei și al muzicii culte. A fost probabil cel mai important colecționar de muzică clasică din Cluj și din România (avea o colecție de peste trei mii de discuri cu lucrări muzicale de excepție). Un artist cu calități remarcabile care a primit poate prea puțină recunoaștere. Să nu uităm că în acei ani noi nu aveam facilitățile pe care ni le oferă azi internetul iar comunitatea studenților era extrem de redusă ca număr. În atelierul anului meu de studii eram doar doi colegi studenți. În aceste condiții rolul unui pedagog era esențial, aportul lui putea fi decisiv. Am avut șansa de a avea multe repere comune, care au creat punți indestructibile; la rândul meu am fost și sunt un pasionat al muzicii. Azi simt că experiența pe care am avut-o cu profesorul și artistul Florin Maxa îmi este în continuare de mare folos şi în pictura mea, dar și în rolul meu de profesor, în relația cu tinerii studenți masteranzi pe care îi îndrum.

Cum se împacă meseria de pedagog (Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca) cu cea de pictor și manager cultural?

Îmi este greu să spun. Parcă nu m-am văzut niciodată doar pictor. Sunt o fire neliniștită care are nevoie să facă mai multe lucruri deodată. Nu am reușit să limitez sau să schimb asta vreodată și nu știu dacă voi reuși, chiar dacă îmi propun mereu să-mi simplific viața. Cert este faptul că aceste preocupări se leagă, sunt complementare iar experiențele multiple mă provoacă. Sunt convins că ai observat și tu asta Mihai, prin tot ceea ce faci și tu.

Cât de actuală mai este astăzi pictura? Reinventarea ei ține de tehnică, materiale noi folosite, sau de conceptul din spatele imaginii?

Cred că pictura nu trebuie reinventată ci doar continuată. Mai întâi, cred că este vorba de subiect, de concept, apoi vine meșteșugul pentru a da expresie mesajului transmis.Îmi aduc aminte anii studenției sau cei care au urmat după aceea. Eram foarte preocupat de însușirea tehnicilor și dezvoltarea abilităților de pictor, punerea în valoare a talentului. Consideram acest lucru esențial, dar mai târziu am realizat că această facere de frumos și evidențierea talentului sunt lucruri care nu sunt suficiente pentru a putea să te transforme în câștigător. Cred că viața trăită și conștientizarea, procesarea a tot ce ai parcurs sunt elementele care te poate ridica, mă refer la felul în care te poți exprima apoi prin arta ta. Am ajuns la un moment dat să nu mai cred în pictura pe care o făceam și în faptul că eu aș mai putea spune ceva, că aș putea transmite altora vreun mesaj prin mediul picturii. Aveam senzația ca totul s-a făcut și zbaterea mea ar fi inutilă. Am renunțat un timp mai lung la pictură. A fost nevoie de un moment de răscruce al trăirilor mele și întoarcerea la pictură a fost o vindecare, o terapie care m-a salvat și odată cu asta am înțeles că nu trebuie să-mi mai pese cum arăt în pictura mea ci cum și cât de sincer pot să transmit celorlalți un subiect care să-mi aparțină. Toate explorările și asimilările mele din anii de început, au devenit în acel moment importante, și-au căpătat sensul și m-au ajutat să-mi îndeplinesc misiunea de pictor, să o continui fără complexe. Într-un final vedem că nimic nu rămâne fără rost și că nu există timp pierdut, nici măcar o pauza, lunga uneori, pe care ți-o asumi și o convertești într-un avantaj, prin timpul de reflexie pe care ți l-ai acordat la un moment dat.

Ai fost inițiatorul Festivalului Intact de artă pluridisciplinară (1999). Ulterior ai deschis Atelier Intact în Fabrica de Pensule (2011-2016). Astăzi el continuă să funcționeze la Centrul de Interes. Ce înseamnă pentru tine brandul Intact și faptul că funcționează continuu de atâția ani?

Adevărat, acest lucru este o urmare firească a preocupărilor mele de până atunci, a activităților mele manageriale și muzicale începute prin anii 90 când am fondat un grup muzical a capella cu care am făcut turnee și spectacole naționale și internaționale (Strasbourg-festivalul Les Nuits de Noël, Laussane-Teatrul Octogone Pully, Sala Radio Swiss Cultural din Berna și Catedrala Grossmünster din Zürich) acest fapt se datora colaborării mele cu muzicianul și redactorul muzical al Swiss Radio Cultural, Jürg Solothurnman. Grupul se numea Colindătorii de Cluj. Am produs și un album în Elveția la casa de producție muzicală world, AMORI. În 1998 am lansat un proiect perceput ca fiind inedit în perioada aceea, o expoziție de picto-obiecte, împreună cu colegul meu Theo Mureșan, numită “Grădina Edenului”. Succesul public al expoziției, dar și organizarea acelui eveniment a fost observat ca o reușită managerială concomitent cu cea artistică. Urmarea:  Ernö Bartha, sculptor și proprietar al unui Club clujean al sfârșitului anilor 90 numit Music Pub, care desfășura un program cultural interesant, inedit pentru orașul nostru și care se dorea alternativ, mi-a propus să mă alătur lui și astfel am devenit directorul artistic al fundației culturale pe care o înființase, sub numele A.N.O.. Experiența acelor ani 1998-2000 la Music Pub, cu organizări de concerte, spectacole de teatru, carnavaluri și expoziții mi-au deschis colaborări cu centre culturale, manageri, oameni de artă și oameni de business care m-au făcut să-mi descopăr mai mult înclinațiile mele manageriale. Într-un timp foarte scurt m-au adus în situația de a simți nevoia de mai mult, exercitând și o activitate de impresariat. Am lansat împreună cu Ernö cunoscuta fanfară Șavale pe care am scos-o în lume prin câteva prime turnee. La scurt timp am simțit nevoia organizării unui festival pluridisciplinar, se întâmpla în anul 1999 și se numea pe atunci Festivalul Intact Music Pub. În anul 2000 am înființat propria fundație numită Fundația Culturală Intact care a început ca o platformă de continuare și promovare la o altă scară a festivalului Intact. Îmi amintesc ce dificil era atunci să găsești suport pentru un asemenea proiect dar asta m-a ambiționat să învăț, să lupt mai mult pentru atingerea țintelor pe care mi le propuneam. Ambasada Republicii Franceze a fost unul dintre partenerii cheie, ajutându-mă mult prin intermediul Centrului Cultural Francez din Cluj. Aici o menționez pe Christiane Botbol, directoarea Centrului Cultural Francez din acei ani. Domnia sa m-a remarcat și m-a susținut în activitățile mele de atunci. La propunerea sa am am aplicat la un masterat specializat la Universitatea Paris III Sorbonne Nouvelle, Relații Interculturale, Politici Culturale Internaționale și gestiunea Artelor. În anul 2001 m-am întors în țară și am reluat colaborarea cu Centrul Cultural Francez, fiind partener al acțiunilor culturale majore: Fête de la musique, Festival Culture du monde de Gannat, din Auvergne, sau Biennale de la danse de Lyon 2004. Au fost câțiva ani în care activitățile mele se concentrau pe impresariatul artistic, în special pe promovarea culturii românești în străinătate. Am organizat turnee, evenimente artistice în Franța, Germania, Italia, Elveția și Portugalia cu artiști români, cum ar fi celebrul Grup Iza din Maramureș, Fanfara lui Crăciun din satul Zece Prăjini, Fanfara din satul Cozmești, Fanfara lu’ Gălan din Caransebeș. Eram conștient că succesul filmului Underground al lui Emir Kusturica și al muzicii lui Goran Bregović oferea o oportunitate unică pentru senzaționalele fanfare din România care aveau ocazia să se arate lumii și să se impună în Europa. De multe ori turneele acestea erau însoțite de expozițiile mele cu fotografii, care documentau viața și activitatea artistică a celor pe care îi promovam. Am produs albume muzicale în colaborare cu Radio Ticino din Elveția și Radio Budapesta. Au urmat doi ani de pauză iar în ceea ce mă privea consideram că trebuie să mă întorc la paleta de culori din atelierul meu. Și totuși, în anul 2009 se lansa la Cluj un nou proiect curajos, Fabrica de Pensule, unde mai mulți actori culturali, galerii comerciale și artiști s-au unit într-un proiect cultural-artistic la care fără ezitare m-am alăturat și eu. Se întâmpla în anul 2010 și aveam atunci un scop precis de a susține și promova tineri absolvenți talentați care ieșeau din atelierele Universității de artă şi Design din Cluj și care urmau să se întâlnească cu provocările vieții de artiști liberi. Am înființat atunci Atelier Intact, un spațiu de lucru, de întâlniri și promovare pentru tinerii artiști selecționați de mine, după ce îi remarcam în anii de profesorat. Demararea acestui proiect nu ar fi putut fi posibilă fără să am susținerea unei prietene apropiate, Ramona Vuza, medic și om de afaceri care colecționa artă. I-am descris ideea mea și mi s-a alăturat imediat, susținându-mă cu multă generozitate. După un an mi s-a ivit oportunitatea să preiau un atelier conex și am lansat noul spațiu expozițional pe care l-am numit SPAȚIU INTACT. La început se dorea a fi o galerie care să promoveze direct artiștii rezidenți dar foarte repede lucrurile au evoluat diferit; am  conștientizat necesitatea unei activități educative mai intense. De-a lungul timpului, am invitat nume de referință ale artei contemporane internaționale și românești, curatori, artiști, galeriști ca: Ami Barak, Frank Demaegt, Michael Borremans, Luc Tuymans, Adel Abdessemed, Pascal Beausse, Eric Baudelaire, Mathias Weicher, Hito Steyrl, Guy Ben Ner, Douglas Gordon, ORLAN, Allora & Calzadilla, Mircea Suciu, Cornel Brudașcu, Horea Avram, Dana Altman, Simona Nastac și alții. Din anul 2017, SPAȚIU INTACT s-a relocat în clădirea unei foste fabrici clujene numită cândva Tehnofrig. Cu o nouă structură – o parte semnificativa din galeriile și spațiile de proiecte mutate din Fabrica de Pensule – am fondat împreuna cu un grup de colegi Centrul de Interes. Am început în primii ani cu evenimente constituite din lansarea mai multor expoziții, dar ulterior programul nostru s-a convertit într-o formă nouă, punând de această dată accentul pe organizarea unor expoziții de anvergură după modelul international al cunoscutelor Kunsthalle. Eram conștienți că orașul Cluj, într-o plină dinamică de dezvoltare  economică, avea nevoie mai mult ca oricând de un program cultural-artistic susținut şi coerent, pe care evenimentele majore de divertisment, prin festivalurile pe care le produce în fiecare an, nu îl pot suplini. Am produs alături de colegii mei un număr mare de expoziții în anii care au urmat. Astăzi brandul Intact se poate manifesta diferit în cadrul noului format al Centrului de Interes unde poate să se extindă sau să se reducă ca suprafață, în funcție de cerinţele fiecărui proiect.  Am organizat, sub umbrela SPAȚIU INTACT mari expoziții, cum au fost  PASSI-Alfredo Pirri, NOW-Jane McAdam Freud, Les Films de Sainte ORLAN, avându-l curator invitat pe Horea Avram (un proiect la pregătirea căruia am lucrat mai mulți ani), “Marea parada a ambalajelor fără suflet”- Darie Dup, curatoriat de Horea Avram, Everything under control – Harry Hachmeister, curator Alex Miruțiu. Acum, la început de an 2023 nu intenționez să reduc ritmul și intensitatea acțiunilor generate de SPAȚIU INTACT; noi idei sunt pe rol și îmi doresc foarte mult să le văd realizate, aduse în fața publicului iubitor de artă, din Cluj și celor care ne vizitează orașul. Cert este că pentru mine SPAȚIU INTACT a devenit un mod de viață, pe care nu-l pot desprinde de arta mea sau de rolul meu de profesor al Universității de Artă și Design din Cluj.

Începând cu 2017, ai adus bienala Jeune Creation Europeenne la Cluj prin care ai promovat tineri artiști români în întreaga Europă. Cum ai reușit acest lucru, și cât de important este acest eveniment pentru oraş?

Da, a fost un moment în care trebuia să iau foarte repede  o decizie. Am primit un apel de la Paris și trebuia să mă decid dacă vreau să mă alătur acestui proiect, introducând România și Clujul în circuitul acestei bienale itinerante care cuprindea șapte orașe din șapte state europene. Epicentrul’ bienalei JCE se afla la Montrouge-Paris unde se desfășoară de peste șaizeci de ani Salonul de artă care-i poartă numele. Dacă vorbim despre importanța acestui parteneriat, consider că nu privește doar orașul Cluj. Câștigul real e la nivel național, oferind șansa artiștilor români să fie selecționați și făcuți vizibili pe o scenă largă continentală prin parcursul itinerant al bienalei și atenția experților și a publicului de artă european. Nu în ultimul rând, am stimulat creația artiștilor români prin premiile acordate, în urma unor jurizări asumate de experți, personalități ale artei contemporane din România, www.fundatiaintact.ro . Acest lucru nu ar fi fost posibil fără suportul total acordat de primăria orașului Cluj sau a partenerului permanent, Banca Transilvania, prin programul comun de susținere a fenomenului artistic clujean la Centrul de Interes, BTContemporaryArt, Weberbau, Distral și alți sponsori.

Anul acesta se împlinesc 6 ani de la înființarea Centrului de Interes din Cluj Napoca, organizație pe care o conduci și o coordonezi cu succes. Prezintă-ne pe scurt proiectele/expozițiile importante ce au avut loc în perioada 2017-2022.

Proiecte au fost multe în toți acești ani. Am avut colaborări cu galerii, artiști și critici de artă de prestigiu. Aș enumera câteva dintre evenimentele de vârf realizate sub umbrela Centrului de Interes din Cluj: Expozițiile Bill Viola, Dimitri Kavarga, Monochrome Stories, expoziție care a prezentat artiști ca Marina Abramovic, Gerhard Richter, Sol Lewitt, Moholy Nagy, sau Hermann Nitsch, organizate de Asociația Bazis, în colaborări cu Primăria orașului Debrecen, cu Centrul de artă MODEM din Debrecen, colecția Antal Lustig, sau Ferenczi Museum din Szentendre. Am avut expoziții ale lui Valerie Mrejen, sau “A Constructed Word”, din Paris, la  SPATIU INTACT, unde am prezentat și “I Am, You are, He Is”, sau “Artiști contemporani interpretează iconica lampă a lui Wilhelm Wagenfeld, în anul centenar al Școlii Bauhaus, cu participarea unor artiști ca Dieter Roth, Ben Vautier, Richard Hamilton, Daniel Spoerri, Nam Jun Paik și alții, o coproducție SPAȚIU INTACT și Tecnolumen Gmbh, din Bremen, curatori: Dana Altman și Florin Stefan. Revin din nou la câteva exemple, așa cum am mai enumerat și în descrierea activității SPATIU INTACT de mai sus: Alfredo Pirri, cu expoziția PASSI( o coproducție cu Asociația Friche), Il Video Rende Felici: Zapping la videoarte in Italia, curatoriată de cunoscuta critică de artă din Italia, Valentina Valentini, care  a cuprins lucrări video semnate de artiști italieni legendari, ca: John Baldessari, Iannis Kounnelis, Alighero Boetti, Urs Lüthi, Giulio Paolini, Arnulf Rainer, Daniele Puppi, sau Michele Sambin, sau expoziția, Usual Suspects, a lui Mircea Suciu.Un alt proiect major pe care-l menționez aici, din nou, este Bienala Jeune Creation Européenne, edițiile 2018-2020 la Cluj. Mai recent, în anul 2022, am avut colaborări cu spațiul Focus prin expoziția Timo Klos și Mirko Canessi sau Asociatia Friche, cu artistul belgian Ronny Delrue și artista italiană Linda Carrara, cu Asociația Camera prin expoziții ale lui Răzvan Neagoe și Irina Dumitrașcu-Măgurean. Cu siguranță, listei mele aș putea să-i mai adaug și alte evenimente cu alți artiști și alți actori culturali, dar las loc celor curioși să exploreze site-ul, www.centruldeinteres.art, unde avem o cronologie a activitătii noastre bogate, cu ilustrații și tururi virtuale.

În 2021 ai primit distincția Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres, din partea Ambasadei Franței din România. Care au fost aporturile tale culturale pe zona franceză de artă contemporană?

Distincția Chevalier de L’ordre des Arts et des Lettres am primit-o cu mare satisfacție din partea Ministrei Culturii Republicii Franceze, Roselyne Bachelot-Narquin și mi-a fost decernată la Cluj de către Excelența sa, doamna Laurence Auer, Ambasadoarea Republicii Franceze la București. O parte din colaborările mele cu partenerii francezi le-am menționat deja mai sus. Ele s-au întins pe parcursul unei lungi perioade, de peste douăzeci de ani. Nu pot să nu-mi amintesc cu drag de colaborările cu cei care au fost directorii Centrului și mai apoi redenumit Institutul Francez din Cluj în tot acest timp, Christiane Botbol, Manuèle Debrinay Rizos, Benoît Bavouset și regretata Ioana Costaș. Aș mai vorbi aici despre proiectul realizat în parteneriat cu Școala Superioară de Arte și Media din Caen/Cherbourg, numit Papanache-Camembert, co-curatoriat cu bunul meu prieten, artistul și profesorul Benjamin Hochart, conceput și realizat în contextul sezonului Franco-Român, 2018-2019. Așa cum am mai spus, a urmat evenimentul artistic major al anului 2021 ORLAN la Cluj-Napoca, una din artistele emblematice ale Franței si a lumii. Alte colaborări cu Franța vor urma în acest an și în anul 2024, când parteneriatul cultural Franco-Român va împlini o cifra rotundă și vor avea loc o seama de evenimente excepționale, aici în România. Un lucru important pentru mine și despre care nu am vorbit până aici, este colaborarea pe care o am ca pictor, începând din anul 2016, cu galeria Anne-Sarah Benichou din Paris. “Face Time” 2016, expoziție curatoriată de Ami Barak și “This is not a love song” 2018, sunt cele două expoziții personale pe care le-am deschis până acum în spațiul galeriei din Rue Chapon. În anul 2017 am expus la galeria Iconoscope din Montpellier, expoziția cu numele “La boîte rouge”. Au urmat și o serie de expoziții de grup, pe care le-am realizat împreună cu colegii mei artiști din portofoliul galeriei Anne-Sarah Benichou: “Galeristes Art Fair”, Paris și “Artgenève”, Geneva, 2017, Independent Art Fair, Bruxelles, 2018, “Mon corps ou est tu?”, “Place aux femmes”, sau ”participarea la Festivalul internațional de carte de artă și de film din Perpignan, 2021.

Să zicem că nu ai fi ales o carieră artistică. Ce meserie ți-ar fi plăcut să ai și de ce?

Greu de spus ce carieră non-artistică aș fi urmat, nu am fost un elev prea bun la școala gimnazială. Mă pasionează gătitul și am perioade când fac asta cu multă plăcere, dar nu cred că mi-ar fi plăcut să stau închis într-o bucătărie de restaurant, cu o stea Michelin sau fără, pentru tot restul vieții mele. Să cânt frumos mi-ar fi plăcut. Mi-ar fi plăcut să fiu un artist liric de succes, un tenor dramatic de talia lui Mario Del Monaco, Franco Corelli, sau Franco Bonisolli. Asta mi-ar fi plăcut să pot face…