FOR ENGLISH VERSION PRESS HERE

Gia Tudoran — cunoscută și ca ENERGIA sau Gia Energia — a intrat cu putere în rapul românesc în 2011, un an mai târziu colaborând cu nume sonore din scena underground precum Chimie sau Bass Turbat.

Care a fost, până acum, cel mai mare obstacol în cariera ta muzicală?

Eu însămi. Orice altceva ar fi ori pretext, ori factor extern incontrolabil. Aș fi putut să zic sexismul. Comentariile cu trecut la cratiță, “futut toți rapperi” sau, „preferatul” meu, „Meriți să fii violată în cur cu un cuțit.” Sau xenofobia. Ferească Dumnezeu să bage rap în engleză, mai ales o “pizdă”. Sau lipsa susținerii la nivel local. Sau lipsa producției în acord cu viziunea. Sau ‘nșpemii de alte scuze. Nu astea m-au împiedicat din a face muzică. Din contră, m-au motivat să continui atunci când demult voiam să mă las. Eu însămi am fost cel mai mare impediment.

De 21 de ani, mă lupt cu cicluri anuale de episoade depresive crunte. Dar crunte. Mă autoizolez, dispar de pe internet cu lunile — uneorii anii — și m-afund în workaholism să mă țină pe linia de plutire. Combină asta cu perfecționismul toxic, sindromul impostorului și anxietatea continuă, și cred că e ușor de înțeles de ce eram propriu-mi impediment și voiam să mă las de muzică. În 2019, am și făcut-o. Atinsesem un punct în care trebuia să aleg dintre sănătatea mintală și muzica, și am ales sănătatea mintală fără să mă uit înapoi.

În miez de pandemie (și miez de episod depresiv crunt), am primit oportunitatea de a mă muta înapoi în Statele Unite, unde am copilărit. Și am plecat, destul de brusc, fără să anunț 80% din cunoștințe. 

Au fost grei primii ani înapoi aici, însă, de câteva luni, lucrurile au început să fie mai bine. Mental. Creativ. Tot. După mulți ani consecutivi amorțiți, mă trezesc cu poftă de viață, și de scris, și de experimentat cu diferite medii, și e bine. 

Cum a fost mutarea in Miami? Care este workflow-ul acolo?

Bruscă și haotică. Mutarea în Miami a fost ca o palmă, cuplată cu realitatea oricărui imigrant: nu contează cât de tare ai fost în țara natală — aici ești nimeni. Palmierii leneși și apusurile roz-aprins soften the blow, cum s-ar spune, dar tot un nimeni ești, cu nimic. 

 Am avut nevoie de încă vreo doi ani de hustle să mă echilibrez. De bine, de rău, eram obișnuită cu cadența de-acasă: munca-i viață, viața-i muncă. Acum, într-o țară în care mulți din cei născuți aici sunt experți în a se face văzuți ocupați mai mult decât să muncească propriu-zis, un work ethic hardcore, tipic românesc, prinde bine. 

După depresie continuă și hustle, am prins și-o gură de aer. Acum vreun an, am prins day job bombă; sunt recunoscătoare să fiu directorul de creație al unui ONG incredibil, care susține noua generație de tineri care schimbă lumea — We Are Family Foundation, fondată de legenda muzicală Nile Rodgers, câștigător GRAMMYs Lifetime Achievement Award și colaborator Beyoncé, Madonna, Daft Punk, Pharrell, David Bowie ș.a.m.d.

Apoi, acum câteva luni, am căutat ajutor pentru sănătatea mintală. A făcut toată diferența. Odată ce-am ajuns înapoi pe neutru, m-am trezit că alunecam ușor-ușor spre pozitiv. Odată ajunsă la pozitiv, am început să pășesc în muzică din nou. Pași mici, dar curioși. 

The Psychonaut, prieten de ceva ani și producător & DJ român de techno stabilit în Germania, m-a întrebat dacă poate folosi un vocal spoken word dintr-un edit de-ale mele pentru o piesă la care lucra. Când am auzit cum sunau textul și timbrul pe techno, am înnebunit. Simțeam ce nu mai simțisem de peste cinci ani — dorința de a scrie pe muzică din nou. Și așa, după ani în care credeam că nu o să mă mai ating vreodată de un microfon, am intrat din nou în sesiuni. Dar, de data asta, experimental storytelling on techno beats.

La scurt timp după, am reluat legătura cu alt prieten vechi și talentat — VIllAIN, producător & DJ român de multi-subgenre electronic music, cu care colaborasem cu câțiva ani în urmă pentru o piesă dubstep-trap fusion cântată live cu o trupă de instrumentiști metal. Odată cu reluarea recentă a legăturii, am avut niște conversații deep despre muzică, mental health și creativitate. M-a convins să nu-mi fie frică să experimentez cu piese-n toată regula din nou, and the rest is history.

De atunci, scriu întruna, lucrăm întruna, și ce iese pe parcurs sună bine rău. Ca workflow, facem sesiuni virtuale la ore dubioase pentru băieți (ei fiind în Europa), cu discuții lungi conceptuale și back-and-forth feedback până ideea ajunge în cea mai bună formă încât să ființeze. Ca întotdeauna, lucrez cu MVD MVN (fost Art Director PORC, Deliric x Silent Strike I & II, Șatra B.E.N.Z. – O.$.O.D. IV etc.) pe vizual, și artwork-urile o să rupă. În același timp, am intrat în comunitatea de muzică electronică din Miami, și sunt recunoscătoare că am început să întâlnesc o mulțime de DJs și producători cu care sunt conectată creativ și energetic.

Overall, gătim. Și începem să scoatem din cuptor în curând. Vara 2024. 

Se vorbește tot ami mult, în momentul de față, despre faptul că “oricine poate fi DJ” și că din ce în ce mai multe party-uri caută DJ niche. Ce părere ai despre asta?

Nu-s de-acord cu prima parte. E ca aia, „oricine poate să aibă o cameră foto, dar nu oricine poate să fie fotograf.” La fel și cu DJ-ala. Nu contează țara sau genul muzical.

Poți să cumperi o consolă mâine și să spui că ești DJ. Dar dacă ai fost vreodată atent la un set bun, la o petrecere bună — dar foarte atent, la modul să observi complexitatea mixatului, tehnicile, selecția, timing-ul, tranzițiile etc. — știi deja că e mult mai complicat decât crede majoritatea. Asta dacă respecți forma de artă și o onorezi ca lumea prin muncă, dedicare și cele 10,000 ore. Vorba lui ESKEI83, real DJing is not dead, și când vezi alde James Hype sau Fred again.. cum rup deck-urile, ar fi ignorantă mentalitatea că oricine poate face așa ceva.

În schimb, căutarea de DJs niche mi se pare interesantă. În Miami, cel puțin, mulți din cei ce trag să ajungă full-time DJs îmbrățișează abordarea open format, pentru a rămâne flexibili oportunităților. Pe de altă parte, petrecerile în sine sunt destul de nișate. Că nu prea merge să amesteci borcanele într-un oraș definit de multiculturalitate, în care găsești la fel de mulți fani înrăiții Bad Bunny și Maluma cât sunt ravers care rup Space sau Domicile în două weekend de weekend. 

În final, dacă e să mergem pe premisa că oricine ar putea fi DJ — generalist sau nișat — ar trebui să-și dedice ani întregi de nopți muncite (și, implicit, nedormite), ore și ore-n șir de șlefuit seturi și, cum ziceam, cele 10,000 ore de antrenament. Și cred că nu oricine e dispus să sacrifice atât de mult pentru asta, cel puțin după ce realizează că îți trebuie mai mult decât o consolă să te numești DJ.

Care este melodia ta signature? Care e povestea din spatele ei?

5:43am. Cea mai frumoasă piesă pe care nu o voi lansa niciodată. 

A fost ultima scrisă înainte să mă las. Pătură muzicală electronico-nostalgică, presărată cu 80s synths și un bassline de te unge pe suflet. Emisie soft, caldă, ușor haotică, mână-n mână cu energia poveștii. Text narativ, ilustrând toate etapele unei nopți amețite pe străzile orașului până la 5:43 dimineața — ora aproximativă la care răsărea soarele în zonă în vara respectivă. Fiecare catren începea cu un timestamp, iar fiecare nou interval orar amplifica ritmul storytelling-ului și al emoțiilor.

Cum method writing face parte din mine, piesa a fost inspirată din experiențe reale cu persoana iubită în nenumărate nopți pierdute prin București, și am vrut s-o documentez în același ton. Am ieșit într-o seară cu un camcorder old school și am filmat cadre de genul home video în același spațiu întuneric, colorat și melancolic în care filmasem și C8H11NO2 (Dopamine/Dopamină). Apucasem să montez vreun minut și jumătate din clip. Piesa era superbă, dar nemasterizată. Am pierdut proiectele pentru ambele. 

5:43am n-o să iasă niciodată, dar rămâne melodia mea signature — pentru emoții, pentru storytelling, pentru energie — și cea mai frumoasă piesă pe care n-o să o lansez niciodată.

O perioada nu ai mai făcut muzica. Care a fost relația ta cu muzica în general în acea perioada?

Complicată și toxică. Ziceam că n-o să mă mai ating de muzică niciodată, că nu mai aveam nevoie de încă o chestie să-mi distrugă creierul și mai mult decât era. 

Ajunsesem într-un punct în care nici nu mai ascultam foarte mult, doar din când în când câte-un album pe care-l anticipam. Am mai prins niște concerte tari pe aici, de la Pusha T la festivalul Rolling Loud cu A$AP Rocky și Travis Scott (influențele cele mai mari in my rap era), însă they didn’t hit the same la nivel de inspirație pentru creație. Ani de zile la rând, conexiunea mea cu muzica n-a mai fost la fel.

Dar relația complicată și toxică nu era doar în zona asta. Cu scrisul, în general, era la fel. După o perioadă minunată în care îmi pusesem tot sufletul pe tavă pentru blogul de experimental storytelling Gold Bars, n-am mai putut să scriu. Totuși, uitându-mă în urmă, it makes sense. Muzica întotdeauna a fost încă un mediu de scris pentru mine, întâi de toate. 

M-am pierdut în blocaj cu anii, până în punctul în care credeam că n-o să mai fac nimic tare vreodată. Apoi creierul a început să fie puțin mai bine, și am început să scriu cu străini pe net în timp real. Ne-am găsit o mână de suflete multidisciplinare pierdute să ne unim forțele și să ieșim din blocaj creativ împreună. Așa s-a format @fuckcreativeblock — în care weekend de weekend ne adunăm pe Instagram Live și scriem povești împreună. Facem moodboarduri și playlisturi colaborative pentru personaje, luăm decizii împreună pentru momentele subiectului și scriem interactiv cu sugestii prin comentarii. E tare, și îmi dă benzină pentru a continua și cu scrisul pe muzică.

Perioada în care m-am îndepărtat de muzică a fost ciudată, tristă, nimicitoare. De aia nu s-a mai auzit de mine câțiva ani, când am dispărut de pe internet și din viețile celor dragi IRL. Dar acum e mai bine, și o să fie și mai bine, și sunt recunoscătoare până la cer și înapoi pentru asta.

Ce te face să zâmbești?

Când reușesc să fac o persoană dragă să zămbească atunci când are nevoie de asta mai mult decât orice altceva. 

Străin. Prieten vechi. Colaborator. Partnerul de viață. Fată random la coadă la baie la o petrecere. Nu contează. 

Conexiunile sincere, calde și sufletiste cu oamenii mă fac să zâmbesc mai mult decât orice. Dacă reușesc să ajut persoana respectivă să aibă puțin mai multă încredere în sine la sfârșitul conversației, sunt cea mai fericită. A fost o vreme în care uitasem cum era să zâmbesc. Eu însămi eram persoana aia care avea nevoie de asta mai mult decât orice. Dar acum pot oferi asta altor oameni, și e tare frumos.

Dacă nu poți zâmbi chiar acum, keep going. Keep fighting. It gets better, even when you think it never will. Și dacă ai nevoie de un zâmbet într-o perioadă grea, scrie-mi pe @fuckcreativeblock. We’ll make it easier to get there together. 🫂

 

BIO & LINKURI UTILE:

2011: lansare primul single ENERGIA

2012: colaborare Chimie & Rareș – Pălăria șarpelui (albumul Chimie – Mambo Siria)

2012: colaborare Live MC-ing (EDM) cu crew-ul Bass Turbat; debut: Street Heroes 2012, concerte ulterioare în București, Constanța, Craiova

2013: colaborare Live MC-ing (Liquid DnB) cu Tru:L; Cutz&Vibez Romania Special pentru Juice Radio (USA)

2015: deschidere concert REVERIE în București, alături de Gani și MGee

2016: reprezentantul României în proiectul internațional Call Me Femcee (FR):

2016: membru-fondator în crew-ul MUZE, singura trupă rap din România formată din cinci fete, ENERGIA, Gani, Liry, MGee și Undercover; 

2016: lansare mixtape ENERGIA – The Word Hustler

2017: lansare single bilingv ENERGIA – C8H11NO2 (Dopamine/Dopamină)

2017: lansare album MUZE, O să fie bine

2018: lansare single ENERGIA – smoke&write

2018: interviu House of Girls (DE)

2019: lansare IOSAIA, single + campanie

2019: lansare BPVSV (Vreau să vorbesc), cu sprijinul Decât o Revistă (DoR)

2019: invitate pe compilația Fetele cu care cânt, găzduită de Marpha Hip Hop

2019: colaborare VIllAIN – Turn Up!, albumul Codex Gigas

2019: feature 365 Fe*male MCs (DE/EN)

2019: încetarea activității muzicale

2021: relocare înapoi în Statele Unite (Miami, Florida) 

2024 (în lucru): revenire activitate muzicală; tranziție la muzică electronică, proiecte în lucru alături de The Psychonaut și VIllAIN; lansări single-uri urmează în vara 2024