Livia Fălcaru este o ilustratoare și artist vizual în continuă transformare, lăsând fiecare moment să devină un simbol pentru lumea ei artistică. În ciuda nuanțelor pastelate pe care le abordează, temele sunt pline de emoții sincere ce încearcă să spargă barierele de comunicare. În scurta sa carieră a avut șansa să lucreze cu branduri comerciale importante (Vans, Meta, Vogue & Teen Vogue, The Washington Post, The Guardian, Bon Appétit, etc.) și să-și desăvârșească un stil ușor de recunoscut și foarte apreciat.

Stilul tău artistic este foarte „childlike”. Crezi că acea creativitate permisivă pur copilărească este una dintre principalele tale caracteristici?

În aparență poate părea așa însă semnificația și subiectele pe care le abordez nu sunt mereu cele mai ușoare. Contrastul acesta este intenționat și mi se pare că amplifică mesajul pe care vreau să-l transmit oamenilor. Mi-am propus activ să păstrez în mine cât pot de mult fascinația unui copil despre lume — iar atunci când desenez și sunt doar eu cu mine, atunci mă simt cea mai eu însămi.

Cum crezi că noi, ca și consumatori de artă, ar trebui să privim arta – cum o priveam când eram copii sau cu toată cunoașterea pe care o deținem acum?

În mod clar e diferit, un adult și un copil se uită diferit la o lucrare de artă. Mi se pare că ambele viziuni sunt frumoase în felul lor. Nu cred că „trebuie” să privim cumva, ci mai degrabă să vedem dacă simțim ceva, în felul nostru.

Cum se simte viața de artist pentru tine? Crezi că e ceva ce o poate defini pe înțelesul tuturor?

Pentru mine se simte ca o călătorie lungă, frumoasă, ce va dura toată viata mea. E ceva în continuă schimbare și adaptare. Găsesc moduri noi de a mă exprima, de a împărtăși viziunea mea cu oamenii. Uneori eu controlez călătoria, alteori ea mă poartă pe mine undeva, iar eu trebuie să învăț să las controlul deoparte. Personal consider că este un mod de a trăi si de a vedea lucrurile. Este un mod de a procesa lucrurile ce se întâmplă în viața mea. Am învățat să mă bucur și de dificultățile care apar pe parcurs, pentru că sunt și ele parte din tot acest proces lung. 

Care este sentimentul dominant pe care îl radiază arta ta?

Visare.

Există un loc sau o persoană care te inspiră?

Cum ziceam și mai sus, am în fiecare zi lucruri mici care mă inspiră. Așa sunt făcută — să mă uit la detalii și să citesc printre rânduri. E un lucru natural pentru mine. Sunt genul de om care se uită foarte mult la cer când merge pe stradă. Mă inspiră norii și stelele. Și ideea că suntem un punct într-un univers vast. Dar suntem, ca oameni, ceva atât de vast într-un loc atât de mic.

Ce ar trebui să facă oamenii pentru a se apropia mai mult de artă? Cum putem să ne apropiem mai ușor de natura noastră creativă?
Sa meargă la expozitii, muzee. Să ia contact fizic cu arta și artiști. Sau, dacă nu au aceasta posibilitate, avem întotdeauna internetul și social media, unde putem vedea atât de multe lucruri frumoase, dacă le căutăm.

De asemenea, daca vor să înceapă să exploreze partea lor creativă, i-aș sfătui să încerce să nu pună presiune pe ei. Să nu le fie frica să facă ceva și să nu se gândească la produsul final, ci mai degrabă la ce emoții le aduce procesul în sine. E usor la început să te simți intimidat și probabil e și normal. Mereu sfătuiesc oamenii care doresc să-și exploreze creativitatea să se gândeasca atunci când creeaza că nimeni nu va vedea produsul final în afara de ei. Asta cumva îi ajută să se detensioneze și să se imerseze mai mult în procesul lor de creație, indiferent care este acela.

Ce planuri ai pentru viitor? Dă-ne un mic sneak peek 🙂

Să mă relaxez. Mi-am dat seama că viața nu e doar despre muncă. Este și despre pauzele în care stai să te gândești și să te liniștești. Și cred că am învățat asta cu greu într-o societate bazată pe hustle și monetizare.