Livia Greaca este unul dintre cei 30 de artiști reuniți sub cupola „Ecologiile grijii și îngrijirii”, un demers care alătură arta contemporană unor proiecte de arhitectură și de cercetare a naturii botanice. Derulat pe durata lunii septembrie în mai multe galerii și spații publice din București, proiectul este o incursiune vizuală, poetică și, totodată, practică în complexitatea relațiilor omului cu flora. Discursul artistic recreează realități, pornind de la rolul hrănitor și vindecător al plantelor sau de la funcțiile lor practice, pentru a merge mai departe, spre imaginația simbolică sau atributele lor magice și mitice. Expoziția este împărțită în patru secțiuni, inspirate de cultura pop, cea populară, respectiv înțelegerea comună: plante utile, otrăvitoare, afrodisiace și ritualice. Livia Greaca aduce în această expoziție lucrări care reflectă ecourile frumuseții seducătoare ale uneia dintre cele șapte minuni ale lumii antice, sugerând că o schimbare în comportamentele umane vizavi de protejarea mediului devine, la rândul său, minunea de care avem nevoie în lumea omului contemporan. 

Născută în orașul Drăgășani, județul Vâlcea, Livia Elena Greacă (n. 1997) este un artist vizual al cărui principal mediu de expresie este materialul textil. Absolventă a Liceului de Arte Victor Giuleanu din Rm. Vâlcea și a studiilor de licență și master în cadrul Universității Naționale de Artă București, Departamentul Arte Textile și Design Textil, în prezent este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Arte Decorative. Activitatea artistică a Liviei Greacă are în centrul său aprofundarea, cercetarea și dezvoltarea tehnicilor tradiționale, dar și neconvenționale din sfera artelor textile. Având în vedere nucleul de semnificații al materialului textil, care derivă tocmai din intimitatea relației sale cu omul și prezența sa ancestrală în existența noastră, acesta devine un mediu extrem de elocvent în ceea ce privește evocarea de concepte, afecte și mesaje artistice.Temele care ocupă poziții centrale în activitatea de creație vizează relația omului cu natura, implicând transdisciplinaritatea de factură SciArt.  Printre cele mai recente participări expoziționale se numără DIPLOMA Show – 10 Alumni, „Introspecții textile”, Muzeul Național de Artă Populară „Nicolae Minovici” din București, „SEMN”, Galeria Orizont, „therARTpy (Art, Healthcare & Technology) Neo Art Connect, Galeria Galateca și „Unexpected (RE)solutions – How the process drives the outcome” – Fusion Air 2022, Qolony, MNȚR plus C, București.

Ne spui povestea celor mai senzuale flori, cele care, o dată intrate într-o galerie de artă contemporană, i-ar putea inspira pe alții să creeze la rândul lor povești? Care este istoria și mesajul fiecăreia dintre lucrările pe care le expui la Galeria Leilei din București?
Lucrările pe care le expun la LeiLei sunt germenii unei meditații contemplative asupra poveștii sinuoase dintre om și natură. Nu de puține ori, această temă lasă amprente în practica mea artistică. În cadrul acestei serii, elogiul adus frumuseții lumii vegetale este dublat de intenția de a sublinia nevoia de reconciliere dintre dorința umană de extindere, de modificare a mediului și prezervarea integrității echilibrului natural.

Făcând apel la exuberanța structurilor vegetale, la armoniile cromatice și diversitatea formală a plantelor, dar și la adaptabilitatea și puterea de a-și croi un drum în contexte vitrege și nefavorabile, lucrarea își trage sevele din legenda Grădinilor Suspendate din Babilon, cărora le oferă o nouă interpretare. În mijlocul unei civilizații urbane agitate, plantele cresc la înălțime, în trepte elegante, împletindu-se cu structurile arhitecturale, ilustrând faptul că natura și construcția umană pot coexista într-o stare de simbioză. 

„Germinații” poate fi privită drept un citat vizual inspirat de legendă, o chestionare a granițelor dintre mit și realitate istorică, exprimând în același timp năzuința recreării armoniei dintre om și natură în lumea modernă. 

Se spune că oamenii din marile orașe mai au legătură cu natura doar la cel mai apropiat raion de fructe si legume din supermarketul local. Care este experiența ta cu natura și care este înțelegerea care te inspiră să-i porți mesajul?
Mă bucur să pot să afirm că natura a făcut parte din viața mea încă din vârste foarte fragede. Copilărind în apropierea Drăgășaniului, zilele de vacanță, în special, erau consacrate drumețiilor pe deal, în pădure, colectării de plante și de multe ori reprezentării lor în tehnici ale desenului și picturii. Natura este și a fost o parte integrată a existenței mele. Deși viața urbană a luat repede locul acestui periplu fantastic, legătura cu natura și nevoia de conectare nu s-au întrerupt.

Tendința umană de urbanizare, tehnologizare și digitalizare este caracteristica vremurilor noastre, însă cred că omul are nevoie să păstreze această relație cu mediul natural, care îi caracterizează întreaga evoluție și devenire. Sunt convinsă că există un drum lung de parcurs până la atingerea acestor nevoi, pe care le consider esențiale, dar care pot să ni se apară drept idealuri. Chiar și în zonele descrise anterior, mai puțin urbanizate, activitatea umană își lasă amprenta. Dealul idilic al copilăriei a devenit treptat gazda unor gropi de gunoi improvizate, în care tufele de măceșe și arbuștii sălbatici cresc în pseudo-armonie cu ambalajele aruncate întâmplător, pungile de plastic sau articolele vestimentare uzate. Nici în orașe, copacii nu se bucură de un tratament tocmai preferențial.

Mesajul lucrărilor mele subliniază frumusețea naturală – cu predilecție a mediului vegetal, nevoia de a trăi în consonanță cu natura și de a aboli comportamentele distructive. Evoluția urbană este inevitabilă, însă relația cu natura trebuie să rămână o prioritate.

Reprezintă aceste lucrări o privire nostalgică asupra unei realități pe care o recuperăm mai degrabă din amintiri sau se constituie într-o punte de legătură cu natura, într-un timp care-și redefinește conceptele, prioritizând peisajul natural și viața verde?
 Tind să cred că reprezintă puțin din amândouă. Din perspectiva interfeței vizuale, lucrările evocă nostalgia unor potențiale realități îndepărtate, mitologice, dar sunt totodată apanajul unui discurs actual despre necesitatea restaurării acestei conexiuni dintre om și natură. Apelul la povestea glorioasă a grădinilor supraetajate din Babilon, izbânda ingineriei umane, dar și năzuința de a crea o oază vegetală în mijlocul unui peisaj deșertic, subliniază necesitatea abordării unor inițiative contemporane de readucere a peisajului natural în medii antropizate.

Lucrările au fost create în spiritul acestei meditații binare, pe de o parte nostalgice, dar și aspiraționale către un potențial viitor favorabil din perspectiva conservării naturii. Proiectul reflectă ecourile frumuseții seducătoare ale uneia dintre cele șapte minuni ale lumii antice, sugerând totodată ideea că o schimbare în comportamentele umane vizavi de protejarea mediului devine la rândul său minunea de care avem nevoie în lumea omului contemporan.

Uneori, florile tale ascund alte povești, și facem trimitere aici la un proiect remarcabil, prezentat în cadrul Diploma, când contururile aparent vegetale erau inspirate din genetică sau dintr-un univers nano, cel al celulelor. Ce fel de flori sunt acestea?

Îmi place să le privesc asemenea unor flori ale răului. Făcând apel la o estetică atrăgătoare din punct de vedere vizual, formele ilustrate sunt de fapt reprezentări supradimensionate ale unor microorganisme și agenți patogeni, responsabili de provocarea mai multor tipuri de maladii.

Lucrările sunt menite, pe de o parte, să ilustreze frumusețea retinală cu care abundă acest univers microbiologic și care ne este inaccesibilă în existența cotidiană. Totodată, seria urmărește tensiunea creată între percepția senzorială a acestor subiecți și înțelegerea semnificației lor, provocând accepțiunea comună a estetismului moral, conform căreia frumusețea și bunătatea sunt legate între ele, iar ceea ce este considerat frumos din punct de vedere estetic este, în mod inevitabil, și moral și benefic. Lucrarea împinge limitele acestor automatisme perceptive, aducând în fața privitorului priveliști amăgitoare, care, asemenea unor plante otrăvitoare, pot seduce prin caracteristicile lor formale, în vreme ce natura lor este dăunătoare și prejudicioasă omului.

Întâmplător, întregul proiect are imensă coerență, de vreme ce materialul pe care îl folosești este – cel puțin era cândva – tot o parte din natură, respectiv textilele. Care este povestea lor în general, în relație cu arta, și de ce ai ales tocmai acest mediu pentru a-ți spune poveștile?

Povestea textilelor este una complexă, care îți are originea în istoria umanității, iar evoluția acestora vorbește foarte elocvent despre relația dintre natură și cultură. Încă din cele mai vechi timpuri textilul a fost o parte integrată a existenței umane, responsabil de acoperirea corpului și de construirea  adăpostului. Desigur, nu tocmai textilul pe care îl cunoaștem astăzi, în epoca polimerilor, ci predecesorii săi, care erau extrași direct din natură. Printre aceste materiale proto-textile se numără frunzele, scoarța de copac, pielea de animale. Aceste forme primitive de textile au pavat drumul pentru dezvoltarea ulterioară a tehnologiilor și a artei textile.

Odată cu evoluția umanității și dezvoltarea tehnologiilor, oamenii au descoperit moduri tot mai avansate de a prelucra aceste materiale naturale, ajungând să producă țesături din fibre vegetale (cum ar fi bumbacul, inul și canepa) sau din fibre animale (precum lâna și mătasea). Acest proces a avansat de-a lungul timpului, de la tehnici simple de tors și țesut manual la mașini și tehnologii industriale complexe.

Relația textilului cu arta este profund înrădăcinată în cultura umană. Oamenii au început să exploreze potențialul creativ al materialelor naturale pentru a-și satisface nevoile funcționale, dar și artistice, creând obiecte textile care să răspundă scopurilor utilitare și/sau decorative și care să exprime frumusețea, identitatea culturală, statutul social și alte aspecte ale vieții umane. 

Simt că relația mea cu natura este responsabilă totodată de conectarea mea cu textilul. Pentru mine, retorica acestui material este extrem de puternică, deschizând un discurs antropologic despre identitatea și evoluția omului, a practicilor sale și despre moștenirea generațională care ne-a parvenit. Simultan, prin atribute precum maleabilitate, versatilitate și organicitate, textilul devine un mediu extrem de elocvent, o pastă modelatoare ascultătoare, capabilă să exprime aceste povești, care de multe ori au natura și omul drept principali actanți.   

Proiectul de acum reunește viziuni interdisciplinare, în măsura în care echipa este formată din specialiști de la Facultatea de Horticultură, unii dintre cei mai importanți arhitecți, critici sau artiști. Care este mesajul său principal? Unde este locul naturii în orașele noastre, în viețile noastre, în preocupările noastre estetice? 

Cu siguranță, ne confruntăm cu o discrepanță semnificativă între „unde este locul naturii” și unde ar trebui să fie. Mi se întâmplă uneori să alunec pe o pantă idealistă și nu de puține ori, după o perioadă de viețuire în această proprie realitate mentală, starea de fapt a lucrurilor mă izbește cu brutalitate. Cred că natura are un rol semnificativ în viețile noastre, atât din perspectiva sănătății fizice și psihice, cât și la nivel cultural. Cu toate acestea, integrarea eficientă a naturii în mediile urbane nu pare nici pe departe să fie o misiune atât de ușoară. Urbanizarea, adesea competitivă, determină de multe ori decizii rapide care pot afecta integritatea mediului înconjurător. Poluarea aerului, traficul intens, aglomerarea urbană, aruncarea necorespunzătoare a gunoiului, construirea excesivă, urbanismul haotic, lipsa inițiativelor de modernizare și extindere a spațiilor verzi sunt niște realități cotidiene pe care nu le poți ignora de la primul pas făcut în afara blocului.

Cu toate acestea, cred în practicile individuale pe care fiecare le poate adopta în spațiul personal pentru a aduce natura mai aproape. Îmi pun nădejdea și încerc să contribui la rândul meu la educația generațiilor tinere în vederea adoptării de comportamente pozitive pentru protejarea mediului și restabilirea acestor echilibre necesare. Sunt entuziastă în ceea ce privește inițiativele care se concentrează din ce în ce mai mult pe designul urban sustenabil. Îmi doresc să cred că prin practici individuale și inițiative colective putem să contribuim la construirea unui mediu urban care să coexiste alături de natură, un mediu mai sănătos, estetic și sustenabil. Visez la un oraș în care natura să nu mai apară ca o realitate arhaică, care poate fi surprinsă sporadic în vreo plantă care face eforturi să răsară dintr-o crăpătură de beton, ori într-un parc micuț și uitat de autorități.  

Cel puțin pentru o perioadă a părut că arta a fost preocupată de subiecte mai degrabă încrâncenate, tenebroase, emo. Este încă natura o temă credibilă de inspirație pentru un artist? Sau, cum s-a transformat această temă pentru a se potrivi artei contemporane?

Mă bucură foarte mult existența acestei întrebări. Într-adevăr, la prima vedere, tema naturii pare să fi pierdut teren în contextul artei contemporane, însă tind să cred că ceea ce s-a schimbat este de fapt abordarea clasică a acestui subiect. După părerea mea, natura rămâne o inspirație solidă în creația artistică, o temă credibilă și legitimă, dar transpunerea sa în artă a evoluat, reflectând schimbările în societate, accepțiunile și perspectivele contemporane asupra mediului înconjurător.

Inevitabil, arta fiecărei perioade a exprimat realitățile socio-culturale proprii vremii respective. Natura este o prezență permanentă de-a lungul istoriei artei, însă metodele de reprezentare au fost într-o continuă schimbare, căpătând direcții noi, fiind abordată în variate moduri și cu un interes diferit în funcție de contextul cultural, tehnicile artistice specifice și preocupările artistului din fiecare perioadă.

În arta contemporană, tema naturii este fără doar și poate un subiect cât se poate de relevant și semnificativ, exprimând preocupările artistului de aici și acum. Abordările tematice ale naturii sunt deseori prezente sub forma de perspective ecologice, explorări abstracte, situații subiective și reflecții profunde asupra relației noastre cu natura, relației naturii cu tehnologia, abordări sci-art și cu siguranță șirul poate continua.