TOP

Răzvan Neagoe: „Îmi place ideea de laborator, pentru mine vine ca o completare a direcției artistice pe care o parcurg de câțiva ani”

Răzvan Neagoe (n. 1974) este artist vizual român, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Genurile artistice în care se exprimă sunt: fotografia, pictura, obiectul, colajul, performance, instalația, landart și new media, dezvoltând proiecte cu tentă socială, de arhitectură dar și de recuperare a operelor clasice. La începutul anilor 2000 a făcut parte din grupul Ecco, în calitate de membru fondator. Din 2006 este prezent alături de Alina Tudor –  grupul focAR – în câteva proiecte de mare anvergură. În perioada 2019-2021 a expus alături de comunitatea artistica STUP. Alături de Vlad Albu și Sabina Suru, este artist în rezidență la Galeria 2/3 în cadrul proiectului „O copie mecanică”.

 

Spune-ne mai întâi puțin despre tine și despre practica ta. Când și cum a apărut fotografia în poveste?

M-am născut și dezvoltat în București, făcând parte din acea generatie care a asimilat conștient cam toate perioadele care au marcat România în ultimii 40 de ani. Nu știu dacă este un privilegiu sau doar un detaliu, dar simt că toate aceste schimbări au marcat evoluția mea și implicit modul de gândire și proiectele artistice.

Atracția către fotografie a apărut prin anii ’80 când eram fascinat de reviste, almanahuri și de imaginile din ele! Datorită hârtiei de proastă calitate, imaginile arătau prăfuite și aveau un aer “de vechi” deși publicația era nouă. De aici a început interesul, ce a urmat după aceea a fost de fapt un drum al căutărilor și al documentării până când s-a concretizat într-un limbaj propriu, de artist.

2/3 galeria desfășoară luna aceasta proiectul numit „O copie mecanică”, din care faci parte. Când a apărut viziunea asupra acestui demers, o cameră obscură/instalație experimentală, dar în același timp și un atelier de creație? 

Este interesant de sondat acest aspect, deorece proiectul acesta s-a cristalizat exact într-un moment în care mi-am propus să ofer experimentului un alt loc în procesul de lucru. Aș spune că întâlnirea cu Claudia Retegan a fost parte din această etapă. Spre sfârșitul primăverii ne-am întâlnit la un eveniment și am discutat despre posibilitatea transformării atelierului în cameră obscură și instalație, în același timp. Ea își dorea ca galeria ei să se transforme în cameră obscură iar eu îmi doream să experimentez pinhole doar ca și deschidere. Și atunci de la un simplu dialog, am trecut la fapte și acum, iată-ne aici! Personal îmi place ideea de laborator și de spațiu închis care este, de fapt, deschis. Publicului, evident!

Vei fi la 2/3 galeria între 3 și 12 noiembrie. Explică-ne mai mult despre intervenția ta acolo. La ce să se aștepte publicul?

Eu lucrez deja de câțiva ani cu fotografia analog, dar și cu instalația și asamblajul. Îmi place să juxtapun fotografia altor elemente care să o pună și mai mult în valoare. Cam asta voi face în aceste zile de rezideță la 2/3 galeria.

Am gândit un plan de lucru bazat pe cercetare, experiment dar și concept. Mă voi juca cu diafragma, cu momentul, dar și cu timpul de expunere. Și chiar dacă în fața galeriei există aceeași imagine pe care să o proiectez, asta nu mă descurajează deloc! Dimpotrivă, mă stimulează și îmi oferă contextual potrivit pentru a experimenta.

De asemenea, parte din acest proiect sunt și materialele pe care le voi folosi și care vor susține demersul experimental prin faptul că unele sunt expirate și vor raspunde diferit. Asadar, voi folosi în cadrul acestui proiect atât soluții, cât și hârtie foto expirate alături de celalalte materiale.

La ce să se aștepte publicul? Mai degrabă aș puncta la ce să nu se aștepte. În primul rând nu va exista o imagine clasică, și in al doilea rând o imagine reală. Să nu uităm că expunerea pinhole este o imagine in negative, deci pe hârtie vor vedea o imagine ca pe filmul foto. Și cred că asta este o experiență foarte interesantă!

Expoziția se bazează foarte mult și pe interacțiunea cu vizitatorii, care pot vedea în timp real intervenția ta. Ce speri să câștigi, ca artist vizual, din această interacțiune directă cu publicul?

Intrucât nu sunt la prima interacțiune directă cu publicul și am ceva experiență în zona aceasta, pot spune că acest tip de repercusiune este benefică oricărui artist. Pentru că îți oferă un dialog cu privitorul pe care eu îl găsesc un schimb echitabil: artistul împărtășește informații și experiența lui directă privitorului, cel din urmă oferă feedback și înțelegerea proprie autorului.

De câțiva ani în fiecare vară transform diverse locuri în cameră obscură. Ca și exemplu, anul trecut am transformat un dulap de haine în cameră obscură. Acum doi ani, undeva în Moldova, am organizat camera obscură într-un beci săpat în pământ. Cum spuneam, îmi place ideea de laborator, pentru mine vine ca o completare a direcției artistice pe care o parcurg de câțiva ani. Oriunde am lucrat cu publicul, acesta a fost fascinat de hârtia albă care își arată imaginea după ce este scufundată în revelator. Si după atâția ani, recunosc că și pe mine mă mai fascinează încă, este momentul acela de supriză și de confirmare, în același timp.

Revenind la proiectul acesta, sunt convins că va fi și mai captivant pentru public, pentru că imaginea va fi expusă direct pe hârtie, fără aparatul de mărit.

Ce rol crezi că joacă fotografia în arta contemporană românească? Unde ne situăm față de scena internațională?

In ultima perioada fotografia a devenit parte din arta contemporană româneasca. Fiecare artist și manager de galerie în felul său și-a adus contribuția la acest statut despre care vorbim astăzi. În ultimile 2 decenii fotografia a fost foarte versatilă, s-a dezvoltat și transformat în funcție de cerințele societății. A fost o luptă interesant de urmărit, deja avem nume importante în acest domeniu.

În ceea ce privește poziția în mediul internațional, cred în continuare că suferim la capitolul educație plastică și financiară. Consider că idei și proiecte există, ramân însă la stadiul de concept și propunere din lipsa susținerii financiare. Sau cele care totuși ies la lumină, se întâmplă din bani aduși de acasă (artist și galerist) sau prin cele câteva finanțări de la stat, dar care sunt și putine, și mici. Însă în tot acest context arta contemporană româneasca este vizibilă și se poate expune în orice loc din lumea asta. Avem artiști internaționali, ceea ce înainte de anul 2007, când Romania intra in UE, era doar un deziderat, se vehiculau doar câteva nume.

Care sunt planurile pentru 2022? Ne poți spune un proiect la care lucrezi?

Anul este aproape la final, asșdar mă voi întoarce în studiou unde voi reașeza idei și schițe aflate în lucru, le voi pregăti pentru noi proiecte.

De asemenea, voi lucra pe un proiect pe care îl dezvolt de 3 ani deja. În fiecare vară îmi creez o stare și plec vreo două-trei săptămâni undeva unde mă izolez, nu am semnal la telefon și rup legăturile cu orașul și civilizația. Acest proiect l-am numit “rezidența de artă de unul singur” și este de tipul de întâlnire cu tine însuți. Eu îmi impun tema, limitele, uneltele și timpul. Anul acesta am lucrat pe tema “lume pleacă – lume vine”, un joc de cuvinte în legătură cu ultimile evenimente, dar și o radiografie personală pe acest subiect. Încă nu mi-am developat filmele, deci abia aștept să ajung în laborator și să “mă joc” cu expunerile.

Post a Comment