Simion Cernica: „Sunt pentru circularea fără granițe a ideilor, ideal și a cetățenilor, pentru „pendularea” artistului între lumi”
Simion Cernica (n. București) trăiește și lucrează în Los Angeles din 2011. Și-a început cariera axat pe medii ca fotografia, pictura, arta video/moving images, instalația de artă, performance. De-a lungul anilor, a ajuns să lucreze cu o varietate largă de medii, alese după posibilitatea de a-și exprima poziția conceptuală și explorarea formală. În prezent, pe lângă toate aceste direcții, a revenit și la o practică de studio bazată în principal pe pictură. El a deschis pe 13 ianuarie actualul sezon la The H Gallery (Calea Victoriei 109), cu „Unplugged Cave”, o expoziție cu lucrări recente, incluzând pictură, lucrări pe hârtie, sculptura, obiect/ instalație, și pe care o puteți vizita până pe 16 martie.
Povestește-ne puțin despre conceptul din spatele expoziției tale de la The H Gallery
Conceptul s-a vrut demascat încă din titlul expoziției, chiar dacă titlul conține de fapt o contradicție. Acum ideea de cave/ peșteră, ca refugiu (creativ) al artistului, de rezistență, de cabană izolată a filozofului, de construcție mentală, de călătorie culturală (în trecut), dar cu posibilitățile prezentului etc., mă bântuie de mult timp. Mă opresc aici și vă invit sa mergeți la expoziție. Parcurgeți (eventual) și textul de sală, care este o introducere liberă, făcută pentru public, de autoarea textului (n.r. Tea Vindt, curatoare la the H Gallery), pornind de la discuțiile pe care le-a avut cu mine. Altfel, titlul e și o invitație la “enter the (art) cave, unplug yourself!”: intră într-un spațiu coregrafiat, cu artă recentă, făcută de un artist în viață. Treci prin peștera mea, poate ajungi în peștera ta, cu telefonul pus pe silent.
Așa cum vedem și în „Unplugged cave”, practica ta artistică presupune folosirea unor tehnici și medii diverse, printre care pictură, sculptură, instalație, ready-made. De care dintre aceste medii te simți mai aproape în exprimarea conceptelor pe care le investighezi?
Pentru mine, cel puțin pană acum, folosirea mediilor a ținut de adaptare, voit restrictivă, dar și eliberatoare. După cum știm, “the medium is the message”. Altfel, încerc să decodez fiecare mediu, să-l folosesc ca suport specific, fiecare la ce poate fi potrivit pentru nevoile mele. Bineînțeles că fiecare mediu vine cu costurile specifice de producție, iar la bugete nu am stat bine niciodată, atât ca artist născut periferic, dar și ca nou artist/cetățean american. Pictura e în continuare cel mai intens și intim mediu, mergând spre performance, fotografie și video, până la ready-made, sau instalație, folosite specific pentru accesibilitatea sau flexibilitatea lor conceptuală. Astfel, cum folosești mediul, etica intimă a artistului, e foarte important pentru mine. Apropo, mediul interviului l-am folosit mai rar.
Lucrările tale propun și o problematizare a locului, o întâlnire și dialogare a locurilor, încălcare a granițelor, o pendulare între spații a eului. Care este relația ta cu spațiul?
Da, o problematizare asumată a locurilor, a spațiului cultural. Să știi să absorbi energiile socio-politice și culturale ale „locului”, să procesezi critic contextul. Fără sa fiu cinic, cu termenul de „eu” nu vreau să mai operez. La fel încerc sa mă țin cât mai departe și de capcanele identitare ale eului, de eul ca produs cultural.
Sunt pentru circularea fără granițe a ideilor, ideal și a cetățenilor, pentru „pendularea” artistului între lumi, dar să fie cât mai etică, nu doar „turism cultural”, că avem destulă globalizare și circulație internațională de mărfuri vândute drept artă. Arta mea vreau să funcționeze și specific, dar mai ales universal. Însă ce ne facem când locul (țara) nu ține cont de artist, și nici de cei mai mulți cetățeni ai săi, decât dacă pot fi de folos sistemului.
Revenind la expoziție, lucrarea “Sleeping PC with a (Romanian) Muse” e făcută pentru a fi arătată la București. Chiar dacă pare ușor de citit la prima vedere, este și acel Brâncuși, acel simbol național, adus acasă. Sau „luat de pe net” putem spune, fiind o copie fidelă, executată după imagini și detalii adunate din surse online. Apple-ul vintage (obsolete), a ajuns parte din lucrare și ca o notă biografică, a fost PC-ul artistului, cumpărat second hand, pe vremea când România nu avea încă cel mai iute internet din EU și nici muzeu național de artă contemporană. Totodată e și întâlnirea unui obiect cultural, un masterpiece, cu alt obiect de consum „cult”, un secol mai târziu, când tehnic, putem multiplica și transporta digital, masterpiece-urile trecutului.
Din 2011 trăiești și lucrezi în Los Angeles. Ce a rămas și ce s-a adăugat în arta ta odată cu această schimbare?
Continuând discuția începută cu locurile/spațiile, mutarea la Los Angeles mi-a aglomerat aparatul critic, procesele și practica artistică. M-a forțat să mă extind, să-mi întind antenele. Ceea ce și căutam. Bineînțeles că a venit și cu noi “challenges”, noi practici de supraviețuire, de integrare, de “cultural clash”, dar care simt că au adăugat complexitatea căutată a practicii mele. California este un loc și o țară,în care mă interesa să ajung, să pot trăi și funcționa ca artist.
Acum în SUA sunt, din nou, un artist est-european, care vine dintr-un spațiu care nu mai e acolo demult de interes cultural, sau comercial, iar în România se pare că-s un artist care nu mai e local, nu mai sunt de-al lor, mai nou sunt exotic.
Ne poți spune unde îți vom putea vedea lucrările anul acesta? Care va fi următorul concept pe care vrei să îl aduci publicului spre reflecție?
Proiectele mele de viitor sunt fluide, le țin la decantat, până apare o posibilitate de materializare. Deocamdată știu că urmează o expoziție de grup în California și alta în România. Dar caut mereu, selectiv, challenges! Însă conceptele și materia sunt mereu în lucru în studiou, în laptop, în peștera mea laborator. Un fir comun între conceptele de lucru e să pot face artă actuală, venită din intensitățile mele și ale lumii în timpul prezent, orientată cumva și spre viitorul nesigur al speciei.