
Teona Toderel: „O lucrare de artă are tot atâtea interpretări câți oameni interacționează cu ea”
Teona Toderel este o artistă, pictoriță, voce a noii generații de change-makers în scenă artistică a României, care prin intermediul creației ei reduce viața la esența ei – sentimentul.
Cum a început călătoria ta către stilul artistic realist pe care îl ai acum?
Da, cred că este oarecum o ramură realistă sau poate un realism magic cu accente suprarealiste, sau cum îmi place să spun – “teonism”. Am căutat inițial ca și imagine, apoi ca și concept, ceva ce nu am găsit în albumele de artă sau în orice alt curent/stil artistic, dar care este totuși obișnuit, familiar și în același timp distant. Aproape că treci cu vederea pentru că parcă ai mai vazut undeva, vreau să exprim acest sentiment familiar, care totuși nu se încadrează într-un stil anume.
Mă fascinează călătoriile și spațiul în care ne desfășurăm activitatea cotidiană. De exemplu metropola. Contrastul dintre ce este și ceea ce ne-am dori să fie. Sunt interesată de elementele de contrast între natural și artificial. O vacanță în oraș, o vacanță fără să pleci neapărat în vacanță – poate fi văzută ca o acceptare a spațiului uneori ostil, betonat, în care apare elementul natural, apa, unul dintre factorii primordiali pentru viață.
Acum că știm mai multe despre background-ul artei tale să vorbim puțin de primul layer al ei – ce simte publicul. Care crezi că este sentimentul predominant pe care îl percepe publicul atunci când vede arta ta?
De multe ori ceea ce poate artistul face inconștient sau instinctiv, publicul conștientizează, descrie și definește, foarte aproape de ceea ce a vrut artistul să transimită și uneori chiar mai bine. Cât despre publicul meu, îmi aduc aminte la vernisaj cineva mi-a spus că a petrecut mai bine de jumătate de oră în fața unui tablou de al meu. Altcineva mi-a spus că i-a trecut durerea de cap privind tablourile. Faptul că sunt melancolice sau chiar romantice, a făcut-o să își aducă aminte de momentul în care s-a îndrăgostit. E superb. Cred că plutește un aer de iubire în arta mea. La modul cel mai serios. Sigur că o lucrare de artă are tot atâtea interpretări câți oameni interacționează cu ea. În general sentimentul predominant este acela de liniște, contemplare, echilibru – asta fiind ceea îmi doresc să transmit.
În multe opere de-ale tale se regăsește apa. Ce semnificație are pentru tine? Este un element cu care relationezi în mod firesc?
Apa apare ca pretext de distorsionare a realității, ca o subiectivitate intrinsecă referitoare la ceea ce putem percepe prin acel filtru personal, dar totodată și ca element purificator, o energie nesecată care poate fi benefică, dar si destructivă. Momentan, mă interesează efectul magic al luminii artificiale din oraș accentuat de apa care reflectă și distorsionează. Elementele naturale contradictorii – ploaia dintr-un cer senin, acestea fiind intermediate de un ecran invizibil.
Povestește-ne puțin despre expozițiile tale.
Prima expoziție personală a fost la Tg- Mureș la camera K’arte (curator Eliodor Moldovan) in 2020, apoi la 3gHub și apoi expoziții de grup la galeriile UAP – Tg-Mureș, la saloanele de iarnă, coordonate de doamna Mana Bucur.
Am fost prezentă cu o lucrare care aparține colecției doamnei Mariana Florescu, în cadrul evenimentului Bienala Albastră de la Brașov. La Cluj – Napoca, am participat la o expoziție de grup „Towards a Shared Vision”, curator Mihai Zgondoiu și coordonator de proiect Florin Ștefan la Centrul de interes, 2023. Alte expoziții de grup si foarte dragi mie au avut loc la București (la galeria Kulterra), Monaco, la Roma și la Barcelona. Apoi o expoziție personală în 2022, “I’m Like a Drop of Water on a Rock”, ce a avut loc la galeria Kulterra din București, care pentru mine a fost o experiență de neuitat.
Bun. Am trecut în revistă trecutul, prezentul, ne mai rămâne viitorul. Spune-ne un pic despre ce ne pregătești în viitorul apropiat.
În viitorul apropiat, mai exact pe 29 mai – 4 iunie va avea loc MoBU, primul târg internațional de artă din România la București, care este anul acesta deja la a doua ediție, la care voi participa și eu cu lucrări. Este un eveniment important atât pentru artă, artiști, colecționari cât și pentru publicul consumator de artă din Romania și nu numai. Urmează alte evenimente la care voi participa anul acesta, in afară, dar mai ales în țară. Probabil către sfârșitul anului, voi avea o expoziție personală în București, la galeria Kulterra.