TOP

Toma Hurduc: „Cred că fotografia are și rolul de a provoca reacții, dar nu doar la nivelul privitorului care privește o imagine, ci și din partea celor fotografiați”

Toma Hurduc este un tanar fotograf independent ce captureaza momente confortabile sau inconfortabile din viata zilnică a sa și a oamenilor din jurul său. Prima sa expoziție, “Backseat Taxi Napping” , poate fi văzută la galeria „Is this art?” de pe Popa Tatu 68.

Există vreo fotografie sau o serie de fotografii care a fost un soi de “turning point” în cariera ta?

Nu cred neapărat că vreo imagine făcută de mine a fost un turning point în parcursul meu ca fotograf. În schimb, cred cu tărie că a avea aparatul mereu cu mine a fost un turning point. Având siguranța asta, că mereu pot să-mi iau o notiță vizuală, să păstrez orice moment pentru mine, m-a făcut să înțeleg foarte bine motivele, temele, subiectele de care sunt atras, dincolo de cele de suprafață, evidente. Mi se pare că momentele, în general, dar cu precădere în genul de fotografie pe care-l fac eu, nu apar când le cauți. Am ieșit sute de zile dornic să dau peste ceva interesant și m-am întors acasă cu zero fotografii. Totodată, am ieșit să-mi fac cumpărăturile și am făcut unele dintre cele mai dragi fotografii pe care le am. De asta cred că acest lucru e un soi de turning point, pentru că e posibil ca momentele astea mici, trecătoare, care se întâmplă când nu te aștepți, să fie descriptive pentru stilul meu de fotografiere.

Cum rămâi prezent atunci când trebuie să prinzi un moment? Mai ales acum într-o lume care în general se simte grăbită și distrasă.

Cel puțin în cazul meu, nu sunt chiar mindful când fotografiez ceva care se întâmplă în fața mea. Uneori reușesc să intuiesc care e momentul oportun pentru declanșarea aparatului, dar nu e nimic conștient, Cred că are legătură, într-o măsură, și cu un rush de adrenalină. Lumea asta grăbită și veșnic preocupată este o chestiune foarte prezentă în jurul nostru, care mă necăjește tare și care este și motivul principal al proiectului la care lucrez acum. În acest caz, îmi place schimbul de energie dintre subiecții mei și mine. Cred că fotografia are și rolul de a provoca reacții, dar nu doar la nivelul privitorului care privește o imagine, ci și din partea celor fotografiați, care apar în imagine. Fotografierea străinilor, grăbiți, supărați și nervoși e mecanismul meu de apărare împotriva acelorași probleme.

Fotografiile tale sunt majoritar alb-negru. Ce îți dorești să transmită? Dacă totuși ar avea o singură culoare, ce culoare ar descrie perfect vibe-ul lor?

Nu mi-am pus întrebarea ‘’ce vreau să transmită fotografiile mele alb-negru’’ când am început să fotografiez monocrom. A fost mai mult o reacție, o nevoie de a lucra așa. Îmi plac momentele încărcate, vizual și simbolic. Îmi place să stau aproape de subiect și să folosesc blitzul. Îmi place să văd cum pot să mă joc cu redarea realității. Cred că culorile ar perturba acest fir narativ al fotografiilor mele. Totuși, acum lucrez și la un proiect color.

Cred că roșu, sângeriu. E singura culoare care cred că s-ar potrivi lângă marea majoritate a imaginilor mele.

Povestește-ne despre expoziția BACKSEAT TAXI NAPPING. Cum a fost procesul de creație?

La fel, proiectul Backseat Taxi Napping a venit ca o nevoie sau o reacție la cele din jurul meu. Evenimentele s-au petrecut atât de repede în ultimii ani, oamenii au venit și au pleca și stările au oscilat dintr-o extremă în cealaltă. Factorii aceștia nu mi-au dat timp să procesez și să înțeleg prea mare lucru din perioada asta. Concret, am documentat fotografic viețile prietenilor și membrilor care aparțin comunităților din care fac parte și eu. Cred că trebuie păstrată o evidență a vieții private, dacă vrei, cu atât mai mult cu cât foarte mulți oameni nu au acces la această viață ,,de noapte’’, în care se desenează trenuri, se cântă punk sau se petrece sportiv.
Totuși, proiectul are și un substrat introspectiv, pentru că funcționează ca un jurnal pentru mine. Aceste crâmpeie, frânturi de momente sunt înregistrate, așa cum le-am văzut eu și au ca scop studiul lor ulterior. Din 2018, de când fotografiez pentru acest proiect, am revenit de numeroase ori asupra imaginilor, ca să înțeleg ce am simțit într-un anume moment al vieții, ce m-a atras, ce am vrut să păstrez și ce am vrut să omit. Prin selecția de imagini am vrut să redau all the highs and lows, all the wins and fails, all the in-betweens.
Am declanșat de fiecare dată când am simțit nevoia, nu m-am gândit vreun pic ,,ah, asta va merge super bine în proiectul meu de fotografie documentară’’ și am adunat mult prea multe imagini, ce vedeți acum în expoziție e un teaser, somehow. Urmează cartea, unde toate temele și motivele abordate vor fi elaborate și detaliate mai departe, cred că doar așa pot să ,,scot din mine’’ acest proiect.

Ce pregătești în viitor?

Cum spuneam, prima pe listă este cartea, adică selecția mai mare dintre fotografiile proiectului Backseat Taxi Napping. Doar așa pot publica unele imagini pe care le am.

Lucrez la alte două proiecte long-term de fotografie documentară și tocmai ce am fost selectat pentru un mentorship despre care (încă) nu pot vorbi, dar care mi-a dat foarte multă încredere în mine. Lucrez, ca director de imagine, și la un lungmetraj, îmi place să mă joc și așa.

Post a Comment