Expoziția „Schimbul patru” a artistului Emanuel Borcescu, s-a deschis în data de 19 februarie la Galeria Scemtovici & Benowitz. Curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu, expoziția prezintă creații din perioada 2017-2023: pictură în ulei, desen în cărbune, o intervenție murală – un desen in situ, precum și o arhivă de fotografie realizată în decursul a peste 10 ani. Propagarta a realizat un interviu cu artistul și curatoarea, care ne-au spus mai multe despre tema industriilor părăsite, explorată expresiv în lucrări, dar și despre culisele organizării expoziției și începutul colaborării lor îndelungate. 

Expoziția poate fi văzută până în data de 23 februarie 2024.

 „Schimbul patru” ne aduce în atenție o lume uitată de mulți, parcă un vestigiu al veacului trecut: industria, în forma ei materială, brută. Care este legătura personală , motivul care v-a îndemnat să cercetați artistic această arie a activității umane?

EB: Am copilărit într-un oraș care avea o industrie destul de dezvoltată, Râmnicu Sărat. Treceam des prin așa zisa „Zona industrială”, lipită de oraș. Probabil că a lăsat în memoria mea, încă de atunci, niște forme iconice. După ’90, în anii de gimnaziu, nu am apucat să urmăresc cum se dezintegrează totul, fără nici un plan, în orașul natal. Am observat asta în anii 2000 și în orașul meu, și în alte orașe. De prin 2006, m-am tot lovit de diverse ruine de situri industriale, hale, clădiri civile, pur și simplu, așa începea să arate peisajul autohton. Oamenii au început să se obișnuiască, încet-încet, cu acest relicvariu, iar, în prezent, a devenit matricea în care ne mișcăm. Primele reacții în desenul meu au fost în 2006, în studiourile din Molière ale TVR (deși nu aparținea industriei). Acolo am descoperit o ruină aproape suprarealistă, care m-a impresionat profund, fără acoperiș, stratul de găinaț acoperea totul în cruste de câțiva centimetri, părea vernis-ul dat peste tot pentru vitrifiere. Instalația derizoriului era completă. Din 2010, am început să documentez constant zone ca Petroșani, Faur Poarta 4, halele-ateliere de pe strada Țițeica, fabrica IMGB, platforma Pipera etc. Mă interesa și forma ruinei, dar și forma din interior a frezelor, strungurilor, a diverselor mașini-relicvă. Toate au căpătat, în timp, mai ales datorită desenului și picturii, o formă sintetizată, aproape abstractă. Cred că scoaterea lor la suprafață reprezintă modalitatea mea de conviețuire cu istoria recentă.

Imagine din expoziția Schimbul patru. Prin amabilitatea galeriei

Cum a început colaborarea cu Raluca Ilaria Demetrescu, curatoarea expoziției care se poate vedea acum la Scemtovici & Benowitz Gallery? Este primul astfel de proiect la care lucrați în această formulă?

RID: La dorința lui Emanuel Borcescu voi răspunde eu la această întrebare, la fel ca la cea de la finalul interviului.
Când Emanuel Borcescu mi-a prezentat proiectul său “Schimbul patru” (care pe atunci încă nu avea nume) pe mine m-a încântat și convins imediat. În lucrările acestea se regăsește o formă de nostalgie, fascinație față de rămășițele activității umane, ruinele industriei românești care bântuie imaginarul colectiv și vorbesc despre neputințele noastre. Am prezentat coordonatorilor galeriei Scemtovici & Benowitz, cu care lucrez în calitate de curatoare, acest proiect și pe Emanuel Borcescu, iar ei, înțelegând potențialul creativ și puterea picturilor și desenelor artistului de a captiva privirea, s-au bucurat de colaborare. Galeria Scemtovici & Benowitz, deși tânără, abia ce a sărbătorit un an, e un spațiu cultural foarte dinamic, prezent la minut în spațiul artistic românesc. Discursul lor este acela de a include artiști din toate orizonturile, de toate vârstele, emergenți, consacrați și chiar dispăruți dintre noi.
De Emanuel mă leagă o colaborare mai veche. A expus în 2011 LA ALERT Studio Artist run-Spaceul pe care îl coordonez eu împreună cu doi colegi artiști. Atunci a prezentat o instalație complexă de artă cu o componentă științifică care a avut un ecou puternic în vremea respectivă. L-am invitat apoi, în ultimii ani, să participe în câteva expoziții pe care le-am curatoriat sau organizat eu: “Supereroi, antieroi / Tendințe în arta contemporană românească” la Art Safari, “Homo homini rattus est / Șobolani și oameni” la ALERT Studio, “Bombe și oameni / Artişti uniți împotriva războiului” la Carol 53. I-am propus lui Emanuel să participe la aceste expoziții cu teme diferite una de de cealaltă dar având fiecare puternică componentă antropologică, pentru că, artist versatil fiind, avea lucrări pe fiecare subiect despre care a fost vorba.
Vă așteptăm la galeria Scemtovici & Benowitz (str. Jean Louis Calderon 34) să vizitați expoziția “Schimbul patru” și să intrați în atmosfera pe care o creează spațiile casei – o vilă din anii ’30, restaurată recent pentru a găzdui o galerie de artă contemporană.

Imagine din expoziția Schimbul patru. Prin amabilitatea galeriei

Deși nu se văd oameni în picturile expuse, prezența umană este parcă inerentă acestor peisaje industriale de interior. Unde au plecat oamenii care stăpâneau aceste articole industriale? Către ce se îndreaptă atenția lor acum?

EB: Aceste ruine cuprind simbolic și destinul oamenilor care le-au folosit și au fost constrânși de istorie să le abandoneze. Tema principală a expoziției este metabolizarea de către mine a acelor forme ale apusului unei perioade și crearea unui limbaj de semne, scrieri, bântuite de vernacularul postindustrial.

Imagine din expoziția Schimbul patru. Prin amabilitatea galeriei

Care este relația dintre uleiuri, desene și fotografii? Cât de mult a cântărit fotografia, mai ales, la realizarea acestui proiect?

EB: Fotografia a reprezentat, în faza de început, documentarea spontană, in situ. Unele fotografii sunt mișcate, toate fiind neestetizate/neprelucrate cromatic sau în alt fel. Desenele în carbune, pe perete și pe hârtie, intervin în proces ca o înțelegere a formelor până la sintetizarea lor în prima serie de picturi, urmată de seria formelor abstracte, a semnelor în lucrările recente. ‎

Care e ideea pe care ați vrea să o asimileze publicul expoziției, în special cel tânăr?

RID: Deși subiectul abordat de Emanuel Borcescu în “Schimbul patru” vorbește răspicat, printr-un figurativ tip peisaj și natură statică, ba chiar “portret” de obiect, dar și reinterpretări despre ceea ce se vede: ruine și melancolia cuprinsă între rămășițe și ochiul nostru, publicul ar trebui să privească înainte de orice, obiectul artistic și să priceapă regulile după care se “citește” arta. Apoi, tinerii mai ales, ar putea să învețe cercetând aceste lucrări, care a fost contextul social, politic antropologic din istoria recentă a României și care a dus la construcția unei industrii puternice, agresive chiar pe care apoi, neputința noastră a falimentat-o, distrus-o. Întrebarea pe care să și-o pună ar fi: cum se reflectă în artă la un nivel universal dar și în localul nostru contemporan, istoria, economia, valorile sociale?!

Imagine din expoziția Schimbul patru. Prin amabilitatea galeriei

Imagine din expoziția Schimbul patru. Prin amabilitatea galeriei

Imagine din expoziția Schimbul patru. Prin amabilitatea galeriei