• No products in the cart.
TOP

Roxana Dragu: „Când ai la conducere oameni care nu au călcat niciodată într-o galerie de artă, sigur că este firesc să te trezești cu proiecte de lege, ordonanțe, taxe și impozite care mai de care mai abracadabrante”

Propagarta a stat de vorbă cu Roxana Dragu despre subiectele care animă acum scena artei contemporane de la noi, precum și despre planurile pe care le are Mobius Gallery pentru restul anului 2022.

Am observat la mai multe galerii de la noi tendința de a ieși din spațiul propriu de expunere, fie că este vorba despre colaborări sau adevărate extinderi. Ce urmează pentru Mobius în restul anului 2022?

E o întrebare la care mi-aș fi dorit să pot da un răspuns complet, însă cu toată incertitudinea care domnește peste lume acum, e greu de formulat așa ceva… Pe de altă parte, această stare de incertitudine se transformă deja într-un status quo – din pandemie, ne-am trezit cu un război monstruos la granița cu țara noastră. Așa că facem slalom printre acești cavaleri ai apocalipsei și sperăm să nu apară mai mulți – deși sunt slabe șansele să nu dăm piept și cu ceilalți, dat fiind că se creează un efect de domino. Adică, uite, ne pregăteam să evaluăm proporțiile crizei economice provocate de Covid-19, când colo, stai puțin că se poate și mai rău, criza poate fi mult mai adâncă dacă se adaugă un război un ecuație. Deci, e în mod cert o perioadă complicată, în care este greu să faci proiecții pe termen mediu și lung și în care e complicat să rămâi focusat pe conținutul pe care îl creezi – deși această capacitate de a rămâne concentrat pe ce faci este singura salvare pe care o avem. Ai observat bine tendința galeriilor de a ieși din spațiul propriu de expunere – și poate e un gest firesc acesta, ca o formă de căutare a unor noi expresii, într-un moment în care lipsa privitorului
punea sub semnul întrebării sensul gestului expozițional. Cred că este un efect al contextului în care ne-am aflat din 2020 și până în prezent. Și poate e unul dintre puținele efecte pozitive ale acestei perioade, faptul că oamenii au fost forțați să se reinventeze cumva, să îsi redefinească stilul de lucru și să găsească astfel mai rapid soluții la niște probleme apărute peste noapte.

Comunicăm și colaborăm mai bine poate și pentru că perioada asta ne-a învățat cât de conectați suntem unii de ceilalți. În plus, mă gândesc că ne-am mai maturizat și noi, începem să înțelegem că ceea ce facem nu este despre noi sau nu doar despre noi. O galerie nu este un simplu business, la fel cum un muzeu nu este o simplă instituție de stat.

Pentru Mobius perioada aceasta a însemnat în mod cert o schimbare de perspectivă și o cristalizare a ideii pe care am avut-o la începuturi și de care uneori recunosc că m-am îndepărtat. Mi-am dorit foarte mult ca galeria să evolueze ca un spațiu de manifestare a unor minți cu viziune, capabile să dezvolte narațiuni coerente, să creeze conținut de impact, să ofere o experiență publicului, în fine, nu știu cât am reușit până acum să o facem, dar cu certitudine ne străduim în direcția asta. Ei, și cumva perioada asta a creat această posibilitate de schimbare a perspectivei, care a fost foarte benefică și pe care o datorez în mare parte partenerei mele și artiștilor. Anul acesta, programul Mobius este extrem de încărcat și cred că aș plictisi oamenii dacă aș intra în prea multe detalii sau dacă aș începe să listez acum titluri din agendă. Pe scurt, dacă omenirea nu va intra în vreun performance suicidal, noi vă așteptăm la expoziții tari și super-tari. Ca de obicei.

Am văzut că pregătiți o expoziție personală Roman Tolici. Când se va deschide și care este povestea noilor lucrări?

Da, iată că a venit și momentul ăsta. Chiar mă gândeam că anul acesta facem șapte ani de când am deschis galeria (aoleu, cam îmbătrânim deja! Noroc că arta rămâne!), da, și în ăștia șapte ani am făcut doar două expoziții cu Tolici. Anul acesta, în noiembrie…. Pe scurt, seria cuprinde lucrări create în ultimii 3-4 ani, care sunt ca niște stop-cadre ale acestui prezent-continuu în care ne aflăm, un prezent-continuu acoperit de pelicula rutinei într-o așa măsură încât trecem prin el și pe lângă el, fără să-l observăm. Tragedia e că deși suntem conștienți de această peliculă a obișnuinței, rareori se întâmplă să trăim în prezentul continuu la modul conștient. De altfel, această trăire în prezent este caracteristică perioadei copilăriei. Apoi, treptat, pierdem această stare. De cele mai multe ori, în zilele noastre, e nevoie de o decizie rațională pentru a trăi prezentul – practicăm mindfulness, facem terapie și dezvoltare personală, formulăm teorii, pe scurt, experimentăm la diferite niveluri actul de a fi conștient. Există însă și momente de grație, în care devenim conștienți fără un impuls de acest gen. Pur și simplu se întâmplă. Și atunci lumea ni se dezvăluie altfel – culorile sunt mai saturate, sunetele mai clare, până și olfactiv simțim amprenta acelui loc, în acel moment determinat. Impresia pe care mi-au lăsat-o lucrările lui Roman, din această perioadă, este că ele surprind aceste momente de grație. De aceea cred au un efect proustian. Îți dau o senzație de deja vu, dincolo de codul vizual, îți dau senzația că ai trăit acolo, fix în acel moment, în acel anotimp, în care culorile aveau fix acea saturație. Restul ecuației se completează de la sine, de către fiecare dintre noi în parte. Mi se pare interesant – și chiar vreau să văd cum evoluează în continuare seria, pentru că nu este încă finalizată – mi se pare deci interesant cum a glisat de la un deja vu personal, care provoacă individul la nivel de experiență intimă, sau mai bine zis personală, la un deja vu al experiențelor colective, care țin de repetitivitatea unor contexte istorice.

Ești membru AGACOR și te-ai implicat, alături de colegii tăi, în acțiunile pentru sprijinul refugiaților. Știm că au fost câteva săptămâni de haos, dar că v-ați mobilizat extraordinar. Cum pot fi artiștii ucraineni susținuți pe piața din România? Vom vedea lucrările lor în galerii?

Da, este absolut surprinzător cât de repede și bine ne-am coordonat. De fapt, nu exagerez când spun că am colaborat mai bine ca oricând. Nu știu dacă în zona profesională am văzut o asemenea mobilizare și adaptare la un ritm de lucru în atingerea unui scop comun, cum am văzut întâmplându-se acum, când ne-am unit eforturile pentru o cauză umană. Asta îmi dă speranță că și galeriștii sunt oameni. Revenind la subiect – da, lucrările artiștilor din Ucraina vor putea fi văzute în București. Chiar săptămâna aceasta, joi 14 aprilie – adică de #joidoi (o inițiativă comună galeriilor din București) Catinca Tăbăcaru Gallery deschide expoziția de grup State of Emergency, curatoriată de ucraineanca Lesia Kulchynska, în care sunt prezente lucrările a opt artiști din Ucraina.

Pe lângă asta, ne vor fi puse la dispoziție de către Euromedia, panouri digitale amplasate în București, pe care vor rula lucrări cu teme anti-război – o parte din lucrările acestea aparțin unor artiști ucrainieni. Mobius lucrează acum la crearea unei rezidențe pentru artista Julia Beliaeva, pe care urmează să o expunem în vara anului viitor. Pe Julia au întâlnit-o colegii mei din echipă, la Roma, și i-au remarcat lucrările. Mi-au trimis și mie link la pagina ei de Instagram și mi-a plăcut ce am văzut. Intenționam să iau legătura cu ea, dar până să apuc să deschid măcar o discuție, a început războiul. Așa am ajuns să o întâlnesc pe Julia în persoană, la București, în Piața Romană, unde m-a așteptat de mână cu fiul ei, Marc, de 6 ani, cu care fugise din Kiyv. Mi se pare cumva ciudat felul în care s-au legat lucrurile. Am stabilit să intre în programul expozițional de anul viitor…Mai departe, nu știu. O să vedem. O să ajutăm în continuare cum și cât putem.

Ești, bineînțeles, la curent cu proiectul de ordonanță care vrea să schimbe taxele impuse operatorilor economici din domeniul culturii. Galeriile sunt direct vizate de acest proiect de lege. Care este opinia ta despre aceste schimbări care par de neînțeles?

Dar nu sunt de neînțeles – când ai la conducere oameni care nu au nicio legătură, nu au efectiv habar de tine, de munca pe care o depui, nu au călcat niciodată într-o galerie, sigur că este firesc să te trezești cu astfel de proiecte de lege, ordonanțe, taxe și impozite care mai de care mai abracadabrante. Despre lipsa de habar a autorităților a vorbit și gestul de la începutul pandemiei când s-a pus în discuție ajutorul oferit domeniului cultural și – surpriză! – galeriile nu se încadrau nicăieri pentru că nu aveau ce număr de bilete să comunice. De ce? Pentru că în galerii accesul publicului este gratuit. Practic o galerie de artă este singura entitate culturală în care publicul are acces la un produs cultural fără să plătească un bilet. La fel și la evenimentele colaterale unei expoziții. Da, sigur, o galerie se susține din vânzarea lucrărilor de artă, pentru care de cele mai multe ori plătește producție, plătește o chirie pentru a le putea expune, plătește promovarea artiștilor, mă rog, și multe altele, că mi-e lehamite să mai enumăr și să mai justific. Și sincer, nu mai merge cu pretexte de genul – vai, nu știm care sunt nevoile din zonă. Se știe. S-au făcut tot felul de studii, în 2016, spre exemplu, s-au identificat problemele cu care se confruntă sectorul cultural pe fiecare capitol în parte într-un studiu inițiat cred de ARCUB – de la teatru și artele performative până la arta vizuală contemporană.

Bun, după ce au fost identificate problemele și nevoile, ghici ce? Nu s-a mai făcut nimic. Zero. Așa că ce opinie să am despre aceste schimbări? Statul român îngroapă România. Încet, dar sigur. Și în condițiile în care un război se desfășoară la granițele noastre, situația nu arată deloc bine – mă aștept să apară din ce în ce mai multe taxe și impozite, pentru ca Statul să aibă de unde-și hrăni mecanismul. Dar cum spuneam, ce așteptări să avem, cam cât de naivi ar trebui să fim ca să ne așteptăm la ceva bun de la un Stat care își bate joc de educație, unde e jale, își bate joc de sănătate, căci suntem țara spitalelor în care dacă nu arzi de viu, ești devorat de infecții nosocomiale, își bate joc de cultură – adică de tot ce este esențial pentru bunăstarea mentală, fizică și spirituală a unei națiuni.

Care sunt, din experiența ta, cele mai mari dificultăți pe care le întâmpină galeriile de artă în România?

În primul rând, spațiile reprezintă o mare problemă. Spațiile deschise, în care proprietarul să îți permită să găurești pereții, spații care să fie accesibile publicului și care să nu te sece de toate resursele financiare atunci când achiți chiria. Lipsește o infrastructură. Lipsește o legislație care să permită dezvoltarea unei piețe puternice – scutiri de taxe pentru colecționarii de artă și pentru companiile care susțin scena de artă contemporană.

Trebuie să existe, totuși, și lucruri bune la o piață de artă încă incipientă. Care sunt ele?

Da. Faptul că există. În rest, suntem suficient de nebuni să continuăm.

Post a Comment

X