Povestește-ne puțin despre cum ai plecat să studiezi peste hotare și întâlnirea ta cu artele spectacolului, performance-ul și artele vizuale.

Am plecat să studiez în Anglia, din clasa a-11-a, cu ajutorul unei burse. Bursa se numește HMC și eu am fost trimis la o școală numită St Bees, din Nordul Angliei, într-un sătuc. Acolo am avut și prima experiență propriu zisă cu artă spectacolului să zic. Eu de mic am avut tangențe cu arta, adică mai desenam, mâzgăleam, voiam să joc în reclame dar nu am făcut niciodată pasul spre ele până în acel moment. Iar când am plecat la liceu în Anglia, eu voiam să mă axez pe istorie sau economie, eu pe asta eram țintit. Dar, în Anglia, am avut posibilitatea să joc într-o scenetă a liceului și am zis de ce nu. Piesa a fost Aladin, iar eu am fost duhul, am jucat super prost aș zice, haha, dar e ok pentru că experiență aia a dat startul la tot ce a urmat.

Când am revenit în țară, am avut posibilitatea să merg la UNATC, la o prietenă de familie care e profesoară acolo, și să observ studenții din anul respectiv lucrând pentru examenul lor. Cât am stat acolo, acele 2-3 ore, tot ce m-am gândit era doar, cum aș juca eu scena asta, cum s-ar fi purtat personajul meu în situația aia, etc. Iar în momentul acela am zis, ok, tu vrei să faci actorie și îți place și asta o să faci.

Așa că timp de un an de zile, toată clasa a-12-a, eu făceam naveta săptămânal de la Onești la București, în fiecare weekend, că să joc într-o trupa de liceu numită Okaua. Și asta am făcut toată clasa a-12-a. Eu am vrut să fac actorie în afară, pentru că mă gândeam că mi-ar fi mai ușor să joc și să performez în UK decât în România. Știam că nu sunt atât de bun cât să întru la cursurile vocaționale de actorie de la Drama Schools, așa că am ales a două opțiune și cale, care insemna să faci o facultate de teatru sau drama și după să faci un master în actorie. Așa am ajuns să fac Drama, Theatre and Performance Art la Sussex University în Brighton, UK. În primul an de facultate încă eram chitit că vreau să fac actorie, așa că m-am înscris oriunde puneau scenete sau se juca. În anul ăla am jucat într-un musical, West Side Story și am fost Bernardo, în Metamophosis de Kafka am fost Gregor Samsa, deci am făcut câteva lucruri în anul respectiv. Dar, la sfârșit de an, am asistat la un performace care m-a dat pe spate și de unde a început curiozitatea mea pentru performance art. A fost un performance demențial, unde performerul m-a făcut să trec prin toate stările posibile: o iubeam, uram, mă enerva, mă distra, plângeam, etc. M-a făcut să simt tot și am rămas uimit, am zis cum de e posibil un perfomance să mă facă să simt toate acestea și să mă facă să-mi pun atâtea întrebări despre atâtea chestii. Iar de acolo a început startul și explorarea mea în performance art.

În timpul ultimilor 2 ani de studiu, m-am focusat mai mult pe durational performance art și pe anduranță, fiind interesat de acest aspect al timpului și a limitelor pe care pot să le împing sau testez prin aceste performance-uri. Deci timp de 2 ani asta am explorat, iar după, la sfârșitul facultății, am plecat cu un fel de rezidențiat artistic, timp de 6 satamani, la centrul Watermill din NY. Aici plecasem ca performance artist, unde am avut și două performance-uri în timpul celor 6 săptămâni petrecute acolo, a fost o experiență de vis și o experiență care mi-a schimbat traseul în artă aș zice. Deoarece în programul ăsta, veneau artiști de peste tot din lume, din diferite medii ale artei, am avut șansă să vorbesc cu ei despre atâtea subiecte, să văd cum lucrează ei, și pur și simplu să fiu înconjurat de experiența lor. A fost de vis sincer. La sfârșitul programului mi-am dat seama că eu defapt nu ar trebui să mă limitez doar la performance art, doar pentru că asta este ceea ce am studiat și unde am mai multă experiență și cunoștințe, și că eu ca artist am mai multe medii în care aș vrea să lucrez defapt și pe care aș vrea să le combin.

Și mi-am dat seama că eu defapt sunt artist multidisciplinar conceptual, asta înseamnă că la mine primează conceptul, iar după, mediul prin care expun acel concept este secundar. Adică, prima dată e ideea și după mă gândesc cum ar merge mai bine să prezint ideea, prin pictură, sculptură, performance art, să le combin sau ce și cum.

De aici a început drumul pe care sunt acum, adică acea experiență a fost punctul de unde mi-am dat seama defapt ce tip de artist sunt, cu ce medii vreau să lucrez și pe care vreau să le dezvolt și cu care vreau să experimentez. Și da, realizarea aceea mă determinat să vreau să fac un master în Fine Arts la Chelsea College of Arts în Londra, master pe care îl fac în momentul de față și de unde am avut atât de multe de învățat, chiar dacă s-a făcut în regim online și de la distanță.

Când ai descoperit „Legea lui Benford” și cum o aplici creațiilor tale?

Legea lui Benford am descoperit-o acum un an, când mă uităm pe Netflix la un serial numit Connected, iar într-unul dintre episoade, cred că se numea Digits era explicată legea această. Ce m-a făcut curios să citesc și să mă documentez mai bine despre ce înseamnă această lege a fost că mi se părea foarte wow cum o lege atât de simplă, este atât de prezența în viață noastră de zi cu zi și noi nu ne dăm seama. Adică, cum poți să aplici graficul la populația unor orașe sau cum poți să aplici graficul în muzică compusă de Mozart, Bach, etc și graficul să se respecte aproape în totalitate. Așa că am rămas uimit și am început să mă gândesc, ok, legea asta se aplică în muzică, în operele muzicale cele mai mari…mhh, cum ar fi dacă aș aplică-o și în artele vizuale, cum ar fi să o aplic în pictură de exemplu. Și așa a început totul.

În ultimul proiect, cel făcut la Strata Gallery „How many Heartbeats în a Footprint” am decis să aplic proporțiile legii în picturi, că să le ofer o baza stabilă, reală, lucrărilor. Deoarece nu știam cum o să arate picturile la sfârșit de performance, am vrut să nu las totul șansei și prin aplicarea legii în diferite feluri, să ofer această structura lucrărilor. De exemplu, am folosit legea că să obțîn cromatic gradientul pentru trei dintre lucrări. După am folosit legea ca să aflu în ce procent din lucrare să folosesc ce culoare. De exemplu, în prima lucrare „How many Hours to Become Human”, care are la baza 6240 de ore, am aplicat graficul de proporții în realizarea ei. Grupa 1 din Benford e de 30.1%, iar eu am luat acel procentaj și l-am pus la numărul total al picturii și a rezultat că 30.1% din 6240 vine 1878.25; ceea ce înseamnă că 1878.25 de amprente din lucrare sunt de un anumit gradient. Și am făcut tot așa, resprectand legea și graficul, pentru toată pictură. Fiecare procent și proporție din lege are un gradient anume în lucrare.

În cea mai recentă expoziție personală „How many Heartbeats in a Footprint” de la galeria Strata din București, ai folosit acest calcul matematic. Ne poți lămuri care este proporția dintre algoritm, actul performativ și pictura rezultată?

Cum am zis și mai sus, algoritmul este un element foarte important în rezultatul și structura picturilor. Adică el e cel care oferă baza acestora. În legătură cu proporția dintre toate acestea aș zice că sunt 50-50, adică actul perofrmativ coexistă și lucrează prin intermediul algoritmului și fără acesta nu ar fi rezultat pictură finală, iar algoritmul nu ar fi ajuns să arate cum arată fără actul performativ. Înțelegi ce zic? Adică sună puțin dubios și confuz ceea ce am zis, dar mi se pare că dacă una dintre ele nu ar fi exsitat, nici cealaltă nu ar fi reușit să existe. Adică una o susține pe cealaltă și nu ar fi ieșit ce a ieșit fără una dintre ele. Gata, cred că asta am vrut să zic.

Cât de mult te raportezi la experiențele personale în performance-urile tale de anduranță?

Aș zice că destul de mult. De exemplu, în lucrările din proiectul de la Strata, folosesc experiențele foarte personale, de exemplu câte ore am stat în burta mamei, câte ore am trăit până în momentul de față, câte bătăi am avut când am fost acceptat la Chelsea College of Arts, Londra etc. Deci clar și ele sunt un element foarte important din proiectele mele, cel puțin momentan sunt.

Iar în legătură cu anduranță din performance-uri, cred că un element din experiență mea personală care m-a ajutat și care încă mă ajută să pot să lucrez atâtea ore în șir fără să am probleme prea mari și să pot să duc, e și faptul că în perioada de studenție, când am fost la Sussex University în UK, am lucrat toți anii în mare parte ca bucătar. Adică în timpul verii lucrăm full time, 6 zile pe săptămâna câte 13-16 ore, depinde de tură, iar experiență aia m-a călit destul de mult aș zice, cred că am căpătat o rezistență de pe urmă ei. Iar în timpul anului școlar, lucram câte 3-4 zile pe săptămâna, tot atâtea ore în fiecare zi. Această experiență clar mi-a fost benefică și realizez acum, că a fost un element foarte important pentru care pot să fac performance-uri de atâtea ore fără să fiu total terminat la sfârșit.

Sunt artiști sau expoziții care te-au influențat și inspirat în conceptualizarea lucrărilor tale?

Sunt câțiva artiști care să zic că au avut o influență asupra mea într-o măsură. Dacă e să luăm pe partea de durational performance, ar fi artistul Tehching Hsieh care mă inspiră prin performance-urile lui numite „One year performance”, adică el la capitolul durational e una dintre cele mai mari inspirații ale mele. În altă măsură, Marina Abramovici mai este o sursă de inspirație, la fel, în materie de durational și cum utiliza ea timpul în performance-urile ei. Și mai sunt și alții.

Pe partea de pictură aș zice Jackson Pollock, dar nu la cum picta și mai mult la cât de performativ era stilul lui de a picta. Există înregistrări video cu el pictând, iar stilul lui de a picta, prin mișcările repetitive, prin felul în care arată ca un dans în unele momente mi s-a părut o sursă de inspirație. Pot să zic că proiectul asta ar putea să fie categorizat și ca performative paiting, deci și de acolo pot să zic că m-am inspirat într-o măsură.

Pe partea de expoziții, nu îmi vine acum nici una în minte care să zic că m-a influențat în legătură cu proiectul asta.

Cum te poziționezi legat de „mișcarea NFT-urilor”? Cât este artă și cât este marketing?

Nu pot să zic că sunt neapărat pro în acest moment. Unul dintre motive este pentru că nu mi se pare că ar fi un mediu potrivit pentru proiectele și lucrările mele, cel puțin nu în acest moment. Alt motiv este că este foarte poluant pentru mediu să minezi un singur NFT. Citisem că energia necesară să minezi un singur NFT că să fie introdus în blockchain este la fel de mare ca energia consumată de un artist studio de dimensiuni normale, într-un an. Ceea ce mi se pare enorm de mult pentru un singur NFT.

Dar, deși pentru mine această mișcare nu este un punct de interes sau un mediu pe care să-l introduc în practice-ul meu, văd un potențial pentru alte categorii de artiști. De exemplu, cred că este o mare oportunitate pentru artiștii care fac randări sau lucrări în 3D animations, care înainte nu aveau o platforma sau o modalitate atât de bună prin care să-și vândă lucrările, deci cred că pentru ei este un mare lucru faptul că NFT-urile au prins atât de mult în acest moment.

Știu că se scrie de niște sume foarte mari pentru atât de multe NFT-uri, dar majoaritatea artiștilor, cei care nu au deja o baza de followeri sau nu sunt cunoscuți sau sunt emergenți, ei nu vând atât de mult pe cât se crede sau nu vând la sume atât de mari lucrările lor. Sunt puși în spotlight doar artiștii sau celebritățile deja cunoscute, iar restul de-abia reușesc să-și vândă lucrările și să facă niște bani.

Cred că este artă în NFT, adică dacă te gândești la NFT ca la un alt mediu de lucru, poți să-l consideri că fiind artă și să-l consideri ca o extensie a practice-ului tău, dar cred și că este super mult marketing în momentul de față care promovează această mișcare.

Văd un mare potențial în această mișcare în viitor, doar că în momentul de față, fiind la început, trebuie rezolvate o groază de probleme.

Enumeră trei locuri (galerii, instituții, bienale, etc) unde ai vrea să expui măcar odată în această viață.

Venice Biennale, TATE Modern, MoMA NY

Cum este viața de artist în anul 2021?

Uf, viața de artist în 2021…mm, o întrebare bună. Păi, cred că este destul de bună, cel puțîn pentru mine este până în acest moment. Adică, am reușit să am un an de pandemiei în care am putut să mă focuses pe proiectele mele, să am destul timp să lucrez la ele și să le dezvolt. Plus experiența cu Strata Gallery, care a fost și încă este o mare realizare și oportunitate pentru mine, și vreau să le mulțumesc pentru încrederea și suportul oferit și pentru că au avut curajul să lucreze cu un artist tânăr, emergent, la început de drum.

Dar da cred că viață unui artist în momentul de față trebuie să fie foarte flexibilă, să lucreze mult, să se dedice pe cât posibil practici lui și să aibă tupeu și să riște. Dacă nu riști și dacă nu încerci, nu ai de unde să știi care ar fi fost rezultatul. Bine, știu și că sunt foarte norocos că nu a fost nevoie să lucrez perioada asta cât am stat în țară și că am avut suportul familiei să mă focusez pe proiectele mele, dar în același timp nu a fost mereu atât de ușor cum mi-a fost anul asta și nici perioada care urmează nu o să fie ușoară. Mai ales când o să mă mult la Berlin și o să fie mult de hustle până să înceapă să-mi iasă lucrurile acolo.

Dar ca să închei, cred că viață de artist emergent în cazul meu, în anul 2021, este de multă muncă, încredere în sine, să ai tupeu să rișți și să pierzi și să inveți din ce ai pierdut și mai ales să te zbați și să-ti creezi propriile oportunități. Și mai ales să te zbați, să încerci, pentru că nu o să fie ușor deloc la început.

Ce planuri de viitor ai?

Multe, foarte multe. Am planuri destul de serioase și de ambițioase pentru următorii ani. O să fie mult de muncă pentru ele dar sunt și foarte încântat să le încep și să văd rezultatul final și cum se concretizează.

Momentan o să mai stau în țară până în septembrie, după care o să mă mut la Berlin și o să trăiesc acolo o perioadă. În legătură cu planurile de viitor, am multe idei pe care vreau să le fac, multe proiecte la care trebuie să lucrez și pe care vreau să le realizez. Uite, de exemplu cât mai stau în țară, mai am de lucrat la 2 sculpturi din metal de dimensiuni destul de mari pe care vreau să le fac, au legătură cu un proiect la care lucrez de câteva luni. Mai este o sculptură din plexy glass cu care vreau să fac un durational performance în care mă plimb cu ea prin București, în toate sectoarele, și care folosește lumina solară că să reflecte o imagine pe asfalt. Mai am un proiect de found poetry pe care vreau să-l fac până în septembrie, care are la bază dosarul de la securitate al bunicului meu, care a fost deținut politic. Și cu seria asta de found poetry vreau să lucrez să scot și o carte din toate poeziile și să văd unde reușesc să o public (în țară sau în UK).

După, mai urmează toate proiectele pe care vreau să le fac în Berlin și sper să reușesc să îmi creez niște conexiuni în zona respectivă, unde să pot să le expun. Mai este aplicația pentru a reprezenta România la Bienala de la Veneția pe care vreau să o scriu, cu un proiect de durational performance (sper să le placă ideea). Sunt câteva rezidențe și premii la care aș vrea să aplic pentru la anul, deci sunt destul de multe de făcut în următoarea perioada. Multe lucruri la care trebuie să lucrez, și știu că o să fiu foarte prins, dar e și foarte exciting.

Aaa, și mai am de absolvit facultatea, dar asta se întâmplă în decembrie, și o să mai am un graduate show în Londra, în septembrie, pentru care trebuie să prezint ceva, mă gândesc să fie sculptura pe care o să o iau la plimbare prin București, dar să văd.

Deci da, sunt multe, foarte multe planuri, multe gânduri, lucruri pe care vreau să le fac, toate ambițioase și care o să necesite multă energie, dar e și super fun și exciting, deci sunt curios cum o să iasă toate.