Una dintre cele mai plăcute lecturi din ultimii ani. Spre rușinea mea nici nu auzisem de Carlos Ruiz Zafon până anul trecut în iunie, când a murit, deși aflu acum că este cel mai citit romancier spaniol după Cervantes.

O carte scrisă de un povestitor desăvârșit, extrem de cinematografică, despre care-ți imaginezi că ar trebui să fie deja pe Netflix. Zafon a refuzat însă cu obstinație în timpul vieții sale să-și ecranizeze romanul, devenit între timp o serie de patru cărți, pe motiv că nu vrea să-și petreacă viața rescriind niște povești care se află deja în forma lor definitivă. Iar asta deși a trăit o bună parte din viață la Hollywood, fascinat fiind de cinematografia clasică americană.

După ce i-am devorat încântat primul roman, savurându-i stilul extrem de verbal, înclin să-i dau dreptate. Mi s-a părut o scrisoare de dragoste pentru generațiile care au copilărit cu cartea în mână. Sper să-i conving și pe nepoții mei să citeasca romanele lui Zafon și să nu aștepte serialul de pe Netflix. Iar voi, cei care ați întârziat mai mult decât mine la prima întâlnire cu Zafon, nu așteptați să plecați în prima vacanță postpandemică ca să-i decoperiți cărțile.