Despre București se aude din multe părți că ar fi noul Berlin. Ceea ce face Berlinul să fie Berlin, s-ar putea spune la o privire din avion, e efervescența vieții publice abundente, ultra-deschise și hip. Din București, însă, ce face un Berlin al Estului? Aș spune, cel mai probabil, că noul mod de trai al comunității așa-zis creative, care generează pe moment un boom de specific local fresh. Iar asta se simte la capitole precum gastronomia, loisir-ul – un rol însemnat îl joacă viața de noapte relativ libertină și destul de ofertantă – și, în ultimă instanță, scena culturală eclectică și îndrăzneață. Dar întrebarea de pus aici este dacă scena de artă, în special cea contemporană, înseamnă doar un număr de galerii răsfirate prin întreg orașul sau, dimpotrivă, ceva mai mult de atât – o comunitate artistică închegată și cu conștiință de sine, care știe unde se plasează și ce urmărește.

Ca să putem vorbi de o scenă artistică atrăgătoare, care să suscite interes în special pentru vizitatori și colecționari din afara orașului, dar și pentru publicul local, este vitală ideea de comunitate. Deși au existat până acum încercări, ce-i drept, mai curând timide, de coagulare a unor eforturi organizatorice comune, domeniul artei contemporane bucureștene încă funcționează, în mare parte, pe principiul fiecare pentru el. Doi Joi este, începând de săptămâna asta, proiectul care își propune să schimbe această stare de fapt și să inspire, întâi de toate, o schimbare de mentalitate în ideea asociativității ca mijloc de reușită. Nu întâmplător, solidaritate este cuvântul pe care Catinca Tăbăcaru, co-inițiatoarea demersului – alături de Sandwich, Suprainfinit și mai bine de 15 galerii – pune cel mai mare accent atunci când vine vorba de ideea din spatele Doi Joi.

Ce este Doi Joi, așadar? E un proiect asociativ al spațiilor de artă din București care promite ca, în a doua zi de joi din fiecare lună, să ofere ceva de văzut publicului interesat de artă. Un program extins de vizitare (18-21.00), vernisaje și evenimente speciale comunicate la unison ca vizitatorii să poată circula în ziua respectivă de la o galeria la alta. Mai important, este o rețea din care fac parte, la ora actuală, multe dintre cele mai cunoscute și mai prezente spații expoziționale bucureștene. Viziunea lor este să colaboreze pentru a contura un nou suflu în zona de artă contemporană din oraș, prin evenimente organizate cu regularitate în ziua cu pricina, program prelungit și tot felul de happening-uri alternative în paralel. Pe ideea că atunci când te uiți la o listă cu peste 15 spații unde se întâmplă ceva, sigur ai unde să mergi.

Începând cu o idee a Catincăi, toate aceste spații s-au pus de acord să construiască o comunitate. Întoarsă relativ recent din New York și relocându-și aici sediul Catinca Tabacaru Gallery, ea povestește că a frapat-o diferența dintre mediul american și ceea ce a descoperit la noi. Venind de acolo, dintr-o scenă de artă super robustă, unde în fiecare zi îți intră în galerie zeci de oameni, unde vin colecționari și curatori, am văzut aici că totul e mai mult pe cont propriu. Mi-am dat seama că nimeni nu va veni în București pentru o singură galerie, explică ea. Scena românească de artă nu o sa aibă niciodată vreo vizibilitate reală dacă nu este văzută ca o scenă de artă. Două-trei galerii care participă la târguri și se văd în afară nu înseamnă ceva coeziv. În România, spiritul ăsta de a te atașa de un loc în care vii și știi că ai ce face acolo și că te vezi cu oamenii tăi există mai degrabă la club, decât la galerie. Ideea asta de a crea comunitate este ceea ce poate să aducă mult mai multă activitate pentru public. Daniela Pălimariu de la Sandwich, cea care împreună cu Catinca a dat formă acestei nevoi de comunitate, o completează spunând că efortul de a face acest lucru să se întâmple este la fel de crucial pentru galeriști și curatori precum este pentru public: uneori chiar e ușor să te simți izolat, să te gândești că poate lucrurile nu merg așa cum vrei, că nu e așa vizibil ce faci. Te simți deconectat de toți ceilalți… mai ales în anii de pandemie, când ne-am văzut atât de rar și a fost fiecare în lumea lui. Având o listă de galerii care, toate, fac același lucru într-o seară, automat te simți parte din ceva.

Ideea de a coagula actorii din sfera culturală a dat naștere la mai multe inițiative de-a lungul timpului, cum este Asociația Galeriilor de Artă Contemporană din România – de altfel, partener principal al proiectului. AGACOR este, însă, un vehicul de reprezentare a intereselor stakeholder-ilor, mai mult, și are o serie de criterii de apartenență foarte clare. Doi Joi, în schimb, țintește să fie pe cât posibil de inclusiv, și este un prilej de a face lucrurile să se miște în realitatea cotidiană. Tocmai de aceea, alăturarea e deschisă oricui își dorește să participe, fără criterii restrictive. Nu există cerințe referitoare la natura spațiului, la program, la portofoliu sau la vechimea activității. În program sunt bineveniți cei care sunt activi pe scena culturală în prezent, indiferent de cum s-ar defini: colectivitatea include o diversitate de spații, inclusiv din mediul instituțional, cum este cazul Goethe Pavilion, sau din medii alternative, precum Rezidența BRD Scena9. E vorba despre spațiile care creează energia pozitivă și specifică din București. The true players, cum ar spune Catinca.

Doi Joi este despre colaborare, despre colectivitate și solidaritate. În ciuda concurenței care se poate să existe între spațiile care fac viața artistică din București, în ciuda diferențelor de viziune și de orientare, cei care se implică o fac pentru că înțeleg importanța susținerii reciproce. Când ai un program artistic consecvent, închegat și energic la nivel de oraș, publicul devine mult mai angajat cu fenomenul artei contemporane. E un bun prilej pentru vizitatorii unor galerii să afle de proiecte din alte zone, cu care poate că n-ar fi fost altfel familiarizați, și îi invită să descopere că există și alte spații, alți curatori și nu în ultimul rând, alți artiști de care poate că nu ar fi auzit într-un mediu în care orizontul fiecăruia e orientat către sine și către proiectele sale.

Pe lângă public, la fel de important este cum relaționează comunitatea spațiilor expoziționale între ele. Așa se explică și cum munca de a aduna toți acești agenți la aceeași masă a fost una care s-a făcut de la sine: Catinca și Daniela povestesc că toată lumea care face parte din proiect avea deja acest mindset comun și a dat de la bun început curs cu entuziasm și elan propunerii lor. Doi Joi înseamnă un angajament de a se susține și de a se încuraja unii pe ceilalți. Nu înseamnă că toate spațiile parte din proiect vor ține deschis sau vor expune în fiecare a doua zi de joi din lună. Dar înseamnă că se vizitează între ei/ele, înseamnă că și atunci când unul nu are vernisaj, îl propune publicului pe celălalt și îl îndrumă să descopere mai departe. Înseamnă să facă ceva „la comun”.

Din punctul ăsta de vedere, Doi Joi sună, pentru moment, ca o declarație de intenție, mai mult decât orice. Și este o declarație promițătoare, ce are vocația să capete avânt și să facă din scena locală de artă din București una cu un puls mai serios, cu deschidere reală și de calibru internațional. Și cu cine știe mai ce, pentru că așa cum spune Catinca, orice proiect are ambiții mai serioase pe care și le descoperă pe parcurs.

Doi Joi va începe de joia aceasta, 10 februarie 2021, cu vernisaj la Nicodim, tururi ghidate la Suprainfinit și la IOMO, finisaje la Catinca Tabacaru, Sandwich Offspace, GAEP, și cu program de vizitare prelungit (18:00 – 21:00) la Cazul 101, Anaid Art, Anca Poterașu, ETAJ Artist-run space, Goethe Pavilion, Rezidența BRD Scena 9, Rotenberg-Uzunov, H’art & H’art Malmaison și /SAC @ Malmaison.