Jeffrey Gibson: The space in which to place me

Gibson este primul artist indian nativ care reprezintă solo Statele Unite ale Americii la Bienala de la Veneția și, judecând după succesul răsunător de public pe care l-a avut în primele zile de la deschiderea pavilionului, s-a achitat cu succes de această sarcină. Spațiul este dominat la intrare de o sculptură geometrică monumentală de un roșu foarte aprins care se vede încă de la intrarea pe aleea principală din Giardini. În interior, la loc de cinste se află sculpturi din mărgele, care impresionează prin complexitatea lor tehnică, dar și murale viu colorate, instalații și lucrări multimedia care amintesc de originile artistului și vorbesc, în același timp, despre noțiunile de identitate individuală și colectivă și despre forțele care marchează percepția asupra lor de-alungul timpului.

Kapwani Kiwanga: Trinket

Kapwani Kiwanga este un artist multidisciplinar preocupat de formele puterii: istoriile suprimate și efectele lor cotidiene. Artistul a transformat pavilionul canadian într-o instalație sculpturală atât pe interiorul cât și exteriorul clădirii, transformând-o într-un tablou la scară largă. Formele se schimbă, dizolvând distincțiile dintre interior și exterior. Instalația este construită în principal din mărgele, folosite istoric atât ca monedă, cât și ca obiect de schimb. Lucrarea abordează istoria adesea distructivă a comerțului și modul în care comerțul cu aceste mărgele a modelat lumea.

Eva Kotátková: The heart of a giraffe in captivity is twelve kilos lighter

„Inima unei girafe în captivitate este cu douăsprezece kilograme mai ușoară” reprezintă de fapt titlul unei povești adevărate. Este povestea girafei Lenka din Kenya, care a devenit, în 1954, prima girafă a Grădinii Zoologice din Praga, spusă din perspectivă ecologică și politică. Proiectul comun al Cehiei și Slovaciei reușește în primul rând să creeze un spațiu în care îți poți imagina un mod cu totul diferit de a relaționa cu natura.

Wael Shawky: Drama 1882

Pavilionul Egiptului din Giardini, care adeseori era trecut cu vederea, a ținut anul acesta o mulțime de vizitatori la coadă, în primul weekend al Bienalei. Din nou, un proiect multidisciplinar (film, performance, pictură, desen și sculptură) care spune povestea revoluției naționaliste Urabi din Egipt împotriva influenței imperiale (1879-82). Anul 1882 a fost anul în care această revoltă a fost zdrobită de britanici, care apoi au ocupat Egiptul până în 1956. Producția pavilionului este, și de această dată, impecabilă.

Germania. Thresholds

O expoziție de grup care a reușit să adune un public extrem de numeros, în primele zile de Bienală. Curatorul Çağla Ilk atrage atenția asupra pavilionului cu o instalație aflată chiar la intrare, pe cât de simplă pe atât de vizibilă: un munte de nisip care pare că se revarsă pe ușa de la intrare. Înăuntru, alte instalații instagramabile, niște „praguri”, cum sugerează chiar titlul expoziției, care simbolizează prezentul ca un loc în care nimeni nu poate sta și care există doar pentru că ceva a fost și ceva va fi.

Șerban Savu: What work is

Pavilionul României merită menționat aici nu doar din patriotism. Proiectul semnat de pictorul Șerban Savu și curatoriat de Ciprian Mureșan explorează în profunzime iconografia muncii și a timpului liber, inspirându-se din realismul istoric și arta propagandistică din Europa de Est, care se transformă prin picturile lui Savu într-o metaforă extrem de actuală și de-a dreptul poetică a migrației muncitorilor români în Vest.

Sandra Gamarra Heshiki: Migrant Art Gallery

Sandra Gamarra Heshiki a întreprins, pentru pavilionul Spaniei, o cercetare amplă, care pornește de la operele de artă din patrimoniului național spaniol care au fost expuse și promovate începând din perioada colonială și până în Epoca Iluminismului. Fiecare lucrare din expoziție dezvăluie modul părtinitor în care istoria a fost prezentată în muzeele secolelor trecute, iar artista folosește sociologia, politica, istoria artei și biologia pentru a oferi o reinterpretare a consecințelor pe care istoria manipulată le-a avut asupra lumii, dar mai ales modul în care aceasta a influențat rasismul și migrația.

Archie Moore: kith and kin

Artistul Archie Moore a câștigat Leul de Aur la cea de a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția cu proiectul său realizat pentru pavilionul național al Australiei, care reprezintă o examinare a impactului colonizării și încarcerării asupra primelor popoare ale țării și o sărbătoare a rezistenței lor. Artistul a desenat cu cretă pe tabla imensă de pe pereții pavilionului un arbore geneaologic și cultural care urmărește relațiile primilor oameni cu invazia colonială, bolile și deplasări forțate care rup legăturile familiale. Pavilionul se transformă într-un memorial creat din grămezi de rapoarte și înregistrări de arhivă care demonstrează fără echivoc modul în care legile coloniale și, mai târziu, politicile guvernamentale au fost impuse cu forța primelor popoarelor din Australia.

Christoph Büchel: Monte di Pietà

După ce în 2015 a deschis prima moscheie funcțională din Veneția, în pavilionul Islandei, iar în 2019 a expus, la Arsenale, barca în care și-au găsit sfârșitul în Marea Mediterană 1000 de emigranți din Libia, Christoph Büchel se întoarce cu o altă provocare la Veneția. O nouă expoziție istorică, despre care se va vorbi mult timp de acum încolo și pe care nu trebuie să o ratați dacă ajungeți la Veneția până în luna noiembrie a acestui an. Show-ul lui Büchel își ia numele de la instituția veche de secole care oferea împrumuturi italienilor săraci, chiar și în clădirea care găzduiește acum Fondazzione Prada. Instalația de o complexitate copleșitoare, care acaparează de fapt întreaga clădire, seamănă cu un tur apocaliptic prin corupția economică a ultimului secol. Este un turn Babel al societății actuale, înțesat de aluzii și metafore care merită descoperite pe îndelete, care vorbește despre lăcomie, despre consumerism, despre noi toți. Pășind prin acest spațiu de-a dreptul dezolant, construit ca un coșmar, nu poți să nu te regăsești pe undeva. Este o metaforă tristă, dar cât se poate de realistă a societății moderne.

Pierre Huyghe: Liminal

Pierre Huyghe este un star al artei contemporane, iar expoziția sa de la Punta della Dogana este o retrospectivă care înglobează noi creații, alături de lucrări din ultimii zece ani, în special din Colecția Pinault. Artistul francez transformă Punta della Dogana într-un mediu dinamic, o stare tranzitorie în care timpul și spațiul și cele ce trec prin prin ele, vizibile sau invizibile, devin parte integrantă a operelor de artă. Ca de obicei, Pierre Huyghe pune sub semnul întrebării percepția noastră asupra realității și își propune, prin construirea unor realități alternative, să ne facă să devenim străini în propria noastră lume.