Fotografii cu instalația din cadrul galeriei IOMO, prin amabilitatea artistului și a galeriei.

În data de 11 aprilie a avut loc deschiderea expoziției Blight în cadrul galeriei IOMO, de la Combinatul Fondului Plastic. Curatoriată de Andrei Barbu, instalația este cel mai nou univers artistic propus de sculptorul Alexandru Ranga, un artist de frunte al generației sale, care de la debutul său nu a încetat să surprindă publicul specializat, tot timpul prezent la vernisajele expozițiilor sale, precum și pe cel larg.

Adunând un număr mare de vizitatori la deschidere, expozițiile-instalație pe care le propune Alexandru Ranga domină ceea ce se întâmplă în jurul lor. Anvergura lor cuprinde cu siguranță două dimensiuni, cea fizică, reprezentată prin spațiul generos pe care îl acaparează, punând vizitatorul într-un raport de subordonare a proporțiilor, și cea intelectuală, care niciodată nu este lipsită de conținut, totdeauna se prezintă bogată, ofertantă din punct de vedere al semnificațiilor și, poate și mai important, coerentă în cadrul universului artistic propriu al sculptorului. Astfel, ai senzația că nimic nu este la întâmplare, iar că universul în care intrii se autosusține, este cât se poate de solid, de real. Invitația artistului în cadrul mediul creativ personal este, din nou, fără echivoc.

Spre deosebire de expoziția Noizz de anul trecut, în cadrul căruia sculptorul a debutat o instalație monumentală, cu peste 200 de elemente din metal, material pe care îl recunoaștem ca propriu practicii artistului de până acum, Blight propune o abordare diferită, în primul rând prin diversificarea materialelor, și apoi prin inserția de vopsea neagră, mată, ce stăpânește materia de sub ea. Pentru că am avem mai multe curiozități legate de noul proiect, am stat de vorbă chiar cu artistul.

Alexandru Ranga a răspuns pentru Propagarta la câteva întrebări despre ultima sa instalație, care încă poate fi văzută la IOMO până în data de 30 aprilie.

Noua colaborare cu IOMO Gallery, instalația curatoriată de Andrei Barbu, este ceva surpinzător, dar familiar, amintind prin anumite elemente distinctive (albina în zbor, capul matcăi) de instalația de anul trecut din cadrul expoziției Noizz, completând-o și, în același timp, împingând mult mai departe firul narativ. Povestește-ne puțin despre ceea ce este în spatele ei. Cum continuă ea povestea?

De data aceasta mi-am propus să schimb puțin direcția, am prins mult curaj anul trecut cu expoziția Noizz și pot să zic că mi-am imaginat încă de pe atunci că vreau să mă extind mai mult în partea superioară a galeriei.

Consider Galeria IOMO ca fiind cel mai atractiv spațiu pentru astfel de lucrări, neutralitatea pe care o oferă și senzația de curat aduc un aport foarte important pentru a scoate în evidență orice tip de lucrare, iar eu am ales să profitat la de acest avantaj al spațiului.

Ca poveste, mi-am dorit să apropii privitorul de noetica artistului, pentru a putea pășii în universul de unde izvorăsc ideile, gândurile și visele, care ulterior se materializează în senzațiile vizuale cu care noi ne delectăm.

Instalația Blight nu este o continuare, cât este sursa tuturor ideilor, este zona de plăsmuire a emoțiilor, pornind de la biroul unde se naște forma, se materializează, unde este prezentă sfera ca simbol al perfecțiunii, până la zona patului, unde este prezent cubul, protecția, casa gândurilor și ajungând la piramida care desăvârșește rolul de antenă ce unește lumea visului cu lumea reală.

Este atelierul schițelor și totodată mecanismul pe care îl folosim cu toții pentru a crea și a da sens vieții.

Instalația Blight pare, din partea ta, un statement, un reset la un nou moment zero. Pare că tot universul tău, devenit atât de recognoscibil pentru cei ce sunt atenți la scena artei contemporane, a fost pus pe foc chiar de către creatorul său. Ce anunță instalația? Ce urmează?

Cu ajutorul și încurajat de Andrei, am hotărât să îmi lărgesc orizonturile “plastice”, neavând mult timp la dispoziție, am avut nevoie să produc o imagine vizuală complexă, cu minim de producție și maxim de efect. A fost o provocare pentru mine să dau continuitate poveștii anterioare cu Albinele, mai ales că mi-am obișnuit publicul cu lucrări transpuse în materiale finite și peste care nu interveneam niciodată cu culoare.

Mi-am dorit să fie un statement și totodată am vrut să pregătesc oamenii pentru ce va urma. Planific să explorez mai mult zona instalațiilor și să mai diversific paleta de materiale în viitoarele expoziții.

Nu pot să zic că am pus pe foc, cât pot să zic că flacăra s-a intensificat și începe să ardă din ce în ce mai tare, începe să se extindă și are nevoie de materiale noi pentru combustie.

Citatul din celebrul poem al lui William Blake, prezent pe perete, în cadrul instalației, ramane cu tine mult după ce părăsești spațiul galeriei. Cum ați decis să îl includeți? Sau a fost el un punct de plecare?

Citisem “The Tyger” cu câteva seri înainte să mi se ofere ocazia cu expoziția, m-a inspirat cum poemul surprinde relația dintre creator și opera sa, are o legătură subiectivă pentru mine și sunt de părere că va rămâne mult timp înmagazinată în țesătura gândurilor mele.

Nu a fost singurul punct de plecare dar cu siguranța a ajutat sa-mi definesc imaginea vizuală și să ofer o punte de conexiune narativă între gândurile mele și privitor.