GAEP va găzdui, în perioada 11 septembrie – 6 noiembrie, expoziția Spacetime’s a Wastin’, un solo show al lui Sebastian Moldovan. Relația artistului băimărean cu galeria este una de lungă durată, datând de pe vremea când aceasta era cunoscută publicului drept Eastwards Prospectus, pentru programul său expozițional centrat pe artiștii emergenți ai spațiului est-european. Între timp, odată cu stabilirea numeroaselor conexiuni cu lumea artistică occidentală și nu numai, Andrei Breahnă și Raluca Șoaita, fondatorii spațiului, au reorientat conținutul expozițiilor înspre o scenă mai largă, schimbând și denumirea în consecință.

Show-ul lui Moldovan, compus din desene, lucrări video și instalații complet noi, marchează revenirea acestuia, după o perioadă de pauză pricinuită de un grav accident de circulație în care a fost implicat în 2019, când, aflat pe bicicletă într-o noapte de octombrie, a fost lovit din spate de o mașină. Sebastian nu privește accidentul drept o traumă, ci ca pe o experiență care l-a făcut să își pună mai multe întrebări. O parte dintre lucrările ce vor fi expuse au ca punct de plecare tocmai aceste schimbări de perspectivă: printre altele, o instalație din țevi, care ar putea trece drept parte din infrastructura tehnica a galeriei, dar este de fapt o instalație sonoră ce propagă un sunet difuz, asemănător felului în care artistul aude în urma accidentului.

Spacetime’s a Wastin’, o denumire ce face trimitere la titlul cunoscutei melodii Time’s a wasin’, propune un spațiu puternic senzorial, care îndeamnă la regândirea interacțiunii experiențiale și a felului în care artistul, dar și publicul percep realitatea imediată. Tocmai de aceea, pe plan abstract, unul dintre centrele de interes ale viziunii expoziției tratează conceptul găurilor negre, distorsiuni de mare magnitudine ale noțiunilor convenționale de spațiu, timp și realitate tangibilă. Pentru Moldovan, găurile negre sunt pasaje prin care trece doar esențialul, într-o curgere neîntreruptă. Poate găurile negre sunt o structură simetrică din care vedem doar o parte. Poate lucrurile nu se pierd pentru totdeauna, ci se continuă în cealaltă parte. În expoziție propun o asemenea ipoteză ce creditează invizibilul și reversibilul, spune el.

Expoziția cuprinde o pleiadă de mijloace de expresie inovatoare, precum desene realizate în moduri inedite, fără ca mâna artistului să atingă în mod direct suprafața de desen, sau componente-cheie executate prin folosirea unei imprimante 3D. Poate cele mai spectaculoase dintre piese sunt, însă, instalațiile in-situ, aflate în subsolul galeriei, pe care artistul le-a conceput și executat printr-un proces pe care el însuși îl definește drept scavenger work: îmi place să descifrez poveștile obiectelor pierdute sau abandonate. Când le recuperez, îmi imaginez poveștile lor sau chiar încerc să le aflu, cu puțină muncă de detectiv. Apoi, fie integrez în lucrarea mea fragmentul de poveste, fie îl resping, spune el. Astfel, expoziția cuprinde o grădină subterană, ce se va dezvolta pe durata acesteia, a cărei structură de suport a fost realizată din materiale rămase în urma expozițiilor altor artiști. În plus, o bună parte din lucrări încorporează obiecte de recuzită găsite în depozitele galeriei, precum socluri metalice, nefolosite vreme îndelungată. La baza demersului se află atât nevoia lui Sebastian de a fi util prin lucrările lui (ceea ce poate să însemne, printre altele, reciclarea unor materiale pentru a reduce impactul asupra mediului și redarea utilității unor obiecte abandonate), cât și faptul de a se fi născut într-o țară și o perioadă (anii ’80) în care puțini oameni își permiteau să arunce lucruri, explică GAEP.

Caracterul site-specific al expoziției este oglindit tocmai de procesul laborios și grijuliu prin care ea a luat ființă: timp de o lună, s-ar putea spune că atelierul artistului a fost însăși galeria, lucrând mai bine de opt ore în fiecare zi la opere și la amenajarea setting-ului, deopotrivă. Grădina subterană a fost plantată, udată, iluminată și cultivată pe parcursul lunii august, creând astfel un ecosistem care răspunde la condițiile de temperatură, umiditate și lumină ale locului. Tot acolo, a produs, a fixat și a testat prize pentru un traseu de cățărare prin spațiul labirintic de la subsol, din cel mai adânc punct al său și până la ieșire. La fel ca grădina, acest traseu aduce exteriorul în interior. Mă entuziasmează orice spațiu nou, orice situație nouă. De data asta, știam spațiul prin prisma celor două expoziții personale anterioare, dar a lucra în el zilnic, timp de o lună, e o situație nouă. În proiecte, caut reacția mea la spații noi sau la folosirea într-un mod nou a spațiului cunoscut, povestește el.

FOTO: Sebastian Moldovan, An Unlikely Series of Fortunate Events