TOP

Vânzările de artă din Coreea se triplează în 2021

Anul 2021 se anunță a fi unul prolific pentru Coreea de Sud, în ciuda pandemiei de coronavirus ce a lovit din plin spațiul. Astfel, numai două case mari de licitații, Seoul Auction și K Auction, au reușt să acumuleze vânzări în valoare de 57,9 respectiv 54,5 milioane de dolari numai în primul trimestru al anului, analiștii ajungând la concluzia că în anul 2021 venitul lor se vor dubla sau chiar tripla dacă interesul oamenilor va continua să se focuseze asupra artei native și a celei contemporane coreene, conform articolului scris de Clare McAndrew pentru Art Basel.

Accentul cade asupra expozițiilor private și, cu prilejul restricțiilor impuse de pandemia globală, se dezvoltă o adevărată rețea de vânzări în mediul online care va genera creșterea numărului de pasionați de artă și colecționari în special în rândul celor cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani. K Auction introduce în sistemul său vânzările live care se desfășoară într-o singură zi, o dată pe lună, și cele săptămânale, amândouă realizate pe platforma online a casei de vânzări (https://www.k-auction.com/) , astfel încât, cu toate restricțiile impuse și pericolul generat de pandemie, pasionații și colecționarii de artă pot vedea expoziția și cumpăra opere realizate de artiștii contemporani de acasă. Inovația a adus numai pentru luna iulie aproape 3,5 milioane de dolari (4 000 000 000 krw) în urma vânzării live a 236 de opere de artă precum porțelanuri, scrieri caligrafice pe hârtie realizate în limba chineză a vechilor cărturari coreeni (cum ar fi cea a lui Kim Gu) sau colaje, în timp ce în urma recentei vânzări săptămânale care s-a desfășurat între 27 iulie și 2 august venitul a fost de 5 248 $ (6 000 000 krw).

În ceea ce privește casa Seoul Auction (https://www.seoulauction.com/), pe lângă introducerea unei secțiuni dedicate exclusiv vânzărilor online ce au loc la intervale regulate, aceasta dispune și de expoziții ce au loc lunar în puncte importante din Coreea de Sud precum districtul Gangnam din Seul, portul Busan sau orașul Daegu, dar care deține și un spațiu în afara peninsulei, și anume în Hong Kong, important centru pentru expunerea operelor tradiționale și contemporane coreene către străini și deschiderea culturii coreene către exterior. Recenta expoziție pentru vânzarea operelor de artă de la Seul, intitulată Seoul Auction Daegu Sale, a avut loc pe data de 29 iulie 2021 și a avut un venit de 15 milioane de dolari în urma vânzării celor 155 de opere ale celor 101 artiști participanți la vânzare, în timp ce precedenta expoziție din data de 21 iulie intitulată July e BID Public Online Auction care a avut loc tot la Seul, a dat un venit de aproximativ 250.000 $ în urma vânzării celor 80 de opere ale celor 60 de participanți. Așadar, numai în luna iunie 2021 Seoul Auction a câștigat 21,4 milioane de dolari din vânzări, o sumă care a fost mai mare decât estimările de 20,2 milioane de dolari propuse la începutul anului, tot acum vânzându-se și cele mai semnificative opere ale artei coreene moderne și contemporane, cum ar fi „Spiritul”, realizat  de Yoo Young-kuk în 1965 sau opera lui Lee Ufan din 1975 intitulată „Dintr-un punct”, conform www.mutualart.com

Cei mai bine cotați artiști coreeni

Printre artiștii cei mai cunoscuți și cei mai bine cotați ai Coreei de Sud se numără Park Chan-kyong cu ale sale realizări vizuale inedite prin care readuce fantomele trecutului în prim plan, Haegue Yang care surprinde prin sculptură diferitele emoții pe care le suferă artistul care se află mereu pe drum, Minouk Lim care vorbește despre traumele reprimate sau suferințe, Ko Yeong Hoon, pictorul care se folosește de concepte precum „nimicul” sau vorbește despre existență prin operele sale, sau Kim Tae Ho, un fascinant artist monocrom care prin simple culori spune povești uimitoare și care, alături de ceilalți, începe să capete o tot mai mare popularitate. Acești artiști care și-au început cariera fie la sfârșitul secolului al XX-lea, fie la începutul secolului al XXI-lea, sunt oameni care transplantează în artă realitățile deseori dure, în care trăim și pe care le prelucrează în funcție de instinct sau de frământările exterioare ce au loc în societate, deseori politicul și socialul fiind factorii perturbatori și totodată baza pentru crearea unor opere de artă semnificative culturii și a artei moderne și contemporane din Coreea.

Reapar totodată artiști care păreau să fie uitați în timp, așa cum este Yoo Young Kuk a cărui lucrare intitulată Spiritul realizată în anul 1965 a fost vândută cu 1.12 milioane de dolari, și atenția revine asupra altor artiști majori, precum Kim Chong Hak al cărui tablou intitulat Festinul florilor realizat în anul 2003 a fost vândut în luna iulie 2021 cu 18.201$, sau picturile lui Lee Ufan vândute în cadrul Seoul Auction Daegu Sale de la aproximativ 15 500$ până la 34,887$, acesta din urmă fiind prețul pentru lucrarea litografică intitulată Dialogul 2019 B. Operele artistului Kim Tae Ho sunt la fel de apreciate ca și cele ale „veteranilor”, acestea fiind oferite de marile case de licitații la prețuri de pornire care variază între 10.000 $ și 93.000 $, în timp ce realizările artistei Minouk Lim se vând cu sume cuprinse între 7.500 $ și ajung la 50.000 $, iar cele ale lui Ko Young Hoon valorează în jur de 6.000 $. Pe lângă aceștia din urmă, sculptura artistei Haegue Yang capătă faimă și devine din ce în ce mai căutată de colecționarii și iubitorii de artă, operele fiind vândute cu sume care variază de la 15.000 $ și 20.000 $, aceasta câștigând tot mai mult teren pe piață în fața iluștrilor sculptori și pictori mai cunoscuți decât ea.

 

Post a Comment